Numărul 9 al minunatei reviste online “Nautilus“ este acum disponibil pentru a fi citit şi oferă o colecţie fantastică de articole pe tema “timpului”. Un articol foarte interesant este cel scris de George Musser şi intitulat “Mecanica cuantică a destinului” şi abordează misterul retrocauzalităţii în fizica modernă. Citez din articol:
Fizicieni renumiţi ca John Wheeler, Richard Feynman, Dennis Sciama şi Yakir Aharonov au speculat faptul că întreg conceptul de cauzalitate reprezintă o săgeată cu două capete, iar viitorul ar putea influenţa trecutul. Astăzi, avocatul principal al acestei poziţii este Huw Price, filozof la Universitatea din Cambridge, care este specializat în fizica timpului.
“Răspunsul la întrebarea: ‘Ar putea ca lumea să fie astfel încât noi să avem un anumit control limitat asupra trecutului?”, este “Da”", spune Price. Şi mai mult decât atât, Price şi alţii cred că dovada unui asemenea control se află sub ochii noştri de mai bine de jumătate de secol. Dovada se numeşte “entanglement cuantic”, o caracteristică a fizicii cuantice. Entanglementul cuantic (în limba engleză “quantum entanglement”) este un fenomen cuantic încă neelucidat complet în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele. Cuvântul englez „entanglement” înseamnă „încurcătură complicată”.
Precum spuneam mai sus, interpretarea standard a “entanglementului” este aceea a existenţei unei comunicări instantanee între două particule. Orice comunicare între ele implică traversarea în mod instantaneu a unei distanţe, care este mult mai mare decât viteza luminii (lucru interzis de teoria relativităţii).
Price ne invită să luăm în considerare imposibilul: făcând ceva fiecărei particule entanglate, se creează efecte ce duc la călătoria în timp, în trecut, la punctul în care cele două particule erau împreună şi interacţionau puternic. În acel punct, informaţiile din viitor sunt schimbate, fiecare particulă modifică comportamentul particulei sale partenere, şi apoi aceste efecte sunt duse mai departe în viitor. Nu există nevoie pentru comunicare instantanee şi nu există astfel nicio încălcare a teoriei relativităţii. Tot acest fenomen se numeşte retrocauzalitate.
Un alt fizician, pe nume Musser, crede următoarele cu privire la cele spuse mai sus: “Chiar dacă retrocauzalitatea este reală, controlul nostru asupra trecutului este foarte limitat. Trebuie să fie aşa, astfel încât Universul evită să cadă într-un mare paradox logic. Fizica cuantică creează un vârtej în râul timpului, dar acesta este unul mic.”
Să nu uităm că într-un experiment din 2010, profesorul Daryl Bem a descoperit faptul că “oamenii au abilitatea de a simţi viitorul”. Într-un fel, toate aceste teorii din fizica cuantică îmi confirmă teoria personală conform căreia omul percepe timpul prezent cu o întârziere de 6 luni (citeşte mai multe în acest articol: Marele secret al Universului: omul percepe timpul prezent cu o întârziere de 6 luni).
lovendal.ro