Un nou termen in procesul dizolvarii “partidului legionarilor”
Miercuri a fost un termen şi o nouă amânare în procesul deschis de Procuratură pentru dizolvareaPartidului Totul pentru Ţară, o formaţiune politică înfiinţată în 1993 de bătrâni legionari şi foşti deţinuţi politici din timpul regimului comunist, dar nu numai. În ultimii doi ani partidul a făcut obiectul a două procese pentru scoaterea în afara legii şi un dosar penal pentru acuzaţia de “fascism”.
“Instanta începe sa ia în considerare probele apărării și devine tot mai clară acțiunea consecventă a Parchetului de hărţuire și abuz, din 2007 încoace, împotriva TPT. Ca în cântecul popular muntenesc: “Uite-al dracu că nu moare, / Că tot mai dă din picioare…”, această nucă tare se încăpățânează să existe, în ciuda lamentaţiilor comisarilor de la Institutul Elie Wiesel sau Bruxelles”, a declarat Florin Dobrescu, unul dintre liderii formaţiunii.
Acesta se arată optimist şi în cazul în care partidul ar fi într-un final dizolvat de autorităţi. “În fond, ce este TPT dincolo de un număr în Registrul Partidelor? Totul pentru Ţară este o stare de spirit, o comunitate alcătuită din oameni uniți de o credință, de un ideal înalt, pecetluit cu sângele a mii de martiri și transmis nouă de bătrânii legionari care au supraviețuit, predându-ne legământul lor. Un grup de oameni legați de sentimente de prietenie, camaraderie, pentru care nu există lege să o poată dizolva. Indiferent de titulatură, personalitate juridica sau statut, acești oameni merg înainte, hotărâți, în marșul lor, îndeplinindu-şi menirea în societatea românească. Până atunci însă, urăm Procuraturii, Guvernului și Institutului Elie Wiesel, mult succes și mai ales răbdare în noul sport național numit ‘dizolvarea legionarilor’”, a mai spus Florin Dobrescu. Sursa:FrontPress.ro