“Vrem să aducem o contribuţie constructivă comunităţii româneşti iniţiind şi stimulând definirea principiilor care astăzi ne-ar putea apropia pe unii de alţii, iar mâine, acasă, vor putea spulbera confuzia, speculaţiile ideologice şi materiale, perpetuarea abuzurilor şi a injustiţiilor.

Din onestă convingere şi fără rezerve vom fi apărătorii substanţei democratice – a tuturor libertăţilor individuale – şi ne angajăm solemn să nu ne abatem de la această normă. Vom denunţa şi combate însă, fără cruţare, toate degenerările demagogice şi anacronice ale unei false democraţii, abuzurile şi corupţiile electorale, folosirea ca simplă masă de manevră a celor umili, facultatea de oprimare şi exploatare a muncitorimii, amestecul politicii în magistratură şi armată.

Vom combate orice tendinţe de întoarcere la sisteme tiranice, dar credem că după dureroasele ei experienţe Ţara noastră merită altceva decât reinstalarea la cârmă a unor perimate asociaţii de exploatare, pe care le-a suportat îndeajuns şi care, dacă ar reînvia, ar produce un climat propice unui neocomunism sau unei forme de naţionalism arbitrar şi intolerant. (…)

Din fericire însă, paralel şi în dureros divorţ cu România „legală” a partidelor, există România reală, România acţiunii şi a speranţei. Această a treia Românie nu o numim „a noastră” decât printr-un sens care exclude intenţia de apropiere sau revendicarea de paternitate. Este a noastră în măsura în care ne recunoaştem, în care ne reclamă de la ea şi nu aceea în care noi înşine am fi construit-o. Pentru că aportul nostru pe care n-avem dreptul să-l bagatelizăm printr-o falsă modestie, nu reprezintă decât un fragment, un fascicul din mănunchiul care grupează într-un singur elan pe toţi cei ce, acasă şi aici, luptă pentru reinstaurarea patriei în drepturile ei fireşti.

Conservând neclintită credinţa în destinele neamului, România reală este în primul rând aceea a fraţilor noştri care, luând calea munţilor, rezistă cotropitorului cu arma în mână. Este apoi, România ţăranilor, a muncitorilor, a intelectualilor care rezistă activ împotriva minciunii, a jafului şi a rusificării, plătindu-şi, de cele mai multe ori, curajul cu viaţa. Este România celor ce zac în închisori (unii, în continuare, încă din vremea lui Carol, blestematul precursor al blestematului Stalin), a celor ce icnesc sub cnut în tundrele Siberiei, a celor ce mor (câte 30 şi 40 pe zi) în infernul Canalului. Este, în sfârşit, România celor câţiva aleşi ai soartei care, ajunşi la liman de libertate, luptă cu fapta, cu gândul, cu scrisul pentru păstrarea patrimoniului naţional şi pentru sfărâmarea zidului de ură şi de mişelie ce ne împresoară Ţara.” De Alexandru M. Frâncu -fragmente din articole publicate în “Însemnări”, Buenos Aires, 1952 via Permanente