Modă şi stil la sfârşit de secol XIX
Sfârşitul secolului al XIX-le reprezintă o perioadă de occidentalizare a întregi societăţi româneşti – care pendula între modelul francez şi cel german mai cu seama, dar care prelua şi elemente din modelul englez sau din cel italian. Bineînţeles că toată această frământare prezentă în societatea românească se regăseşte şi în evoluţia modei acelor vremuri.
Tot mai mulţi croitori şi coafori din occident, în special francezi şi germani, îşi fac simţită prezenţa în marile oraşe ale Regatului. Tonul modei era dat tot de marile capitale europene ( Paris, Viena, Londra ) - dar hainele erau comandate tot mai des la sucursale ale marilor case de moda europene deschise la Bucuresti sau la Iaşi.
Bineînţeles, că tot Parisul rămâne etalonul modei şi al bunului gust. De fiecare data când o doamnă admira într-un magazin o rochie sau o pălărie , negustorul făcea precizarea că este vorba de “un model şic – din Rue de la Paix”.
George Costescu descrie în lucrarea sa “Bucureştii vechiului regat” , cu lux de amănunte, moda de la sfârşitul secolului XIX:
Moda pentru doamne şi domişoare
 |
| Rochii de preumblare Moda parisiana 1898 |
Rochiile cu malankof (un schelet făcut din oase de balenă purtat sub jupe cu rolul de a le ţine înfoiate) care se mai purtau încă pe la 1870 încep să fie înlocuite de “cucoanele mai tinere” cu fuste de pânză scrobite puse câte doua-trei, unele peste altele. Taliile rochiilor treceau puţin peste cingătoare şi aveau mânecile lungi şi largi, iar la gât se încheiau până sus cu un rând de nasturi. La gât şi la mâneci rochiile erau “chenărite cu dantelă îngustă”.
Prin 1878 aceste fuste sunt reduse la una singură, îmbrăcată peste coapsa corsetului rigid, la care nu se renunţase încă, iar “ jupele rochiilor au fost şi ele restrânse din croială, la atât cât cereau deschizăturile paşilor în mersul întins. În schimb înfoiala a fost făcută pe-afară prin două şorţuri de stofă la fel cu a fustei, drapate în faţă şi în spate şi printr-un volan de două palme, încreţit şi cusut peste marginea de jos a fustei.” Tot acum creşte puţin şi “scobitura din dreptul gâtului”, mânecile se strâmtează iar la talie se purtau “şiruri spumoase de dantelă lată sau de mousselină plisată – podoabă ce se numea jabot“.
 |
| Rochii de bal Moda parisiana 1898 |
Pe la 1885 dispar şi şorţurile de jupe care sunt înlocuite cu volane, “cucoanele nevoind încă să renunţe nici la silueta înfoiată a vremurilor de mare luxurie, nici la distanţa aceea respectuoasă pe care forma toaletelor o impunea încă galanteriei bărbaţilor”. Toaletele ţineau aşadar bărbaţii la o oarecare distanţă.
Peste încă vreo zece ani, volanele aplicate au rămas specifice doar rochiilor de seară, tăietura costumului feminin “s-a lipit şi mai mult de trup”, garniturile adăugate au dispărut şi ele, iar fustele au început să fie croite drept şi au fost scurtate “doar până aproape de glesne”. Talia era mereu accentuată, fiind una dintre simbolurile frumuseţii, alături de coafură.
Lenjeria feminină era albă, din ţesături fine, împodobită cu broderii şi dantelă lucrată la igliţă (numita frivolites) sau cu acul (points de Venice).
 |
| Rochii de casa Moda parisiana 1898 |
Ciorapii se purtau la început până la genunchi, apoi până deasupra lor, şi erau susţinuţi de jartiere elastice, fastonate în “frou-frou” şi împodobite cu ghirlande mici de flori de câmp lucrate “ în mătăsuri colorate sau cu câte un trandafir de catifea sau chou de panglică”.
Încălţămintea la modă erau pantofii escarpins (scobiţi) – purtaţi la rochiile de seară – şi ghetele cu carâmb înalt, cu 16-20 de nasturi şi cu tocuri de lemn învelite în piele, înalte de doar 5 cm.
Se poartă mânuşile lungi, iar perlele sunt în mare vogă. Coafurile preferate de doamne seara erau cocurile clasice, “care niciodată nu se demodează”. Ziua capul era acoperit cu pălării mici, cu rol mai mult de accesoriu. Iar evantaiele erau considerate încă un semn de distincţie.
Moda pentru domni
 |
| Domni din inalta societate |
Barbaţii , atunci ca şi acum, erau mai conservatori. Stilul vestimentar al îmbrăcăminţii pentru bărbaţi a rămas unul sobru şi demn. Fracurile sau regingotele şi pantalonii bine croiţi caracterizau ţinuta oricărui domn la modă. Iar cele mai întâlnite accesorii erau bastoanele subtiri din lemn şi pălăriile. Bărbaţii îşi lăsau de regulă mustaţă şi purtau favoriţi.
Moda masculină impunea purtarea redingotei negre sau albastre chiar şi în zilele de lucru precum şi a pantalonului negru sau de culoarea oului de raţa. Pe cap se purta jobenul (țilindrul) sau melonul (cipagul) . La gât se putau cravatele din mătase neagră, fără lustru, înnodate “cu nod de fundă , de plastron sau de regată”. Artiştii şi intelectualii purtau “La Valliere, pe care le înnodau în fundă mare şi moale, în jurul gulerelor albe, tari şi inalte, nerăsfrânte nici la colţuri şi care le ţineau gâtul înţepenit”. Se purtau doar cămăşi albe, cu “pieptul şi mânecuţele cămeşei întărite în scobeală şi lustruite”. Ciorapii, ca şi mânuşile, erau în zilele obişnuite de culoare gălbuie, iar la ţinutele de gală negre. Mânuşile purtate erau albe ca zăpada (glaceẻ).
“Din ţinuta domnilor mai făceau parte: ceasornicul cu capace care se purta în buzunarul vestei şi cu lănţişor petrecut prin chiotoarea nasturilor de pe piept, până la buzunarul opus unde la capătul lanţului se punea un creion mecanic, un medalion cu vreo fotografie dragă şi uneori cutiuţa cu tabac de tras pe nas; - apoi tabachera de tutun şi ţigaretul de fildeş, de chihlimbar, de abanos sau de sidef; în sfârsşt, bastonul, neîncovoiat şi cu mâner de aur, de argint, de fildes, de baga ori de sidef, dacă nu chiar de vreun crâmpeiu de corn de cerb.” Uneori mânerul bastonului era detaşabil şi avea ataşată o lamă de stilet, fiind folosit pentru autoapărare (baston cu şiş).
Sursa informatiilor si a citatelor:
“Bucurestii vechiului regat”– George Costescu -1944
Sursa ilustratiilor:
Revista “Moda parisiana”, numere din anul 1898deazi-deieri.blogspot.com