Maria Ciucurescu – actrița favorită a marelui Caragiale
 |
| Maria Ciucurescu - 1913 |
Maria Ciucurescu– o altă mare doamnă a scenei românești. Un nume uitat astăzi. Nu am găsit aproape nici o informație despre ea în lumea virtuală – doar menționări răzlețe ale unora dintre prezențele ei pe scenă sau în filmele de început ale cinematografiei românești. Dar totuși prezenta ei pe scena românească nu trebuie uitată, fie și numai pentru că a fost una din actrițele favorite ale genialului Caragiale, care “ a fost destul să o vadă de câteva ori ca Maria Ciucurescu să capete roluri peste roluri și să rămâie una din admirațiile lui Caragiale, din casa căruia nu avea voie să lipsească în anii din urmă, ori de câte ori venea de la Berlin.Mult îi plăcea lui Caragiale să stea de vorbă cu eroina comediilor sale!” (cf articolului “Maria Ciucurescu” apărut în revista Luceafărul– nr. din 16 noiembrie 1913 ).
 |
| Subreta in piesele lui Moliere |
Un alt mare dramaturg român avea să scrie peste decenii: “Maria Ciucurescu, a fost, incontestabil, cea mai mare actrița de comedie pe care am avut-o, cea mai firească, cea mai frumoasă, cea mai caldă, cea mai catifelată .Un humor care n’avea nimic vulgar, o mândrețe de priviri șirete, înecând în farmec de voluptate cuvântul spus atât de limpede, un mers grațios, o melancolie care înobila momentele celei mai deslănțuite comedii, o feminitate specific românească, - iată ce a însemnat trecerea Mariei Ciucurescu pe scenele țării.” – spunea marele Victor Eftimiuîn evocările sale “Fum de fantome” apărute în anul 1940.
Născută în anul 1866, în Ardeal, undeva pe Valea Gilortului, “ a avut de luptat din copilărie, cu sărăcia, apoi cu dificultățile pe cari teatrul romanesc le-a întâmpinat în desvoltarea sa”. Când avea vreo 7 ani, familia sa se stabilește în Dobrogea. Se mărita foarte tânără, iar la 15 ani debutează în teatru la Brăila, alături de trupa Burienescu in “Baba-Hârca”. În 1884 – la 18 ani o regăsim pe afișele bucureștene ale reprezentațiilor de la grădina Racșa– unde a atras atenția prin talentul și frumusețea sa, astfel că Direcțiunea Teatrului National din București o angajează ca elevă și o înscrie la Conservator (uitat obicei astăzi) Din acest moment rolurile vin unul după altul – sute de roluri memorabile într-o cariera de 50 de ani pe scena Teatrului National . Amintesc doar câteva din anii de început : Martina din “Doctorul fara voie”, Toaneta din “Bolnavul inchipuit”, Dorina din”Tartuffe”, Frosina din “Avarul” - roluri care au făcut din Maria Ciucurescu “un stâlp al teatrului clasic al lui Molliere, Regnard, Corneille”.
 |
| Maria Ciucurescu in rolul Vetei din O noapte furtunoasa |
Dar rolul memorabil care avea să o impună definitiv, interpretarea ce avea să fie una de referința pentru toți actorii ce aveau să îl joace mai târziu, a fost cel al Vetei din “ O noapte furtunoasa“. În numeroase cronici teatrale interbelice ale unor puneri în scena ale acestei piese de teatru am găsit referiri la intrepretarea , considerată de referința, a Mariei Ciucurescu.
Iată cum o prezenta Universul literar din 21 martie 1911 – la rubrica Galeria marilor artiști pe marea actriță: “De ani de zile publicul nostru știe că are la Teatrul Național în d-na Maria Ciucurescu unul din cele mai de prêț elemente de comedie și nici un fel de omagiu ce i s’ar aduce n’ar putea egala scânteietorul d-sale talent și adânca simpatie de care se bucură între toți cunoscătorii de teatru”. Sau intr-o altă cronică apărută în revista Luceafărul din 16 martie 1916 : “În Otilia din Spini, Maria Ciucurescu a schițat în câteva trăsături toată influența dezastruoasă a vieții ușoare din București asupra unei fete din fundul Transilvaniei. Și a pus atâta farmec personal în creația sa, încât a fost necontenit întreruptă de râsetele și salvele de aplauze ale publicului.” Deasemenea, o altă cronică apărută în Ilustrația săptămânală din 1 martie 1926: “D-na Maria Ciucurescu și-a sărbătorit patru decenii de splendide triumfuri teatrale, jucând Scrisoarea pierdută. Marea noastră comediană a fost aclamată de o sala în delir. Minunata satiră a lui Caragiale a trăit încă o izbândă, grație acestei interprete, care azi, ca și acum atâția ani – înfățișează în teatru cel mai delicios talent de comedie”.
Alte roluri rămase în amintirea comtemporanilor : Safta Bălțescu din “Copila din flori”, Zoe din “Lizi”, Coana Zinca din “O căsnicie”, Smărăndița din “Rămășagul”, Anica din “Sburătorul”, Cerșetoarea Frochard din “Doua orfane” sau Baroana din “Punctul negru”.
O să închei tot cu ajutorul evocării lui Victor Eftimiu :
“Maria Ciucurescu a iubit, a fost iubită, a trăit viața din plin, a cunoscut bucurille de mamă si de bunică, s’a risipit cu dărnicie și-a rămas tânără până’n cele din urma clipe.
Tânără mereu și surâzătoare, imagine întârziată din acea strălucită pleiadă de mari actori, cari credeau în menirea lor și-și făceau din teatru năzuință și răsplată – așa a trecut Maria Ciucurescu printer noi și nimeni dintre noi n’o va uita, căci n’au fost mulți dintre cei ce ne-au dăruit atâtea zâmbete, atât râs sglobiu, atâta senină desfătare și-o calitate atât de rară a patimei și-a meșteșugului actoricesc.” - Victor Eftimiuîn volumul “Fum de fantome” apărut în anul 1940 – la un an după moartea în 1939 a actriței.
Atât am reușit eu să recompun din biografia marii actrițe. Un puzzle de cronici și de evocări. Poate că slujbașii de azi ai Teatrului Național ar trebui să facă restul... și acum mă gândesc și la alți mari actori ai scenei românești, astăzi aproape uitați.