Primii mafioţi adevăraţi s-au ridicat din rândul ţărănimii lipsite de orice perspective. Salvatore Riina, cel care a ajuns la un moment dat să controleze aproape tot sudul Italiei şi în faţa căruia tremurau majoritatea oamenilor sistemului, era un ţăran care în timp ce făcea afaceri la cel mai înalt nivel sădea cartofi în grădină, hrănea găinile din coteţ, culegea struguri şi uda roşiile. A fost un tip lipsit de scrupule, care a ridicat crima organizată la nivel de fenomen social. Ascensiunea lui s-a datorat însă propriilor forţe. A avut „coglioni” să se ia la trântă cu absolut toată lumea. Într-o societate dominată de dezordine, corupţie şi minciună, mafia s-a organizat după propriile reguli, preferând să terorizeze autorităţile decât să li se supună. Este o atitudine radicală şi discutabilă, dar pot fi oare învinovăţiţi cei care refuză să fie toată viaţa vacile de muls ale sistemului şi oiţele care merg la mitinguri politice cu talanga la gât pentru a vota cum li se spune la ureche?

În România nu a existat niciodată mafie cu adevărat. Nimeni nu a avut curaj să-şi asume vreodată acest rol. Nici un interlop nu a fost suficient de inteligent, de consecvent şi de influent pentru a se face respectat şi temut cu adevărat. La noi se preferă smardoiala de club, săbiile ninja, scandalurile de mahala asezonate cu urletele ţigăncilor ce-şi smulg părul din cap, cocălăreală ieftină în faţa cameretelor tv, şmenurile de doi bani, zbenguiala ostentativă pe ritmuri de manele, şmecheria ieftină de cartier, mangleala la orice nivel şi fuga disperată de responsabilitate atunci când se aude zăngănitul cătuşelor. Toţi şmecherii se transformă instantaneu în pui de Gostat, toţi deputaţii, senatorii, primarii, preşedinţii de CJ sau preşedinţii de partide care în libertate tăiau şi spânzurau fac miocardită, ulcer, diabet şi spondiloză, toţi încep să sufere de claustrofobie, toţi îşi fac cruci în public şi-l invocă pe Dumnezeu, toţi fac apel într-un exces de patetism la „săraca” familie de acasă…Un spectacol jalnic. Probabil că sicilienii s-ar distra copios dacă ar ştii cine poartă poreclele de “Naşu” şi “Corleone” în România.

Politicienii şi marionetele lor de pe aceste plaiuri n-au avut niciodată „coglioni”. S-au mulţumit să mintă şi să fure, după care să se jure ca nişte târfe lipsite de orice urmă de demnitate că n-au făcut nimic. Din acest motiv spargerea tuturor coalițiilor politice vechi și apariția oricărei struțocămile politice noi are ca scop fuga de responsabilitate și de dosare penale.

Chiar dacă nu sunt de acord cu metodele şi filozofia mafiei, pot să respect unele virtuţi de care au dat dovată „Uomini d’ Onore”. Acolo e vorba de sacrificiu asumat, fidelitate, intransigenţă, onoare şi disciplină. Partidele politice nu pot fi numite însă structuri mafiote pentru că nu dau dovadă de absolut nici o virtute. Ele nu îşi asumă nici o greşeală. Urmărindu-le activitatea, nu vei vedea nimic în afară de nepotism, sforărie, oportunism, laşitate şi lăcomie dusă la extrem.

În concluzie, am înţeles care e scopul mafiei, dar nu şi cel al partidelor. De Goran Mrakic