Pe 26 februarie militarii ruşi au instituit un punct de verificare pe şoseaua Sevastopol-Simferopol. Poliţia controlată de Kiev nu a avut ordin să-i alunge. Pe 27 februarie militarii ruşi au ocupat principalele clădiri administrative din Simferopol, parlamentul şi guvenul local. Poliţia şi militarii controlaţi de Kiev nu au primit ordin să-i alunge. Sub protecţia militarilor ruşi şi în contextul unor manifestaţii anti-Kiev a fost instituită rapid o conducere pro-rusă a Republicii Autonome Crimeea. În acelaşi timp a fost preluat controlul aeroporturilor şi porturilor, al punctelor de trecere a frontierei şi a căilor de acces terestru. De joi până duminică, Crimeea a intrat sub control militar şi administrativ rusesc.

Peste tot a fost urmat acelaşi plan de acţiune: militari ruşi fără însemne vizibile (în caz de ceva…) însoţiţi de civili au blocat/ ocupat clădiri şi puncte strategice. Forţele aflate sub controlul Kievului nu au avut ordin să îndepărteze militarii ruşi şi civilii care îi însoţeau, nu au existat nici iniţiative locale (posibil efect al demonizării poliţiei ucrainene de către forţele Maidanului). Chiar dacă ar fi existat astfel de ordine de la Kiev este foarte greu de crezut că ar fi fost urmate „întocmai şi la timp”. O operaţiune în forţă împotriva militarilor ruşi ar fi dus cel mai probabil la o baie de sânge. Nimeni din noua structură de putere de la Kiev nu a avut curajul unei decizii de forţă – iar asta înseamnă vid de putere.

Moscova a ştiut să speculeze acest vid de putere, faptul că la Kiev noua guvernare e formată din forţe lipsite de coeziune (peste puţină vreme se vor încăiera între ei şi vor da vina unul pe celălalt pentru dezastrul din Ucraina) plus că în Crimeea există certe simpatii pro-ruse.

Pe de altă parte se înşeală amarnic cine crede că dacă la Kremlin ar fi fost altcineva decât Putin nu ar fi avut loc evenimentele actuale. Crimeea poartă câteva încărcături simbolice ruseşti ce nu pot fi lăsate deoparte (alungarea turcilor, eroicele asedii ale Sevastopolului din 1854 şi 1941), majoritatea populaţiei este de origine rusă, dar mai presus de toate baza navală de la Sevastopol pur şi simplu nu poate fi cedată. Nici un lider de la Kremlin nu ar putea să cedeze Sevastopolul fără să rişte un puci militar imediat (şi aşa, faptul că baza militară era închiriată era perceput drept o umilinţă).

Kievul mai controlează în acest moment în Crimeea câteva cazărmi în care militarii jură să moară până la ultimul apărând drapelul ucrainean. Ruşii se folosesc de o altă tactică abilă: au atras de partea lor câţiva foşti comandanţi ucraineni pe care îi folosesc pentru negocieri. Din punct de vedere militar situaţia este un coşmar pentru soldaţii loiali Kievului. Oştenii sunt valoroşi pe câmp, nu în spatele gardurilor unei cazărmi. Iar pe câmp sunt soldaţii ruşi – nu au altceva de făcut decât să le taie resursele celor din cazarmă şi să aştepte până aceştia se vor preda sau vor încerca o ieşire în forţă (puţin probabilă). Crimeea e în mâinile ruşilor şi nu cred că va exista o operaţiune militară de eliberare a ei, nici din partea autorităţilor de la Kiev, nici din partea statelor occidentale.

Care va fi următoarea mutare a lui Putin? Se va mulţumi cu Crimeea? Până una-alta, Moscova are o mulţime de pârghii prin care poate să pună presiune pe noua putere de la Kiev: factura la gaze naturale, datoria publică, schimburile comerciale etc. Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei din partea SUA sau UE nu par să-l sperie pe Putin, iar intrarea într-o logică a unui nou Război Rece pare să priască Rusiei. (Aici găsiţi o analiză serioasă despre posibilitatea declanşării unui nou Război Rece).

Nu cred că tendinţele centrifuge faţă de noile autorităţi de la Kiev se vor opri la Crimeea. Deja au apărut tulburări masive (şi asemănătoare cu modelul din Crimeea) în mai multe centre rusofone din estul Ucrainei (Harkov, Dniepropetrovsk, Odessa). Din cele mai vechi timpuri doctrina militară rusă practică schema statelor tampon dincolo de graniţe, văzute ca un spaţiu de securitate. Când Rusia caută graniţă directă cu eventualul adversar înseamnă că vrea război (pactul Ribbentrop-Molotov) iar când i se impune graniţa directă declanşează ea războiul. Crimeea şi baza navală de la Sevastopol (legată ombilical de baza navală de la Tartus, din Siria) au constituit prioritatea zero. Crearea unei zone tampon în estul rusofon al Ucrainei cred că va fi următoarea acţiune a Rusiei. Nu v-am irosit răbdarea vorbind despre drepturile minorităţilor sau drepturile istorice: în acest moment la Kremlin dictează interesele strategice şi militare ale Rusiei, diplomaţii sunt folosiţi pentru „acoperirea” acţiunilor care duc la îndeplinirea acestor interese. Acordul de la Budapesta care garanta integritatea teritorială a Ucrainei a fost încălcat de Rusia şi rămâne încă de văzut ce fel de mijloace are Occidentul la îndemână să convingă Moscova să se retragă.

Este foarte greu de crezut că SUA şi UE vor găsi resursele financiare pentru susţinerea unei Ucraine care se apropie cu paşi repezi de un colaps economic şi politic. Este doar o chestiune de timp până când o parte din forţele Euromaidanului de la Kiev vor începe să se întrebe dacă au murit oameni doar pentru ca Iulia Timoşenko să se poată trata în Germania. De George Damian