Programul de dezvoltare a avionului german cu reacţie Me-262 a început în 1936 , o dată cu crearea primului motor cu reacţie operaţional de către inginerul german Hans von Ohain . Motorul construit de Hans von Ohain a pus în mişcare primul avion cu reacţie din lume, prototipul Heinkel He-178.

Lucrul la modelul Me-262 a debutat încă din aprilie 1939, cu numele de Proiect 1065. Între 1939 şi 1940 , Messerschmitt a creat primele prototipe ale avionului pentru ai testa structura mecanică. Progresul programului de construcţie a modelului Me-262 , a fost întârziat datorită diferitelor probleme tehnice apărute şi a subfinanţării datorate lipsei de interes faţă de proiect , manifestată de înalţii oficiali nazişti care credeau în primă fază că războiul poate fi câştigat de avioane convenţionale. Primul prototip de Me-262 a fost construit în aprilie 1941, nefiind înzestrat cu un motor cu reacţie , ci de un motor în 12 cilindri , Juno Junkers 210. Cele două turboreactoare BMW de tip 003 au fost montate ulterior, păstrându-se ca măsură de siguranţă şi motorul Juno Junkers 210.

La primul zbor al prototipului Me-262, amebele turboreactoare BMW au cedat , obligând pilotul să aterizeze folosindu-se de motorul de rezervă în 12 cilindri montat în botul avionului. Avionul Me-262 , a fost testat chiar de inginerul Willy Messerschmitt. Motoarele cu reacţie BMW au fost înlocuite de turboreactoarele Jumo 004 (ceva mai fezabile decât turboreactoarele BMW 003). Prototipul V3 de Me-262 echipat doar cu motoare cu reacţie a zburat abia pe 18 iulie 1942. Principala problemă întâmpinată de Me-262 , era lipsa unor aliaje care să crească rezistenţa termică a fuselajului. De dezvoltarea elementelor aerodinamice ale avionului cu reacţie german s-a ocupat inginerul Ludwig Bölkow. Aripile lui Me-262, sunt în formă de săgeată , dar au o înclinaţie de doar 18.5°. P . Un Me-262 putea atinge o viteză maximă de aproape 975 km/h(o viteză neconfirmată oficial). Construcţia unui Me-262 se întindea pe aproape 6400 de ore de muncă, fiind construite până la încheierea războiului aproape 1400 de avioane. Din aceste 1400 de avioane , doar 200 au fost operaţionale.

Messerschmitt Me 262 intră în dotarea Luftwaffe în aprilie 1944. Au fost create două variante de Me-262, pentru a îndeplini două tipuri de misiuni. Me-262 A”Schwalbe” a îndeplinit rolul de avion de luptă interceptor care să apere principalele obiective industriale germane de atacurile bombardierelor inamice. Cealaltă variantă de Avion Me-262 A denumită “Sturmvogel” a îndeplinit rolul de bombardier, pentru a satisface una din dorinţa lui Hitler de a avea un bombardier rapid.

Prima escadrilă care a avut în dotare avioane cu reacţie Me-262 s-a numit Erprobungskommando 262 , înfiinţată în aprilie 1944 şi preluată începând cu iulie 1944 sub comanda maiorului Walter Novotny. Ulterior escadrila este redenumită Kommando Novotny. Primul Me-262 intră în luptă pe 28 august 1944 şi este doborât în luptă de către un echipaj de pe avionul P-47Thunderbolts format din maiorul Jseph Meyers şi locotenentul secund Manford Croy.

Noi formaţiii de Me-262 sunt organizate începând cu ianuarie 1945. Una dintre cele mai faimoase formaţii de Me-262 care au devenit operaţionale a fost şi cea denumită Jagdverband 44 , condusă de renumitul pilot Adolf Gallant Escadrila general-locotenetului Gallant şi-a început misiunile din februarie 1944. Datorită vitezei sale înalte , Me-262 reuşea să doboare în cele mai multe cazuri , orice fel de bombardier al Aliaţilor , mai ales nescortat. Strategia preferată a piloţilor de pe Me-262 era să atace în picaj cu cele 4 tunuri de 30mm pe care le aveau în dotare.

Piloţii de pe avioanele americane au elaborat mai multe strategii pentru a se apăra împotriva atacurilor avioanelor germane Me-262. Punctul slab al avioanelor cu reacţie germane era manevrabilitatea. Piloţii de pe avioanele americane P-51 Mustang au identificat rapid această slăbiciune a Me-262, şi reuşeau să-l atace atunci când efectua viraje de întoarcere. În plus bombardierele Aliaţilor au început să beneficieze de escorte din ce în ce mai puternice.

Un alt punct slab al Me-262 era că avea nevoie de piste de beton pentru a decola şi a ateriza. Ca urmare, Aliaţii au introdus pe lista ţintelor atacurilor lor aeriene , bazele de pe care operau avioanele cu reacţie germane. Multe avioane Me-262 au ajuns să fie atacate în timp ce decolau sau aterizau. Desemenea este de menţionat faptul că la viteză mică , Me-262 înregistra performanţe foarte slabe. De altfel , piloţilor germani li se recomanda să nu zboare cu o viteză mai mică de 300 km/h.

Chiar şi în aceste circumstanţe dificile, avioanele Me-262 au reuşit să doboare aproximativ 500 de avioane inamice , pierzând în schimb 100.

Chiar dacă avionul cu reacţie Messerschmit nu a putut juca un rol major în ultima parte a războiului , constucţia sa a revoluţionat complet industria aeronautică mondială. Me-262 a marcat începutul erei avioanelor supersonice.

Me -262 a reprezentat punctul de pornire în dezvoltarea supersonicelor viitorului. După terminarea războiului , avioanele ME-262 rămase au ajuns să fie un obiect de studiu în cercetările Aliaţilor. În anii care au urmat războiul , Me-262 a fost supus la diferite teste de viteză. Aşa s-a ajuns ca multe elemente care îşi au originea de la Me-262 să fie incorporate în structura viitoarelor avioane cu reacţie , cum ar fi americanul F-86 Sabre şi Boeing B-47 Stratojet . Cehoslovacia a produs până în 1951 , avioane Me-262 redenumite sub numele de Avia S-92. De Alexandru Danilov – Historia