Micul dictator austriac: Engelbert Dollfuss

Engelbert Dollfuss devine Cancelar al Austriei în mai 1932, la aproape 40 de ani, după ce ocuapse funcția de ministru al agriculturii doar un an de zile. Interesat mai degrabă de reforme sociale decât de democrație, în octombrie 1932 Dollfuss a repus în vigoare legea de război ce-i dădea dreptul să guverneze prin decrete. În martie 1933, în sânul Parlamentului au apărut neînțelegeri cu privire la neregulile privind procedurile de vot. Cei trei președinți ai parlamentului austriac și-au dat demisia pentru a-și putea exercita dreptul de vot ca simpli membri ai parlamentului, însă fără președinte, Parlamentul nu putea încheia sesiunea. Dollfuss a anunțat imediat că avea să guverneze fără Parlament și a interzis meetingurile publice. În mai 1933, a creat partidul Vaterländische Front (Frontul Patriotic) prin unirea Partidului Social-Creștin cu alte grupări politice naționaliste, și a scos în afara legii Partidul Comunist. În luna iunie, a interzis și Partidul Nazist.
Scopul principal al politicii sale a fost permanent păstrarea independenței Republicii în contextul în care naziștii germani conduși de Hitler cereau unirea Austriei cu Germania. Poate pentru a rivaliza pe plan simbolic cu svastica nazistă, Dollfuss a început să promoveze folosirea așa-zisei Krückenkreuz, cunoscută ca și Crucea Ierusalimului, ca simbol național.

Cariera politică
În ciuda portretului său politic, Dollfuss nu avea prea multe puncte în comun cu Mussolini sau Htiler. A reușit să se diferențieze de aceștia prin originile sale sociale mult mai obscure și impresionanta traiectorie în carierea politică.O parte a legendei lui Hitler și Mussolini a fost dată și de modestia trecutului lor, respectabil, dar destul de umil din punct de vedere social. Dollfuss era fiul unui țăran. Mai degrabă muncitor decât talentat ca student, a fost educat la seminar și apoi a plecat la Viena pentru a studia teologia, intenționând să devină preot. Ulterior, a descoperit că era mai interesat de studiile sociale, astfel că în 1914 a început să studieze dreptul. A început însă războiul. Dollfuss, fiind prea scund, fusese scutit de serviciu militar, dar a devenit atunci ofițer în Landwehr și s-a dovedit a fi un militar excepțional. A fost decorat de opt ori și a fost promovat la rangul de Oberleutnant.
După război, Dollfuss și-a terminat studiile, apoi a plecat câteva luni la Berlin. Acolo avea să-și cunoască viitoarea soție, cu care s-a întors în Austria. Și-a găsit de lucru în administrație, în Austria Inferioară, devenind directorul Camerei de Agricultură în 1927. În 1928 și 1929, a reprezentat Austria la congresele internaționale de agricultură ținute la Roma, respectiv la București. Reputația sa de bun administrator i-a adus postul de președinte al Consiliului Căilor Ferate Federale în octombrie 1930. Cinci luni mai târziu, a fost numit Ministru al Agriculturii.

Ernst Starhemberg, liderul Heimwehr, ce avea să devină în curând un aliat-cheie al Cancelarului, a declarat că înainte de 1932 nu se întâlnise decât de 2 ori cu Dollfuss. Relația acestuia cu Starhemberg poate fi văzută ca fiind tipică sau chiar definitorie naturii dictaturii sale. Deși titlurile aristocratice fuseseră abolite de primul val de republicanism de după război, Starhemberg rămânea un prinț, provenind din familia Mareșalului Ernst Starhemberg care comandase apărarea Vienei împotriva turcilor în 1683. Născut în 1899, Starhemberg a luptat doar în ultima parte a războiului, pe frontul italian. În 1930 a fost pentru scurt timp Ministru de Interne, dar și-a dat demisia după ce Heimwehr a obținut doar 6% din voturi la alegeri. Cu excepția antisocialismului și autoritarismului, Starhemberg avea puține convingeri politice fixe. Dollfuss și Starhemberg au fost în relații extrem de bune și apropiate. Cu siguranță, Dollfuss a văzut în Heimwehr un aliat extrem de util regimului, de care s-a folosit în reprimarea revoltelor din 1934. În semn de apreciere a loialității, Dolfuss l-a numit pe Starhemberg vice-cancelar al republicii în mai 1934.

Contemporanii nu îl vedeau pe Dollfuss ca fiind un om cinic, manipulator sau dependent de putere. Nu era o personalitate carismatică, cu o imagine de tip mesianică, precum Mussolini sau Hitler. Era un alt tip de lider: cei care îl cunoșteau vedeau Dollfuss cu un temperament bun, generos, afectuos, rezonabil, iertător, sincer și conștiincios, un om care reușise în viață nu pentru că era carismatic sau extrem de inteligent, ci datorită transparenței loialității sale față de propria țară. În aproape toate privințele, Dollfuss părea a fi opus celorlalți dictatori contemporani. Hitler și Mussolini fuseseră caporali în război, dar rangul lor nu reflecta gradul de responsabilitate. În timp ce Hitler și Mussolini îi apreciau doar pe cei pe care puteau să-i domine, Dollfuss nu-i desconsidera pe egalii săi și nu avea nicio problemă cu cei care, precum Starhemberg, îi erau, teoretic, superiori prin naștere. Spre deosebire de Hitler, era căsătorit, și spre deosebire de Mussolini, a rămas fidel soției sale. Dacă Hitler era nefumător, Dollfuss fuma până la 40 de țigări pe zi.
În funcția de Cancelar, Dollfuss a fost un om hotărât să-și facă datoria. A vorbit sincer atașatului britanic la Viena despre ”lupta pentru independența Austriei în care era angajat împotriva Germaniei lui Hitler”, iar în 1934 părea că va putea să controleze situația și să reziste organizațiilor naziste ce încercau să forțeze unirea celor două țări, căci la momentul respectiv, Hitler era încă destul de slab.
În Austria, exista un val de antisemitism destul de puternic. Dollfuss cunoscuse câțiva evrei la Seminar, iar în rândul liderilor locali din Austria Inferioară întâlnise mulți antisemiți prost informați. Era probabil conștient că eliminarea oficialilor guvernamentali care erau cunoscuți ca fiind socialiști era folosită doar ca pretext pentru a-i înlătura și pe evreii ce nu aveau nicio legătură cu grupările socialiste. Dollfuss nu era însă interesat să copieze programul antisemit al lui Hitler și deși violențele împotriva evreilor din Austria nu s-au ridicat la nivelul celor din Germania, ar fi greșit să presupunem că regimul său nu ar fi devenit mai dur vis-a-vis de evrei dacă acesta ar fi considerat necesar acest pas.
Ce l-a determinat pe Dollfuss să se opună cu vehemență lui Hitler a fost loialitatea sa față de catolicism și dorința fermă de a nu vedea o Austrie dominată politic de germanii protestanți. Însă catolicismul lui Dollfuss, religie a ordinii, obligațiilor și discipline, era la fel de autoritar ca național-socialismul lui Hitler; totuși, datorită acestul catolicism, Dollfuss nu ar fi putut niciodată accepta eugenia rasială promovată de Reich-ul nazist. Strategia sa principală pentru păstrarea independenței Austriei era încheierea unei alianțe cu alte regimuri autoritare ce nu apreciau evoluția politică a Germaniei naziste, anume Italia și Germania. La acel moment, asemănările superficiale dintre regimul lui Hitler și cel al lui Mussolini nu puteau atrage apropierea celor două state, iar Austria era singurul vecin al Ungariei împotriva căruia guvernul de la Budapesta nu emitea pretenții teritoriale exagerate.


Dollfussar fi făcut orice să evite Anschlussul, dar Austria avea doar 1/10 din populația Germaniei și cea mai slabă bază industrială din toate țările central-europene. Țara sa nu ar fi putut deveni niciodată suficient de puternică pe plan militar pentru a putea rezista unei invazii germane. Succesorul lui Dolfuss, Kurt Schuschnigg. s-a străduit de asemenea să apare independența țării, însă fără succes. De Andreea Lupşor – Historia