Steagul Germaniei incendiat de suporterii rusi in Dortmund
Suporterii ruşi au incendiat miercuri seara un drapel al Germaniei în timpul meciului dintre Dortmund şi Zenit, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, încheiat 1-2.
Tensiunile dintre Uniunea Europeană şi Rusia au atins cote maxime după ce ruşii au anexat Crimeea, după un referendum în care 96,6% dintre votanţi au votat alipirea la Rusia. Atât referendumul, cât şi acţiunea Rusiei au fost condamnate de Statele Unite ale Americii şi de Uniunea Europeană, care au anunţat sancţiuni dure pentru oficialii ruşi. Iar relaţiile tensionate dintre cele două părţi s-au transpus şi în fotbal, aminteşte ProSport. Cum optimea de finală a Ligii Campionilor dintre Dortmund şi Zenit a pus faţă în faţă o echipă din Germania, unul dintre membrii UE cu cea mai mare putere, şi una din Rusia, lucrurile au degenerat.
Astfel, imediat după ce Hulk a deschis scorul în minutul 16 pentru Zenit, ultraşii ruşi au sărbătorit prin incendierea drapelului german. Imaginile au fost transmise în direct şi suporterii ruşi au fost evacuaţi de pe stadion.
Potrivit presei germane, Zenit riscă o amendă severă din partea UEFA pentru comportamentul fanilor.
Echipa germană Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, deşi a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de formaţia rusă Zenit Sankt Petersburg, în manşa secundă a optimilor competiţiei. Sursa: FrontPress.ro