Doamnele cu pălării nu sunt admise ….
Moda anului 1897 impunea elegantelor doamne şi domniţe purtarea de coafuri sofisticate, voluminoase . Iar accesoriile capilare erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori şi dantelă din belşug. E drept că se renunţase deja de câţiva ani la împodobirea pălăriilor cu păsări împăiate – dar creaţiile purtate de reprezentantele sexului graţios erau încă nişte adevărate grădini suspendate.Insemn al decenţei şi bunei creşteri, dar şi al eleganţei şi al prosperităţii – pălăriile erau purtate peste tot.
Chiar şi la teatru – din păcate.. .Spun din păcate pentru că elegantele dar şi voluminoasele creaţii vestimentare limitau accesul neîngradit al onoratului public la cultură: spectatorii care aveau norocul de a nimeri în sălile de teatru pe locurile din spatele unor doamne care purtau pălării la moda asistau la o reprezentaţie care ar putea fi asemuită azi cu “teatrul radiofonic” – pentru că nu puteau să vadă sub nici o formă scena.
Ca urmare au apărut protestele. Vajnice şi hotărâte.O campanile de presă chiar, susţinută de periodicele vremii cu toate mijloacele pe care le aveau la dispoziţie. Dreptul bărbaţilor de a nu mai fi împiedicaţi să vadă spectacolele de teatru reprezenta o cauză cu adevărat demnă de a fi susţinută:
“ Ne facem şi noi ecoul – spune un ziar – a miilor de guri care cer soluţionarea chestiunii pălăriilor gentilelor doamne la teatru. E momentul să-i dăm asaltul definitiv.
Asalt ! Da ! E un asalt în regulă, căci avem de a face cu nişte redute monstre, cu nişte cupole enorme, cu nişte ridicături cu parapete. Pălăriile doamnelor au ajuns fenomenale ! Ne prindem că măsoara o jumătate de metru în înălţime. Şi tu, nenorocitule purtător al unei pălării moi pe care ţi-o ghemuieşti sub braţ sau în buzunar, eşti nevoit să asaltezi redute de pene şi panglici, pentru a răzbi cu privirea pe scenă. Soluţia ! Cerem soluţia ! Care ar fi ?
Pălăriile mici şi mari să fie lăsate la garderobă. Unde le pune însă nenorocitul de garderobier? Închipuiţi-vă 100 de pălării de câte o jumătate de metru cub la garderobă. Trebuie o odaie de 50 de metri cubi numai pentru pălării !
Pălăriile să fie lăsate acasă. Ce? – ni se va striga.După ce că din stal nu ni se văd decât pălăriile, vreţi să ne luaţi singura podoabă cu care ne putem făli?
Soluţia! Unde e soluţia!“
Urmare protestelor tot mai vehemente ale domnilor, beligerantele au trecut la măsuri extreme: doamnele s-au abţinut o vreme de la plăcerea de a mai merge la teatru. Spectacole de teatru fără public feminin? Chiar şi bărbaţii cei mai vehemenţi au admis că nu e cea mai bună soluţie.
Teatru National din Bucuresti adoptă o hotărâre – pe care o tipăreşte chiar pe afişele spectacolelor: “Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri” (în loje sunt admise – dar asta e o altă poveste). Aceleaşi afişe anunţau şi că “un vestiar special este pus la dispoziţia doamnelor”. Să nu credeţi că aplicarea acestei măsuri nu a creat tensiuni, că lupta nu a continuat. Noroc că moda a evoluat şi că pălărille au început – cu timpul – să se reducă la dimensiuni acceptabile…
Sursa : “Istoria Teatrului Naţional din Bucureşti 1877-1937” – Ioan Massoff
Imaginile cu pălării provin din revista “Moda pariziană” – (1898)
deieri-deazi.blogspot.com