Fostul lider al separatistilor turci din Cipru bruscat de nationalistii greci (FOTO)
Fostul preşedinte al separatiştilor turci din nordul Ciprului, Mehmet Ali Talat, a fost atacat miercuri de un grup de naţionalişti eleni de la organizaţia radicală E.L.A.M. (Frontul Naţional al Poporului)în timpul unei conferinţe despre viitorul insulei divizate şi care a avut loc în oraşul Limassol din partea grecească a ţării.
Conform presei locale, peste 100 de naţionalişti greci au pătruns în sala unde avea loc conferinţa şi au aruncat cu ouă înspre fostul preşedinte al Ciprului de Nord. Au urmat îmbrânceli cu cei prezenţi, grupul de protestatari fiind până la urmă evacuat din incintă de poilţişti.
În sală se mai aflau înalţi demnitari ciprioţi, ambasadorul SUA şi delegaţi ai Uniunii Europene.
Ca urmare a protestului, delegaţia turcă a fost escortată până la graniţa cu zona controlată de separatişti de forţele de ordine cipriote. Autorităţile greceşti din Cipru şi-au cerut oficial scuze pentru incident.
Organizaţia militantă ELAM este considerată filiala cipriotă a partidului naţionalist parlamentar din Grecia, Zorii Aurii.
Cipru a fost divizat din 1974, când Turcia a invadat partea de nord a insulei, ca răspuns la o lovitură militară de stat sprijinită de guvernul elen în vederea unirii insulei cu Grecia. Cipru a aderat la Uniunea Europeană în 2004, iar auto-proclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de Turcia, ţară care are staţionat în regiune un contingent format din 30.000 de soldaţi. Sursa: FrontPress.ro