Mai întâi, iritarea nevrotică a liderilor occidentali din ultimile zile reflectă foarte clar faptul că oficialitățile de la Washington și de la Bruxelles au fost incapabile să anticipeze și să contracareze în timp real schimbarea raportului de forțe din sistemul politic global, o schimbare determinată de declinul fără precedent al puterii Occidentului și de creșterea asimptotică a puterii economice și militare a Rusiei, Chinei, Indiei, Braziliei și a mutor altor state cu ”economii emergente”. Pe de altă parte, incriminările și amenințările isterice adresate în aceste zile Rusiei de către liderii occidentali reflectă foarte clar că așa zisul ”parteneriat” dintre principalii adeversari din perioada Războiului Rece s-a dovedit a fi doar o strategie propagandistică pe care Occidentul a promovat-o fără nici un fel de scrupule pentru a a-și impune și perpetua hegemonia în sistemul politic global. În sfârșit, recentele evenimente din Ucraina, din Siria, din Egipt, din Irak, din Libia, din Afganistan și din multe alte state confirmă o paradigmă pusă în circulație acum câțiva ani de Samuel Huntington, Vaclav Havel și Jaques Delors: conflictele majore din lumea globalizată de după Războiul Rece ”vor fi declanșate mai degrabă de factori culturali decât de factori economici sau ideologici.”(1)

Dar ce anume a determinat actuala mutație din lumea politică contemporană? În primul rând, lumea de după Războiul Rece a devenit o lume cu totul diferită de cea precedentă. Istoria nu se repetă, deci. După ce Cortina de Fier a reprezentat timp de patru decenii și jumătate o falie ideologică și culturală globală, aceasta a fost mutată prin ”consens” ceva mai la est. Ea separă acum țările creștine occidentale, de cele creștin pravoslavnice și de cele musulmane. În această ”lume nouă” societățile divizate ideologic dar coezive din punct de vedere cultural s-au reunificat, așa cum s-a întâmplat cu cele două Germanii și se va întâmpla probabil cu diferitele zone ale Chinei. În același timp, în lumea de după Războiul Rece societățile unificate prin factori ideologici sau conjuncturi istorice, dar divizate din punct de vedere cultural, fie s-au divizat, în cazul Uniunii Sovietice, al Igoslaviei și al Bosniei, fie sunt supuse unor tensiuni puternice așa cum se întâmplă acum în Ucraina și în multe alte state.(2)

În al doilea rând, pretențiile hegemonice ale Occidentului în lumea contemporană au generat mutiple conflicte cu alte civilizații, mai ales în cazul Serbiei, Afganistanului, Irakului, Venezuelei, Siriei, Chinei și Rusiei. Într-o lume multiculturală dar monopolară din punct de vedere al puterii economice, militare și politice, așa cum era lumea la sfârșitul Războiului Rece, Occidentul condus autoritar de către SUA a impus prin amenințări brutale sau prin utilizarea forței ce este bine și ce nu este bine la nivelul politicii globale. În aceste condiții, Consiliul de Securitate al ONU și ONU au devenit instituții coplet neputincioase, instituții butaforice. Dar, așa cum toată lumea știe, în actualul mileniu puterea economică, militară și politică a Occidentului a înregistrat un declin fără precedent, în timp ce puterea economică, militară și politică a Chinei, a Rusiei, a Indiei și a Braziliei a crescut considerabil. Datele prezentate în continuare reflectă această ”schimbare la față” a sistemului economic, militar și politic global.

Ce se poate observa cu ușurință dacă analizăm datelor precedente? În primul rând, este evident că nivelurile PIB-ului inregistrate anul trecut în Marea Britanie, Franța, Italia și Canada au fost semnificativ inferiore comparativ cu cele din China, India, Rusia și Brazilia. Mai mult, în actuala conjunctură economică Marea Britanie, Franța, Italia și Canada au devenit flagrant necompetitive și înregistrează deficite financiare uriașe. În sfârșit, în aceste țări nivelul datoriilor guvernamentale este cu mult mai mare decât pragul critic oficializat de instituțiile UE (60% din PIB), iar ponderea investițiilor în PIB este net inferioară comparativ cu cea din China, India, Rusia și Brazilia. Și atunci de ce au fost incluse Marea Britanie, Franța, Italia și Canada în G7? Evident, datorită afinității lor culturale cu SUA și Germania și a statutului lor de vasalitate față de Unchiul Sam.

Rusia nu are, deci, motive să regrete ”excluderea” din G7 sau să se teamă de fantasmagoricele sancțiuni ale establishment-ului american și european. Imi poate explica cineva cum mai poate funcționa economia globală, dacă o economie atât de iportantă ca cea a Rusiei este ”îndiguită” de către Occident? Este clar că nici America și nici nefericiții ei locotenenți de la Londra, Paris, Berlin sau Tokyo nu au cum să excludă sau să marginalizeze la nivel global o economie cum este cea a Rusiei. Pentru că economia Rusiei ocupă locul șase la nivel global în ceea ce pribește PIB-ul, locul trei în ceea ce privește ponderea în PIB a investițiilor și locul doi în ceea ce privește excedentele financiare. Ca să nu mai vorbim de faptul că Rusia inregistrază în acest moment cel mai mic nivel al datoriei private și publice pe locuitor comparativ cu toate celelalte state ale lumii!

După cum se știe, Rusia este un membru marcant al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), o organizație din care mai fac parte în calitate de membrii China, Kazahstanul, Tadjikistanul, Uzbekistanul și Kârgâzistanul, iar în calitate de observatori India, Iranul, Mongolia și Pakistanul. Pe de altă parte, începând cu anul următor va începe să funcționeze Uniunea Economică Euroasiatică, o oganizație economică, politică și militara din care vor face parte Rusia, Kazahstanul și Bielorusia. Este evident, deci, că iluziile Occidentului referitoare la ”izolarea” economică, politică și militară a Rusiei reprezintă nimic mai mult decât iluzii.

În acest context, amenințările liderilor occidentali adresate liderilor de la Kremlin înainte și după reunificarea Crimeei cu Rusia implică nu numai un cinism incalificabil, ci și o frapantă lipsă de viziune. Pentru că rușii și nu numai ei nu vor uita niciodată că în binecunoscutul război al Crimeei din perioada 1853-1856 militarii turci și tătari au violat mii de rusoaice ”cot la cot” cu aliații lor britanici, francezi și italieni, au ucis cu bestialitate mii de copii, de femei însărcinate și de vârstinici fără apărare și au distrus ca niște barbari excepționalul muzeu de artă bizantină de la Kerci. Exact la fel au procedat și vajnicii ”creștini” occidentali care au jefuit și au profanat Constantinopolul și Catedrala Sfânta Sofia în aprilie 1204, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim de atrocitățile din peninsula Crimeea și de la Odesa comise de ocupanții germani și de aliații acestora în perioada Celui de al Doilea Război Mondial.

În ceea ce privește lipsa de viziune a liderilor occidentali, aceasta este generată de neputința acestora de a înțelege marile riscuri și disfuncții ale lumii actuale. Pentru că în opinia lui Samuel Huntington viitorul omenirii ”depinde de înțelegerea și de cooperarea dintre liderii politici, spirituali și intelectuali ai marilor civilizații ale lumii. În ciocnirea civilizațiilor, Europa și America își vor uni forțele sau se vor prăbuși. În marea ciocnire, în ”adevărata ciocnire” globală, dintre Civilizație și barbarie, marile civilizații ale lumii, cu realitățile lor bogate în domeniul religiei,artei, literaturii, filosofiei, științei, tehnologiei, moralității și compasiunii, vor păți la fel, își vor uni forțele sau se vor prăbuși. În epoca pe cale să înceapă, ciocnirile civilizațiilr reprezintă cea mai mare amenințare pentru pacea mondială, iar o ordine internațională bazată pe civilizații este cea mai sigură pavăză împotriva unui război mondial.”(3)

Din nefericire, avertismentul lui Samuel Hangtinton cu privire la iminența unui război global al civilizațiilor în cazul în care, din stupiditate sau din inconștiență, cei mai importanți lideri politici ai lumii nu vor accepta și susține caracterul multicultural al sistemului politic global nu a ajuns încă la urechile liderilor Occidentului. Din fericire, însă, președintele Vladimir Putin și ceilalți lideri nonoccidentali importanți au înțeles de mult că lumea contemporană a devenit o lume multipolară și multiculturală.(4)

Nu ne rămâne decât să sperăm că acestă concepție realistă și responsabilă asupra lumii de azi și de mâine a liderilor nonoccidentali va fi acceptată și de liderii occidentali. Pentru că, nu-i așa?, Samuel Hungtinton și-a publicat în premieră excepționalele sale tratate în America și nu în Rusia, în China, în India sau în Brazilia. De Nicolae Taran - Vocea Rusiei

Bibliografie: 1. Samuel P. Hungtinton, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Litera, 2012, p. 24; 2. Ibidem; 3. Ibidem, pp. 467-468; 4. Cuvântarea lui Vladimir Putin din 18 martie 2014, Vocea Rusiei, 21 martie 2014.

Nota FP: Profesorul Nicolae Ţăran de la Universitatea de Vest din Timişoara a publicat peste 65 de lucrări ştiinţifice şi a scris şapte cărţi în domeniul managementului. A absolvit Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galaţi şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest. Timp de zece ani a lucrat ca inginer, urmaţi apoi de peste 30 de ani de carieră universitară în învăţământul superior economic. Activează şi ca analist economic sau colaborator la diverse publicaţii regionale şi naţionale.