29 de politisti basarabeni condamnati pentru abuzurile din timpul protestelor anticomuniste din 2009
În urma evenimentelor din luna aprilie 2009, când basarabenii s-au revoltat împotriva rezultatelor alegerilor, considerate viciate şi care i-ar fi adus din nou la putere pe comunişti, au fost iniţiate peste 170 de cauze penale. După cinci ani, 29 de poliţişti au fost condamnaţi, informează Moldpres.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, în privinţa persoanelor care au participat activ la dezordini în masă au fost pornite 102 cauze penale, 31 dintre care au fost expediate în judecată. Pentru comiterea infracţiunilor de dezordini în masă şi jafuri, instanţele de judecată au pronunţat 18 sentinţe în privinţa a 27 de persoane.
Procurorii cercetează şi infracţiunile săvârşite de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor şi altor persoane, catalogate ca exces de putere şi tortură, comise după evenimentele din aprilie 2009. Din numărul total al plângerilor, în 71 de cazuri au fost pornite cauze penale pentru tortură, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciuşi alte categorii de infracţiuni.
Până la momentul actual, au fost condamnaţi 29 de poliţişti, iar alţi 34 au fost achitaţi. În prezent, pe rolul instanţelor de fond se află la examinare patru cauze penale în privinţa a şase poliţişti, în instanţe de apel – şapte cauze în privinţa a 12 persoane şi în instanţa de recurs – cinci cauze penale în privinţa a nouă poliţişti.
Protestele de la Chișinău, începute pe 6 aprilie 2009, reprezintă o serie de manifestații de contestare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova desfășurate pe 5 aprilie. Basarabenii au ieşit în stradă după ce comuniştii ar fi fost anunţaţi câştigători, populaţia cerând renumărarea voturilor şi denunţând rezultatele, considerate frauduloase. În urma violenţelor de stradă, 4 persoane au fost ucise şi alte aproape 300 rănite. Sute de tineri au fost luaţi cu forţa din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi duşi în comisariate de poliţie, unde au fost maltrataţi şi umiliţi. Protestele au creat o criză politică în cel de al doilea stat românesc, fapt ce a dus până la urmă la noi alegeri şi venirea la putere a unei coaliţii pro-europene. În primăvara anului 2009 mai multe manifestaţii de solidaritate cu protestatarii anticomunişti din Basarabia au fost organizate şi în marile oraşe din România. Sursa: FrontPress.ro