Perversitatea profetiei bolsevicului Silviu Burcan despre cei 20 ani de democratie
Ţineţi minte, cei mai copţi la vârstă, interviul lui Silviu Brucan din cotidianul „Le Figaro”, după revoluţia din 1989, în care spunea că „românilor le trebuie 20 de ani să înveţe democraţia”. Atunci declaraţia lui Silviu Brucan a stârnit o reacţie vehementă negativă, nu neapărat că o spunea unul dintre fondatorii bolşevismului românesc şi instigatorul închiderii în gulag a elitei intelectuale, kominternistul Silviu Brucan, ca redactor şef la Scânteia, ci datorită duratei de a învăţa democraţia pentru români.
Şi acum mi se întoarce stomacul pe dos când îmi amintesc cum PRO TV l-a promovat pe Silviu Brucan ani la rând ca şi profesor de democraţie, el unul dintre cei mai duri comunişti din PCR, venit pe tancurile sovietice, care a făcut atât rău României. E ciudat şi pervers cum recent cotitidianul „Adevărul” face o analiză a declaraţiei lui Brucan din 1990 punând scriitori, profesori şi bloggeri să-l proslăvească pe acest fost kominternist şi agent plătit al Moscovei şi să ne facă pe noi, românii, proşti că nu ştim ce este democraţia -, un fel pervers de a compromite şi bruma încredere pe care o mai avem. Dintre toţi cei intervievaţi de reporterii „Adevărul” despre declaraţia controversată a lui Silviu Brucan un răspuns corect şi pertinent l-a oferit conf. univ. dr. Doru Pop de la UBB. E singurul care a demantelat inserţia perversă a butadei acestui bătrân bolşevic, care avea ca scop compromiterea tinerii democraţii româneşti şi umilirea românilor după 50 de ani de comunism terorist şi ateu, pe care el l-a sprijinit ca un activist bolşevic crud şi feroce. Să nu uităm că Brucan nu era român, iar trecutul său e legat de agentura NKVD şi şcoala de partid de la Moscova. Clarificarea o fac pentru redactorii de la „Adevărul”, care dau dovadă că habar nu au de istoria României.
Să vedem ce spune clujeanul Doru Pop: „Conferenţiarul Doru Pop, cadru didactic al al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, consideră că Silviu Brucan însuşi a fost expresia perversă şi perfidă a factorului principal care nu a permis României şi românilor să iasă din capcanele dictaturii comuniste. Profesorul clujean consideră că această problemă, cu care ne confruntăm şi astăzi, este perpetuarea sistemului de relaţii şi interese al clicii conducătoare din vremea comunismului. De fapt, după 89, am fi asistat la privatizarea României de către fosta Securitate şi confiscarea tuturor resurselor de către eşalonul doi al Partidului Comunist Român. “Românii nu au un plus sau un minus de „democraţie”, nici nu trebuie să învăţăm democraţia ca un fel de analfabeţi politici. Toţi oamenii sunt născuţi egali, iar democraţia este un instinct natural al omului. Din păcate, „profesorii” noştri de democraţie după 1989, de la Ion Iliescu la Traian Băsescu, sunt cei care au deformat valorile tradiţionale şi specifice ale acestui mod de a guverna societatea pe care l-au practicat şi vechii greci. De fapt chiar butada aceasta cinică a lui Brucan indică „blestemul” pus asupra poporului român de către aceşti ideologi şi propagandişti ai regimului Ceauşescu”, spune Doru Pop. „Brucan, care a fost vreme de decenii în fruntea ideologiei de partid, fost redactor şef la Scânteia şi fost director general al TVR, a devenit rapid „Mafalda” politic al unui post de televiziune „capitalist”. “În fond, această obrăznicie a nomenclaturii comuniste, unde „foştii” au devenit „actualii”, a făcut să fim astăzi una dintre ţările cele mai slab dezvoltate ale Europei. Singura mare şansă a României a fost „fereastra” de schimbare petrecută între 1996 şi 2000, când România a făcut paşi importanţi spre NATO şi Uniunea Europeană. Altfel eram şi astăzi în captivitatea profitorilor regimului comunist, oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.“
Silviu Brucan a fost promotorul bolşevismului şi gulagului românesc în niciun caz ideologul democraţiei. Numai redactorii de la „Adevărul” au rămas setaţi ideologic pe programul „băieţilor” ieşiţi de pe băncile şcolii de partid comunist. De Ionuţ Ţene – NapocaNews