Redau câteva din insolenţele iredentiste ale acestui neprieten al României: „Intenţia mea a fost să fim la guvernare. În sondajele dinaintea alegerilor era clar ca social-liberalii vor câştiga alegerile, iar comunitatea maghiară poate fi ajutată dacă U.D.M.R. este la guvernare. După alegeri, ne-am implicat în negocieri şi, în ciuda unui acord de principiu la care am ajuns înaintea votului, câştigătorii au impus condiţii pe care nu le-am putut accepta”, a spus Hunor, în cadrul unui interviu acordat HGV.hu citat de ziare.com. Condiţiile la care se referă iredentistul maghiar ţintesc modificarea articolului 1 din Constituţie care precizează: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

„România nu este un stat naţional, aşa cum visează mulţi politicieni”, a declarat necompetent, neabilitat şi tendenţios actualul han al U.D.M.R., nesfiindu-se să facă aluzie la posibilitatea unui referendum asemănător celui din Spania, pentru proclamarea independenţei Cataloniei. Potrivit afirmaţiilor acestui xenofob-iredentist, liderii liberali şi conservatori nu au fost de acord cu modificarea Constituţiei (conform cererii U.D.M.R., nu a maghiarilor din România) motivând cu competenţa veterinarului: „politicienii români nu au totală încredere că România este ţara lor, la 68 de ani de la terminarea Primului Război Mondial. Constituirea naţiunii române a început, după părerea mea, în secolul 20″, a mai spus Hunor. Cine să-i fi cerut părerea? România a ajuns sat fără câini – probabil eutanasiaţi în cabinetul veterinar al hanului K.H.), iar U.D.M.R. îşi face de cap cu acordul tacit al instituţiilor româneşti. Nu este pentru prima dată în istorie când, urmaşii lui Attila tratează românii de pe poziţia complexului de superioritate şi a perceptului lui Dücsö Csaba, „Nincs kegyelem!” Istoricii tac. Academia Română tace. Justiţia este legată la ochi şi cu antifoane instalate etanş pe urechile surde. De ce nu este tras şeful UDMR la răspundere de către Parlamentul României şi/sau organele abilitate pentru afirmaţiile jignitoare la adresa Statului Român?

Dacă eu, român, declar în Ţara mea că sunt naţionalist, occidentalii mă vor socoti drept extremist, xenofob, intolerant, înapoiat, că fac discriminare. Dacă domnul Kelemen Hunor afirmă public: „politicienii români nu au totală încredere că România este ţara lor”, nu este nici extremism, nici iredentism, nici xenofobie, nici minciună, nici discriminare? După concepţia unora, noi românii trebuie să ne revizuim atitudinea, să fim mai toleranţi, mai răbdători… ca să putem fi apreciaţi de prea-generosul Occident şi de către mai marii Noii Uniuni Sovietice (a se citi Uniunea Europeană), să acceptăm orice bazaconie rău intenţionată a oricui. Ungurul din România are voie să spună orice vrea, românii n-au voie!

Reamintesc acestui individ neloial Ţării în care trăieşte şi al cărei cetăţean este, şeful unei uniuni cu caracter cultural, aniti-constituţional, transformată în partid politic-etnic, că trăieşte în Statul Naţional România, component al Uniunii Europene. Trebuie să-şi reformuleze sloganurile iredentiste şi să ceară scuze poporului români şi minoritarilor etnici ai ţării noastre. Marşând pe aceeaşi temă, este de neconceput ca un spion dovedit, duşman declarat al României, actualmente europarlamentar din partea României, care a jurat credinţă Ungariei şi a primit cetăţenia Ungariei, să incite cetăţenii României la nesupunere civică, la ieşirea în stradă, la ură etnică, fără a fi pedepsit, fără a i se retrage dreptul de a mai reprezenta România. Parlamentul României tace!

Ţinându-i isonul, U.D.M.R., aflată la guvernare de mai bine de 21 din cei 23 de ani care au trecut de la balamucul decembrist, aplică politica paşilor mărunţi, luptând cu obstinaţie pentru sfârtecarea României. Pe ]ntreg parcursul acestor ani, cu acordul tagmei jefuitorilor, U.D.M.R. şi-a făcut de cap, şantajând sistematic echilibrul puterii. Pentru a-şi atinge scopurile, hanul U.D.M.R. a menţionat – fără a da detalii -, că acordul de principiu pentru cooperare politică cu U.S.L. este condiţionat: „Ne-am înţeles ca România să fie reorganizată, după alegeri, în regiuni economice”.

Ce nu s-a reuşit în martie 1990, se vrea acum, prin regionalizarea-federalizarea României pe criterii etnico-administrative, nu pe cele administrativ-istorice. În fond, cine a comandat regionalizarea şi în folosul cui? Românii? Nu maghiarii de rând din România vor dezastrul şi dezmembrarea Ţării, ci viperele iredentiste şi complicii lor, căţăraţi la butoanele pupitrelor de comandă de aproape un sfert de veac. A cui este România? Românii patrioţi doresc unirea celor două Românii despărţite nefiresc de Prut, în vreme ce U.D.M.R. clocesc dezmembrarea pământului românesc. Chiar dacă sloganul U.E. ne îndeamnă la unitate în diversitate, din partea U.E…. „paşte murgule iarbă verde!”. Interesele declarate şi recentul Diktat de Bruxelles par a fi diferite de cele ale românilor. Guvernele României au datoria şi obligaţia apărării interesele naţionale, altfel, versurile lui George Coşbuc pot suna ca un avertisment: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,/ Să vrem noi [...] Când nu vom mai putea răbda, [...]Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt! “

Români, uniţi-vă în cuget şi-n simţiri. Treziţi-vă cât încă nu-i prea târziu! De Ion Măldărescu – Revista Art-Emis