Grădina Cișmigiu – de două secole în centrul Bucureștilor
Bucureștiul a fost cândva un oraș al grădinilor. In Bucureștii vechi aproape toate casele – nu doar cele boierești – erau înconjurate de grădini. Existau și o sumedenie de grădini sau parcuri publice. O parte dintre ele au pierdut lupta cu noile constructii ce s-au ridicat în Capitală.
 |
| Vedere din Cișmigiu - 1856 |
Dintre vechile grădini, azi dispărute, amintesc doar câteva: Grădina Eliad – în care se desfășura o parte din bâlciul Moșilor; Grădina Zdrafcu – pe bulevardul Elisabeta, în apropierea podului Sf. Elefterie; Grădina Laptev – pe locul unde s-a construit mai târziu fabrica de bere Bragadiru; Grădina cu cai – situată de o parte și de alta a străzii cu același nume, care se afla între splaiul Kogălniceanu și bulevardul Elisabeta (grădină în care se produceau circul italianului Carol Serie și vestitul dresor polonez de cai Dunski). Și mai erau locurile de petrecere ale protipendadei Bucureștilor: grădinile Opler, Luther, Lăptăria și Vila regală.
Dar între toate aceste grădini, adevarata bijuterie a fost și a rămas încă, “Cișmigiul”. Istoricul grădinii îl povestește George Potra în monografia “Din Bucureștii de altă dată” apăruta în anul 1942:
 |
| Grădina Cișmigiu - 1906 |
“La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București. Prima cișmea s’a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre partea ei din str. Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit locuința Dumitru Suilgi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu (cuvânt de origine turcească, mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea curgerei și scurgerei apelor.”
La începutul secolului al XIX-lea, Cișmigiul , mult mai întins decât cel de astăzi, era cunoscut și sub numele de “Grădina și balta lui Dura neguțătorul”. Era însă atunci o zona mocirloasă, inundată de multe ori de revărsările Dâmboviței.
Transformarea locului în frumoasa grădina publică de azi a început la dispoziția generalului Kiseleff și a fost continuată pe vremea domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.
 |
| Grădina Cișmigiu Bufetul Monte Carlo - 1913 |
În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist Wilhelm Mayer care “ a întreprins aici o luptă pe viață și pe moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și noroiu”.
Sub domnia lui Barbu Știrbei parcul a devenit unul cu adevărat occidental – păstrându-se însa și câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice “care aduceau o umbră binefăcătoare în zilele călduroase de vară”. Acum se sapă heleșteul și se construiește- sub supravegherea personală a domnitorului - canalul de legătură cu Dâmbovița “destinat pentru împrospătarea apei din lac”. Tot în anul 1852, se face și prima împrejmuire a parcului, cu uluci. Grădina devine un loc de pelerinaj, tot mai aglomerat.
Și pentru că vizitatorii aveau nevoie de locuri de odihnă „se hotărăște facerea a o sută de canapele (lavițe) fără rezemătoare și lungi de un stângen. Toate au fost făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și vopsite de trei ori cu ulei bine fiert”.
 |
| Lacul Cișmigiu - 1927 |
Pentru păstrarea ordinii și curățeniei Cișmigiului, apar și primele dispoziții și reguli. Vă spun doar câteva dintre ele:
“Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți cu lună până la 12 ceasuri”.
“Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice alte, vor sta afară din raionul grădinii”.
“Nimeni nu este slobod a călca pe iarbă sau pe oricare altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat”.
“La preumblarea cu luntrele pe basin se va păzi ca nimeni să nu îmbarce sau debarce în alte locuri, decât la punturile hotărâte pentru acest sfârșit”.
“Vânarea peștelui din bazin este proprită cu desăvârșire”.
 |
| La patinaj pe lacul Cișmigiu - 1937 |
Și uite așa, Cișmigiul a devenit un loc în care “primăvara, vara și toamna, grădina geme, din zori de zi până noaptea târziu, de plimbători care ascultă sunetele muzicii militare sau ale lăutarilor” și în care “iarna se adună boierimea bucureșteană pe lac ca să învețe arta nobilă a patinajului“.
Cișmigiul a rămas și astăzi unul dintre puținele locuri în care se păstrează ceva din farmecul Bucureștiului de altă dată.
Sursa informațiilor și a fotografiilor:
“Din Bucureștii de altă dată” - George Potra -1942 și colecția de cărți poștale a Bibliotecii digitale a Bucureștilor