Nunta în vremea lui Caragea
 |
| Nuntă secolul XIX |
Vă povesteam într-un alt articol despre galanteriile din vremea lui Vodă Caragea.Dar după galanterii urmează nunta, nu-i așa? Iar organizarea unei nunți în București la începutul secolului XIX “erea dandana mare”– după cum ne spune Ion P. Licherdopol în “Bucureștii”.
Așadar, după pețitul cu “colăcerii cu aldamaș”și după logodna cu “arhiereu, cu diaconi. cu preoți, cu cântăreți, cu lăutari și cu zaiafet toată noaptea până la luceafărul de zi” urma marele eveniment: nunta.
Cu câteva zile înainte de nuntă, dacă mirele și mireasa erau din neam de boieri, se făcea “cherofilima” - festivitate organizata la curtea domnească unde tinerii logodnici erau duși cu alai “spre a săruta mâna lui Vodă și a Doamnei, cerându-le binecuvântarea”.
 |
| Jupâniță - secolul XIX |
După obținerea binecuvântării, în timpul puținelor zile rămase până la nuntă mahalaua se împodobea cu brazi de la casa ginerelui până la cea a miresei. Cu o zi înainte de nuntă, “călțunăresele” - cucoanele cele mai alese dintre rudele ginerelui- plecau cu alai și daruri la casa miresei “în trăsuri înhămate cu armăsari de preț”.
Călțunăresele parfumau casa miresei cu “fum de odagiu” și o stropeau cu apă de trandafiri (semn al curațeniei). Aduceau pe o tavă de argint florile care urmau să împodobească cununile și daruiau miresei peteală (semn al bogăției). Și aduceau bineînțeles tăvile încărcate cu daruri pentru mireasă: șaluri, giuvaeruri, stofe scumpe, bani, cofeturi. În tot timpul acesta lăutarii “ziceau din vioare și din gură vechiu cântec" :
"Astăzi cu fetele...
Mâine cu nevestele !”.
Toate femeile împleteau apoi cununile: “cruce întreagă pentru ginere și cruce jumătate pentru mireasă”. Urmau apoi jocurile, împreună cu feciorii de data asta, feciori care se adunau și ei la casa miresei: “ineluș-învârtecuș, de-a baba mija, de-a gaia, de-a cârpa”.
Și ziua nu se putea încheia decât cu o horă mare și cu o petrecere care ținea toată noaptea, până în zori. Iar dimineța devreme începea …nunta.
Mai întâi avea loc momentul “despărțeniei de părinți”. Miresele lăcrimau în acest moment iar lăutarii cântau :
“Taci, mireasă, nu mai plânge,
Căci la măta te-i mai duce
Când o face plopu pere
Și răchita vișinele…”
Cununia se celebra la prânz, la biserica parohiei din care era mireasa. După aceea, alaiul ducea mirii într-o trăsură împodobită cu flori și ramuri de brad la casa ginerelui – “cu așternuturi și cu zestre cu tot”. Trăsura era înconjurată de călăreți: flăcăi, rude și prieteni ai mirelui.
 |
| Taraf de lăutari - secolul XIX |
Bineînțeles , la casa mirelui, se organiza marea petrecere. Petrecere care “la cei de jos, ținea trei zile, iar la boieri ținea șapte zile și șapte nopți, după legea Domnilor și a împăraților”.
Mesele erau pline “cu zaharicale de la becerul Manolachi și cu cofeturi de la vestitul Pascu; cu vin de Drăgășani, cu pelin de Dealu Mare și cu vutca de vanilie și de cursă. Lăutari și horă toată noaptea, iar la ziuă se trimiteau nunii, socrii și nuntașii pe la casele lor cu lăutari”.
Adevărat a grăit cronicarul, nu-i așa? “Pe atunci nunta erea dandana mare!”
Sursa: „Bucureștii”- Ion P. Licherdopol (1889)