Dintre ele, practica ostracizării, instituită la Atena de Clistene (în anul 487 î.Hr.), a rămas peste veacuri una dintre cele mai interesante şi poate cea care confera poporului cea mai mare putere în anumite situaţii.
Supuse ostracizării erau persoanele considerate de către adunarea poporului (ekklesia) drept periculoase pentru democratie. Numele instituţiei vine de la cuvântul ”ostrakon”, care înseamnă ciob de ceramică. Pe ostrakon se scria numele persoanei care era considerată de către cetăţean drept periculoasă pentru cetate. Acest lucru era echivalent cu un vot negativ.

Regula ostracizării era următoarea: mai întâi se ”punea pe agenda dezbaterilor ekklesiei” numele celor care ar putea fi ostracizaţi, după trecerea a şase luni, avea loc votul propriu-zis, iar persoanele care primeau 6000 de voturi negative erau exilate.Perioada exilului era, în cele mai multe cazuri, de 10 ani, proprietăţile exilaţilor rămânând în posesia acestora, fiind administrate de rude în numele său.

În prima fază, printr-o astfel de măsură se încerca evitarea situaţiei în care o persoană anume sau un grup de persoane ar fi ajuns să deţină puterea absolută în stat, poziţionându-se deasupra legii, fapt ce i-ar sau le-ar fi permis să se dedea la abuzuri. Ulterior, practica ostracizării a ajuns să fie utilizată şi în cazul unor persoane fără funcţii publice, dar care erau suspectate de acţiuni ce le-ar fi putut conduce către poziţii foarte puternice. În acest mod, etenienii încercau să eradicheze încă din stadiul incipient orice ambiţie personală de monopol asupra puterii legislative, administrativ şi militare în Atena.

Dintre cazurile celebre de ostracizare în lumea antică ateniană, putem aminti de Xantipa, soţ al nepoatei lui Clistene, general redutabil, succesor al lui Temistocle la comanda flotei ateniene, învingătorul perşilor în bătălia de la Mycale. Acesta, în ciuda rezultatelor excepţionale în luptele de apărare a Atenei, el primeşte, totuşi, voturi negative în vederea exilului din partea concetăţenilor săi, în anul 485 î.Hr.

Temistocle însuşi, marele erau de la Salamis, la rândul său, în anul 471 î.Hr., este ostracizat de atenieni fiind suspectat că ar avea dorinţa de a deveni tiran al oraşului.

În mod cert, ostracizarea era folosită, în multe cazuri (se pare chiar şi în cazul lui Temistocle) în mod abuziv de unii politicieni, care influenţau votanţii în vederea exilării vreunui adversar politic sau a vreunei persoane incomode pentru interesele lor.

Şi la acea vreme, precum se întâmplă în prezent, politcienii susţinuţi de grupui bogate şi cu influenţă, puteau cumpăra votul negativ al cetăţeanului direcţionând-ul către un anumit adversar.

Istoria antică a Atenei consemnează cazuri în care lideri exilaţi au fost rechemaţi în oraş înainte de expirarea perioadei de 10 ani, cu precădere în cazuri de urgenţă militară. Cimon şi Xantipa sunt doar două exemple elcovente în acest sens, de lideri rechemaţi în ţară pe fondul invaziei perşilor.

Pe de altă parte, practica ostracizării ar putea fi utilă societăţii contemporane, dacă ea s-ar desfăşura cu respectarea normelor gândite în urmă cu mai bine de 2.400 de ani. Însă ar fi utopic să credem că ar putea fi evitate imixtiunile de orice natură în procesul de vot. De Valentin Roman