Pentru susținerea acestor teorii, autorii respectivi aduc câteva argumente, pe care le menționăm și noi: dacii aveau steagul format dintr-un cap de lup cu corp de șarpe, în Biblie se fac referiri numeroase la șarpe, în icoanele cu Sfântul Gheorghe apare șarpele, ba chiar în sculpturile și picturile unor biserici apare șarpele. Îl mai întâlnim, de asemenea, pe cârjele ierarhilor. Unul dintre autorii unor astfel de materiale susține că a muncit cincisprezece ani ca să se documenteze și să scrie acele articole.

Este impresionantă munca de a realiza articolele în discuție și insistența de a promova ideile respective. Din păcate, autorii nu merită decât compătimire! Atâta muncă se merita pentru cauze mai nobile!

Desigur, subiectul cu pricina putea fi tratat din punct de vedere folcloric, etnografic, etnologic, mitologic, din perspectiva istoriei religiilor etc. În nici un caz nu putea fi abordată problema așa cum a fost abordată. Nu negăm faptul că șarpele apare în Biblie de mai multe ori. Precizăm chiar că apare din primele capitole, ca întruchipare a diavolului. Această semnificație și-o va păstra și în creștinism, până în zilele noastre. E adevărat că apare în icoana Sf. Gheorghe, sau în picturile și sculpturile unor biserici, sau pe cârjele arhiereilor, dar prezența lui acolo semnifică victoria lui Dumnezeu asupra diavolului, a Binelui asupra răului. Prin jertfa Lui, Mântuitorul a zdrobit ,,capul șarpelui” și puterea celui rău.

Faptul că șarpele era animal ,,sfânt” în religia dacilor, precum și în religiile altor popoare nu ne îndreptățește să ,,sfințim” șarpele în creștinism. La asirieni, spre exemplu, zeul suprem, Baal, era reprezentat de un șarpe uriaș de piatră, în pântecele căruia ardea focul zi și noapte și pe gura căruia era aruncat aproape zilnic câte un copil viu. În felul acesta se socotea că Baal va fi binevoitor față de asirieni, îi va feri de războaie, de boli, le va da belșug și prosperitate. Treaba lor!

Autorii articolelor respective au nevoie de mai multă cultură teologică, de o formație creștină și o gândire creștină. Noi, creștinii, respectăm valorile și simbolurile noastre creștine, așa cum au fost stabilite de către Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. Nu întotdeauna simbolurile creștine au aceeași semnificație în alte religii. Este ceva firesc, normal. Ca atare, nici nu trebuie să forțăm lucrurile și să impunem semnificații străine simbolurilor noastre creștine.

A ridica șarpele, dragonul, la rang de element de cult în creștinism, ar fi cea mai mare victorie a diavolului asupra celor botezați în numele Sfintei Treimi. Parcă n-ar fi suficient că se atacă alte valori milenare, precum familia, că se legiferează aberații morale inimaginabile cu câteva decenii în urmă, precum căsătoria între homosexuali, lesbiene și ce-or mai fi. Mai ridicăm și pe dracul la rang de divinitate și i ne închinăm, pentru ca Sodoma și Gomora să fie reconstituite pe deplin. Doamne ferește! De Al. Stănciulescu-Bârda – Ziarul Natiunea