Bucureştiul interbelic petrece....
Am hoinărit împreuna prin tavernele bucureştene din perioada interbelică. Am aruncat o privire în lumea vagabonzilor de altă dată, am cunoscut “oameni care au fost” din bâlciurile Bucureştiului sau de pe străzile pline de zgomot ale capitalei (pe lăutarii-copii, pe Vasile lustragiul).
Vom începe azi o nouă călătorie, urmărind cu imaginaţia periplul ziaristului “Ilustraţiunii ilustrate” - Ion Tik– însoţit de un prieten carcotaş - prin locurile în care Bucureştiul anului 1931 petrecea zgomotos si frivol:
Bulevardul cinematografelor
Iată cum descrie Ion Tik freamătul cinefililor şi feeria reclamelor luminoase din “patria cinematografului bucureştean” de pe b-dul Elisabeta:
 |
| Mare de lumini pe... bulevard |
“ La dreapta, pe bulevard, o mare de lumini feerice ne vesteşte că am ajuns <<în patria cinematografului>>, în Hollywood-ul românesc, cum i se spune în limbajul şerbetuos şi cinefilic al fetelor amorezate.
Prietenul meu, uimit de feeria bulevardului şi de forfoteala unei noi lumi care macină trotuarul - sclavii cinema-ului - contemplă îndelung decorul ultraoccidental al acestui colţ al Capitalei.
Fiecare cinematograf îşi anuntă cu litere mari de foc, spânzurate pe frontispiciu sau înfipte peste case, de-a curmezişul străzii, spectacolul zilei...
Este o întrecere de reclame luminoase care ispitesc ochii deprinsi mai curând cu întunericul mahalalelor uitate de primari şi de Dumnezeu, decât cu această profunzime de lumini uluitoare...
Coborâm încet în Hollywood-ul nostru, îmbrânciţi ici şi colo de perechile de amorezaţi care, ieşind de la spectacol, discută felurite scene...
(…) Un cârd de fete, cu feţele îmbujorate de emoţia filmului sau de şoaptele auzite în întuneric, trecu voios ca un stol de rândunele...- Dar unde mai pui, prietene, că fiecare din aceste fete se vede în oglinda
închipuirei, fiecare în parte, o viitoarea stea de cinema, fie ea cât de mică sau de neînsemnată. Şi când realitatea o trezeşte brutal, fata, care se văzuse mai adineaori artistă în nu ştiu care Hollywood, se mulţumeşte şi cu complimentele curtezanilor: semănaţi, domnişoară, în zâmbetul dv. seducător ca două picături de apă cu Marlène Dietrich : aveti în privire ceva din perversiunea sensuală a Gretei Garbo"...
 |
| Hollywood-ul românesc intebelic (1931) |
În faţa cinematografelor, oamenii citesc şi comentează afişele multicolore, strigătoare... Un baieţel îşi târăşte de mână mama spre cinematograful în care joacă o comedie cu ,,banda veselă". În dreptul Trianonului, două familii, care
şi-au dat întâlnire în acest punct, discută cu aprindere filmul pe care trebuie să-l vadă.”
Prietenul provincial şi mucalit al ziaristului Ion Tik, comentează în faţa priveliştii:
“ - Uite, domnule, petrec şi ăstia cum petrec şi eu in orăselul meu. Ziua slujbă, seara cinema, vorbă, un păhărel de vin sau de bere, şi apoi,cuminte, la culcare.”
Bursa dragostei…
Aşadar o lume pestriţa venită în centrul capitalei în cautarea strălucirii, a poveştilor şi a viselor frumoase care se perindau pe ecranele cinematografelor.
Vizionarea filmele artistice americane, franţuzesti, germane sau uneori, chiar româneşti devenise o distracţie potrivită oricărui buzunar. O lume în care se amestecau printre bucureştenii onorabili, cerşetorii, hoţii de buzunare şi, la lăsarea serii …”păsările de noapte ale Bucureştiului” :
“ Între Trianon şi intersectia bulevardului cu strada Brezoianu, aglomeraţiunea este şi mai mare. Printre capetele care defilează în filmul ce rulează permanent şi gratuit – strada - trec iscoditoare şi rapace “capetele păsărilor de noapte". Amicul meu le confundă cu femeile oneste sau cu fetele nevinovate care au uneori ceva din îmbrăcămintea sau din privirea provocatoare a acestor păsări de trotuar. lată una ascunzând sub rochia-i de matase, murdăria trupului şi a sufletului, la vânătoare... Victima, nu domn venit probabil anume în acest colţ pentru o conchistă se învârteste în sus şi în ios aruncând ochiade “Domnişoarei cu pălăria verde" care asteaptă la marginea trotuarului cam de vre-o oră un tramvai care nu mai vine... Târgul se face destul de repede. “Domnişoara", care nu este decât o profesionistă care-si inchiriază amorul, se lasă sedusă electric, condiţionând totul de o plimbare la şosea... Altele cer amanţilor ocazionali o convorbire în sala de spectacol, ceea ce permite acestor bulevardiere sa vadă filme “pe degeaba"şi să pozeze în “Doamna însoţită de bărbat"…
- - Ciudat lucru, spuse prietenul meu. Am auzit vorbind şi de acest colt şi de aceste “păsări" care roiesc pe aci. Dar drept spun, n'am crezut... Mi s'a mai spus că, ceva mai devreme, când clnematografele sunt mai goale şi lume mai putină, chiar fete de bună condiţie îşi dau întâlniri nevinovate...
- - Între cinci şi şapte - şapte jumătate seara, orice fata care asteaptă singurică în hall-ul cinematografului, gânditoare, îşi asteaptă “iubitul”...Dacăse plictiseste, începe să citeasc şi recitească avizele de pe pereţi şi în cele din urmă, în schimbul unei monede de 2 lei se cântăreste la cântarul automat de precizie"...
- - Atunci, e o adevărată Bursă de dragoste…
- - Da, cu deosebirea că această bursă este cu atat mai vinovată cu cât ora este mai târzie…Târziu de tot, Bursa dragostei devine un târg liber, atât de liber, încât “păsărelele de noapte"ţi se oferă fără nici nu pic de ruşine...".
BUFETUL AUTOMAT
De cealaltă parte a Bulevardului Elisabeta se instalase o atractie de ultimă oră: bufetul automat care servea clienţii cu băuturi şi cu sandwich-uri:
 |
| Bufetul..."Automat" noaptea |
„Noul AUTOMAT luminează puternic strada. Un potop de lumini, mascate
de geamuri mate, atrage o lume imensă. Lumea care se duce sau iese de la cinematografele Hoolywoodului nostru se abate la acest occidental bufet automat. Intrăm şi noi. În schimbul fiselor, pe care le introducem în automate, restauratorul anonim şi mecanic ne serveşte de minune. Eu cu sandwisch-urile, prietenul cu băutura…”.
Iată impresiile amicului provincial al ziaristului bucureştean despre această minune a tehnicii:
“- Minune, domnule, minune ! Mănânci cât vrei. Bei cât vrei şi nimeni nu te vede şi nu te înşeală la socoteală ! Acum înteleg unde iau cheflii “achiul”. Aici, la automat...Cucoane frumoase, atmosfer[ plăcută, curat, ieftin, bineinţeles până s'or plictisi bucureştenii de acest restaurator mut... Nu ştii, românului îi place după un pahar-două, să injure chelnerul şi să vorbească politică cu jupânul !... Dar cu automatul, greu să vorbeşti …”
Atât acum , dar periplul nostru bucureştean nu se opreşte aici…
Sursa : articolul “Bucureştiul petrece” - semnat Ion Tik - apărut în “Ilustraţiunea română” numărul din 14 mai 1931 - citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor.