Miting de solidaritate cu nationalistii atacati de “antifascisti” (FOTO)
Duminică a avut loc în Rimini o manifestaţie de solidaritate a naţionaliştilor italieni de la partidul “Forţa Nouă” cu liderul local al acestei grupări, care a fost victima unor acte de vandalism din partea unor activişti “antifascişti” de extremă stânga.
Manifestaţia, la care a participat şi preşedintele naţional al organizaţiei, fostul europarlamentar Roberto Fiore, s-a dorit una de susţinere a liderului din Rimini a Forţei Noi. Acesta a fost ameninţat de mai multe ori din cauza militantismului său politic. Zilele trecute însă extremiştii de stânga au trecut la fapte şi au vandalizat autoturismul personal al acestuia.
La demonstraţia de duminică a fost afişat un mesajul sugestiv, adresat “duşmanilor naţionalismului”: “Cu zâmbetul pe buze împotriva urii antifasciste”.
În trecut atacurile împotriva Forţei Noi au mers până la agresiuni fizice împotriva membrilor formaţiunii sau chiar atentate teroriste. În luna ianuarie a anului 2013, birourile partidulu din Calabria au fost incendiate, după ce în anii precedenţi diverse sedii ale formaţiunii au fost ţintele unor atentate ale extremiştilor de stânga.
În ceea ce priveşte scrutinul pentru Parlamentul European din această lună, naţionaliştii de la Forţa Nouă şi-au îndemnat simpatizanţii să-şi anuleze voturile, după ce formaţiunea nu s-a putut înscrie în cursa electorală din cauza faptului că nu au fost depuse la timp cele 300.000 de semnături necesare. Reprezentanţii organizaţiei dau vina pe abuzurile autorităţilor, care au constat în refuzul eliberării unor formulare de depunere a listelor cu semnături şi acţiuni de intimidare şi reţinere ilegală de către poliţie a unor militanţi. Sursa: FrontPress.ro