Am vrut iniţial să includ în titlu şi formularea “sau ce s-a schimbat în România în ultimii 100 de ani ?”. Dar m-am gândit că, în aceiaşi logică, ar fi trebuit să adaug această notă în aproape toate titlurile articolelor de pe blog. Aşa că am renunţat.
Oraşele noastre adăpostesc şi astăzi, ca şi acum 100 de ani, un număr mare de ghicitoare în cărţi, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de cristal, în horoscoape, în stele sau în…ochi de bufniţă. Nici în acest “domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate doar mijloacele de publicitate utilizate (azi mediul virtual şi nu numai el fiind supraaglomerat de astfel de oferte) sau aspectul şi mărimea caselor ghicitoarelor “de top”.
Şi astăzi, ca şi acum un veac, ghicitoarele şi clarvăzătoarele sunt la mare căutare, şi “mii de suflete îşi alină durerile, îşi împletesc nădejdile sau îşi fac capul calendar…” în lumea magiei.
Să plecăm aşadar în căutarea unei “cărturărese” (aşa se chemau ghicitoarele în cărţi la începutul veacului trecut) conduşi de acelaşi reporter al “Ilustraţiunii române” – Ion Tik şi de fotoreporterul Ignat:
“ Un cartier nou, la capătul unor străzi de mizerie şi de sălbăticie, îmi face
impresia unui om zdrenţuit şi prăfuit, purtând o pălarie noua, frumoasă.
Ne întoarcem în strada Raion gândindu-mă la fantezia acelora care au
botezat astfel o stradă care n'are nirnic comun cu nomenculatura interioarelor de prăvalie.Gropi, praf, mizerie spectacolul banal, invariabil şi nesfârşit al străzilor noastre ce duc spre periferie.
Cobor în faţa unor bordeie deabia ieşite din pământ, un fel de căsuţe de
liliputani, făcute de copii în ceasurile lor de jocuri nevinovate. Un asemenea bordei, a fost cândva palatul unei cărturărese vestită în tot cartierul.
Vecinii spun că la această cărturăreasă veneau cucoane cu echipaje cât bordeiul de mare. Şedeau echipagiile şi automobilele la rând ca într’o staţie de trăsuri.
 |
| "Palatul" unei cărturărese din 1929 |
Cărturareasa avea o specialitate : ghicea numai de dragoste şi numai femeilor cu părul blond. Gura mahalalei spune şi coana Chiriaca, venerabila “ureche a cartierului" confirmă, că ghicitoarea nu şi’a asigurat celebritatea prin ghicit ci prin farmece de care nu putea şti nimeni decât acelea care în schimbul unor sume rotunde beneficiau de această putere supraomenească.
Cărturăreasa a dispărut într’o bună zi sub grozava învinure de a fi fost multă
vreme, gazdă de hoţi, iar la urmă, complice intr’un omor.
Cărturareasa a dispărut, dar bordeiul a rămas, aşa dărăpănat cum fusese locuit pe vremuri şi unde multe cucoane din elita Capitalei şi-au cheltuit ceasuri de înfrigurare în aşteptarea cărţilor năzdrăvane.
CĂRTURĂREASĂ “AUTORIZATĂ"
Pornim în altă direcţie. Iată-ne traversând străzi cu nume curioase: Barbarasă, Siminoc, un logofăt, pe cât îmi aduc aminte Tăutu şi alte câteva asemanatoare. La o răscruce de drum, o bătrână ne îndreapta spre Vitan.
- Este una, bătrână, bătrână de tot. Catinca cărturăreasa care face şi desface farmecele...
Cercetăm zadarnic Vitanul, celebrul Vitan cu flăcăiandrii săi cu freza
întoarsă pe frunte în semn de întrebare, cu fetişcanele cu picioarele goale şi cu părul tuns “a la garçonne", cu gospodari de treabă tulburaţi ici şi colo de bătăuşi cu reputaţie bine stabilită.Exploarăm o fundătură. 0 ţigancuşa cu garoafa prinsă sub tulpanul alb care contrasteaza atât de puternic cu tuciul feţei sale îşi manifestă nedumerirea.
- - Căutăm o cărturăreasă ; dar una bună să ne ghiceasca ceva...
Ţiganca râse cu hohote; apoi răspunse :
- Asta caut şi eu boierule de multă vreme! Caut una să-mi dea de dragoste, dar nu găsesc nici una care să fie ghicitoare bună. Mai multe parale face o ţigancă de a noastră care ghiceşte cu ghiocul.
 |
| O firmă...atrăgătoare |
Câteva fete tinere se strânseră în jurul nostru, atrase de grupul de “boieri"
rătăciţi în această parte a oraşului.
- Ştiu eu una care ghiceşte şi nurnele şi anul în care te-ai născut. A ghicit surorei mele. Trei zile sora-mea a umblat ca zăpăcită, înfricoşată de puterea carturăresei căreia nu poţi să-i ascunzi nici o taină. Dar ca să poţi pătrunde până la dânsa trebuie să ai mare noroc sau în orice caz răbdare foarte multă. Trebuie să te înscrii şi lumea aşteaptă ca la pomană...
- - Dar unde locuieşte ?
- - În strada Epuri, 45.
Pornim spre strada Epurilor. În drum întâlnim o altă cărturăreasă a carei firmă ne atrage în chip deosebit: RAŞELA PONOVICI – Cărturăreasă autorizată.
lată prin urmare că am făcut şi o descoperire de un interes deosebit : sunt
şi cărturărese autorizate. De cine ? Cărturărese autorizate… Doar sunt dentişti autorizaţi, instalatori autorizaţi, contabili autorizaţi, de ce n'ar fi şi cărturărese autorizate? Dar care să fie oare criteriul de autorizare şi care este autoritatea competentă?
Raşela-Abramovici, după cum ne înştiinţează firma, este oricum autorizată,
un fel de cărturăreasă de lux. 0 casă măricică, curată, elegantă, dovedeşte
ca... treburile-i merg bine. N'am putut să-i fac cunoştinţa, pentru că nu căzusem... în orele de primire.
ÎN STRADA EPURI
Ne îndreptăm spre strada Epurilor, la celebra cărturăreasă care ghiceşte
prezentul, trecutul, viitorul, numele, anul de naştere şi toate câte le poate ghici o femeie cu puteri... divine.
Maşina opreşte în dreptul numărului 45. 0 curte cu două camera făcute din pământ, cu geamuri care deabia se ţin în lemnăria cioplită de o mână nedibace; alte câteva 'încăperi sărăcăcioase construite la fel, în genul bordeielor mai răsărite; în fund câteva magherniţe de lemn, bucătării de vară şi de iarnă.
Un băiat cu faţa murdară, ieşit ca dintr-o pivniţă cu cărbuni ne întâmpină binevoitor.
- Aţi venit la cărturăreasă? Dar aţi venit prea devreme. Nu primeşte la această oră. Dealtfel are orele date şi publicul aşteaptă de multă vreme.
La început credeam că băiatul îşi bate joc de noi. În decorul de mizerie,
refuzul de a primi un “muşteriu" mi se păru ceva curios!
- - Dar unde este publicul ?
- - În “sala de asteptare".
Curiozitatea mă împinge în sala de aşteptare - una din cele două încăperi
ale cărturăresei. Intr’o “intenţie" de cameră aproape pătrată de doi pe doi metri, cinci şase Domnişoare "îşi aşteaptă rândul". Au aerul îngrijorat - acea atmosferă de îngrijorare ce domneşte în sălile de aşteptare ale medicilor, înainte de clipa consultării în care doctorul pronunţă sentinţa...
Aşteaptă fetele şi femeile ca cineva să le spună cu un ceas mai devreme
Ceea ce se va întâmpla cu dragostea sau cu iubitul lor... Altele să le spună ce ochi va avea copilul ce se va naşte peste şapte luni: verzi, negrii, căprui sau albaştrii.
Prezenţa unui bărbat într’o asemenea “sală de aşteptare" este oarecum supărătoare. De aceea mă întreţin cu Fănuţă, băiatul care face pe directorul întreprinderii.
- - Dar tu ce faci aici ?
- - Ţiu rândul, fac curăţnie şi dacă boierul este darnic îi fac rost să nu
aştepte prea mult...
LA RÂND, CA LA MOARA
- - De regulă trebuie să aştepţi mult ?
- - Oho ! Dacă vrei să stai la rând, te înscrii şi-ţi vine rândul a doua zi.
Dar cum eu fac înscrierile şi dau orele, înţelegi că pot şi eu ceva.
De la acest personagiu am aflat, în cele din urmă, câteva amănunte de preţ:
Cărturăreasa, stăpâna sa, se numeşte Maria Bazinschy, “cunoscută nu numai în Capitală ci şi în alte oraşe". Că, în schimbul unui foarte modest onorariu, ghiceşte tot ceea ce doreşti.
 |
| Ghicitul în cafea |
Ea nu dă greş niciodată pentru că de cele mai multe ori nu spune decât lucruri plăcute care impresionează mai ales lumea fetişcanelor frământate de visuri şi de amăgiri. Sunt totuşi două lucruri foarte neplăcute la această doamnă Bazinschi “cărturăreasă" renumită : întâi faptul că trebuie să stai la rând ca la moară atunci când nu eşti dispus să corupi pe tânărul şef de cabinet
cu atribuţie de Director al întreprinderii. Al doilea, că eşti obligat să bei o cafea pe care o face chiar cărturăreasa, o cafea pe care ai plăti-o, pentru o sumă de motive, de două ori cât ţi se cere, numai să n'o bei. Dar lumea misterelor care prezidează tot secretul cărţilor de ghicit, revendică şi acest sacrificiu, oricare ţi-ar fi stomacul, buzunarul sau dispoziţia.
În cele din urmă Doamna Bazinschi atrasă de conversaţia cu tânărul care-i
aranja clientela, ne risipi speranţa de a-i putea admira talentul în acea zi.
- - Imposibil domnilor. Am “date" toate orele. Pentru mâine sunt la dispoziţia
dv. Pot să vă fixez ore convenabile.
Am mulţumit pentru ,,concesie"şi am plecat la o altă cărturăreasă despre
care ne vorbise un gospodar din partea locului"
Cam atât pentru azi. Pentru că articolul lui Ion Tik este foarte lung şi pentru nu a vă obosi prea tare :) am decis să îl “rup” în două părţi. Aşadar mâine vom continua cu poveşti despre Ana Moldovanca, despre ghicitul în palmă şi în cafea, despre ghioc… Vă astept pe aici !
Sursa: articolul “La cărturărese” semnat Ion Tik, apărut în “Ilustraţiunea română” numărul din 17 octombrie 1929
deieri-deazi.blogspot.com