Tensiunile dintre CHINA si VIETNAM escaladeaza: Zeci de MORTI si peste 100 de raniti (FOTO)
Tensiunile dintre China şi Vietnam au escaladat zilele trecute degenerând în conflicte interetnice soldate cu morţi şi răniţi. Conflictul dintre cele două state comuniste asiatice a izbucnit după ce China a instalat o platformă de forare în apropiere de insulele disputate Paracel din Marea Chinei de Sud.
În provincia Ha Tinh din centrul Vietnamului au avut loc confruntări de stradă, afacerile chinezeşti fiind atacate de localnici. În urma violenţelor 21 de persoane au murit, dintre care 5 vietnamezi şi 16 chinezi. Peste alte 100 de persoane au fost rănite.
Deasemenea în noaptea de miercuri spre joi, câteva sute de manifestanţi au încercat să ia cu asalt uzina Formosa Plastics Group, care aparţine unei corporaţii din Taiwan, o insulă considerată de Beijing ca parte a Chinei. Poliţia a arestat circa 500 de atacatori.
Cu o zi înainte, peste 20.000 de vietnamezi au devastat mai multe întreprinderi chineze în sudul Vietnamului.
Guvernul de la Beijing a reacţionat şi a cerut autorităţilor vietnameze să asigure protecţia chinezilor din ţară.
Vineria trecută, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat cele două state să dea dovadă de reţinere în conflictul din Marea Chinei de Sud, după ce Beijingul i-a acuzat pe vietnamezi de agresiune, informează AFP.
Tensiunile diplomatice au debutat după ce mai multe nave chineze ale Pazei de Coastă au folosit tunurile cu apă pentru a-i opri pe protestatarii vietnamezi care încercau să-i împiedice pe chinezi să lucreze pentru amplasarea unei platforme petroliere, informează The Guardian.
China este „surprinsă şi şocată” de acţiunile vietnamezilor, a declarat un oficial de la Beijing, Yi Xianling, director adjunct în cadrul unui departament al Ministerului de externe. Reprezentantul chinez menţionat a adăugat că operaţiunile navelor chineze în acea zonă sunt „legitime, justificate şi respectă legea”.
Hanoi şi Beijingul îşi dispută arhipelagurile Paracel şi Spratley, în zona cărora se presupune că există zăcăminte bogate de hidrocarburi şi care se află în centrul unor rute maritime internaţionale. La rândul său, China îşi dispută suveranitatea asupra unor insuleşi cu Japonia, care se află într-un conflict teritorial cu Beijingul mai la nord, în Marea Chinei de Est. Sursa: FrontPress.ro