Automatele – micile minuni interbelice
 |
| Bucuria copiilor: automatele pentru dulciuri |
Deşi ne vine astăzi destul de greu să credem, automatele erau totuşi o prezenţă relativ banală ]n Bucureştiul interbelic. Mă refer aici atât la automatele stradale cât şi la cele destinate servitului mesei. Despre localurile cu automate de sandwichuri, băuturi sau prăjituri v-am povestit pe larg într-un alt articol,“Fast food-urileinterbelice”. Astăzi e vremea automatelor mai banale, destinate dulciurilor (şocolată, biscuţi, bomboane), a celor pentru bilete de tramvai sau pentru..parfum şi “automatelor- joc de noroc” (pardon – dexteritate). Articolul pe care vi-l ofer în continuare a apărut în numărul din 4 noiembrie 1931 al revistei “Ilustraţiunea română” :
“ Tot românul sau poate tot muritorul are o atracţie mistică spre automat. Ştie el, desigur, că la originea tuturor lucrurilor e tot o mână omenească şi un creier gânditor care cântăresc marfa, o împart în porţii şi o pun la dispoziţia onoratei clientele. Dar…dorul de minuni care sălăsuieşte în suflet, ca o amintire a vremurilor când, la voinţa vreunui sfânt coborât pe meleagurile astea, apa ţâşnea din stâncă, mai creiază iluzia că şi noi realizăm ceva extraordinar, când prin simpla apăsare pe un buton (după prealabila insuflare a “harului” sub forma meschină a unei monede)declanşăm o maşinărie complicată şi facem să apară lucrul dorit.
 |
| Parfum de la...automat ( de doi lei..parfum) |
Buneînţeles că copiii au fost cei care s'au bucurat cei dintâi de inovaţie. Dealtfel generaţia nouă e întotdeauna mai puţin surprinsă şi mai gata de adaptare în faţa creaţiunilor noi. E cel mai bun semn că începem să devenim şi noi “generaţie veche". Deci, ăştia mai maturi am avut un moment de ezitare în faţa americanizării. Copiii însă, au îmbrăţişat-o imediat şi - funcţia creând organul - auapărut în toate colţurile de străzi precum şi la staţiile de tramvaie, minunate cutii de tinichea sau fier, pline cu fel de fel de atracţii: biscuiţi, şocolată, caramel…
Dar, întocmai cum nici minunile nu se efectuează totdeauna la comandă, se întâmpă adesea ca bănuţul să sune doar batjocoritor în lada de fier,fără ca minunea – adică şocolata sau mai ştiu eu ce bunătate de un leu –să-şi facă apariţia.
Zadarnice sunt lacrimile miciţilor, păcăliţi de monstrul-mecanicşi singura răzbunare ce le rămâne este o bună lovitură de picioruş revoltat.
N’am putea susţine cu certititudine că e concesionarul acela care şi-a rezervat această ,,şansă"în plus a introducerii de monedă fără "contravaloare. Dar dacă aşa ar fi cazul, el s'ar fi dovedit un excelent psiholog, căci a creat un risc. Şi riscul e doar o tentaţie în plus: Nesiguranţă, aşteptare, emoţie…
 |
| Cântarul automat |
Cea mai bună dovadă, că acest risc îşi joacă rolul de chemare, e glomeraţia din faţa automatelor în care, zvârlind leul cu dexteritate, faci să-ţi iasă un şir întreg de lei etalaţi frumos în "corpul cutiei de metal". Numai că aici nu se mai poate vorbi de "riscul de a pierde", ci de riscul de a câştiga, atât de minunată fiind această eventualitate. Dealtfel acest soi de joc, nu atrage decât specia cea mai inferioară de vulg, aceiaşi care se înghesuie la Moşi în jurul roatei cu trei numere din şapte ,,câştigătoare".Sunt gâştele sigure de a fi jumulite.
Dar automatul în sine a prins. Precum altădată îţi dădeai întâlnire în hall-ul cinematografului cutare, acum cuvântul de ordine e: la automat. Sub aparenţa unei ieftinătăţi care scoate ochi, negustorul are totuşi grijă să nu piardă nici el, dozându-şi bine porţile, astfel ca acela care împarte, să-şi facă partea leului, sau a leilor…
 |
| Jocuri de... dexteritate automate |
Pentru noi cetăţenii însă, aceste automate au avut şi un efect salutar cert: concurându-se între ele au provocat o supralicitare, care a dus la ieftinirea – încă foarte relativă – a preţurilor exagerate din cafenele şi bodegişi la ocolirea restaurantelor prea speculante. Ele sunt un excelent refugiu în caz de ploaie şi recunoaştem că-şi dau toată osteneala ca să ne apară cât mai estetice. O inovaţie fericită este serviciul efectuat de fete curăţele, care satură ochiul, acolo unde stomacul rămâne nesăturat...
Dar, românu-i greu până se apucă de un lucru, că de lăsat se lasă uşor…
Aşa că să nu vă fie teamă de prea multă mecanizare. Zarva începutului e urmată totdeauna de o acalmie trist prevestitoare... Să dea Domnul să fim noi proşti profeţi.”
Sursa: articolul “Automatele” apărut în numărul din 4 noiembrie 1931 al revistei “Ilustraţiunea română” citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com