Citat al Capone (1899-1947): "Obtii mai multe cu vorba buna si cu un pistol, decit cu o vorba buna !"
Cosa Nostra. Este cel mai cunoscut sindicat al crimei. Celula de baza este familia, denumit dupa teritoriul pe care îl controleaza. Fiecare familie este condusa de un şef ales (Capofamiglia) care numeşte subşeful, pe consiglieri şi pe capidecina (mafiot care controleaza activitatea unui grup restrâns de "oameni de onoare"). Activitatea diferitelor familii ale Cosei Nostra este coordonat de Cupola, structura care îi reuneşte pe diferitii capimandamenti (şefii aleşi ai mai multor familii învecinate). Cosa Nostra are o prezenta foarte solida, sub aceeaşi denumire, în America, spatiu "colonizat" de mafiotii sicilieni la începutul secolului trecut.
Cosa Nostra este cea mai importanta organizatie mafiota din Europa si una dintre cele mai importante din lume. Are peste 5.000 de membri, dar numarul celor care ii ajuta, denumiti asociati sau afiliati, fara sa faca parte din organizatie, ajunge la 20.000 de persoane. Palermo, Trapani, Marsala, Catania si Agrigento sunt principalele fiefuri ale organizatiei, care are, de asemenea, filiale in Statele Unite, Germania, Franta, Elvetia, Rusia si Marea Britanie. Cosa Nostra exercita in Sicilia o mare influenta, impunand un sistem fiscal propriu - ilegal, evident - cunoscut sub numele de pizzo. Originea formatiunii se gaseste in secolul XIX, cand i s-au pus bazele, in cel mai mare secret, in estul Siciliei. Deja in 1837 au fost depistati primii functionari publici corupti de catre aceasta organizatie. Principalele activitati ilicite de care se ocupa sunt traficul international de droguri (domeniu in care organizatia este considerata ca fiind cel mai fiabil intermediar la nivel international), spalare de bani, speculatii financiare si imobiliare, trafic de arme si, ceea ce este foarte important, stocare de deseuri solide urbane si industriale.
Structura ierarhica a Cosei Nostra presupune reguli stricte de comportament. La varf se afla Cupola, comisia suprema, apoi organizatiile teritoriale controlate de Familii. Acest termen nu are nimic de-a face cu relatiile de rudenie, ci este vorba de un grup mafiot care controleaza un oras sau un cartier dintr-un mare oras. Seful unei Familii trebuie sa numeasca un subsef si consilieri. In asociatie nu se poate intra decat in urma unui ritual de initiere. Cei mai importanti sefi ai organizatiei, din 90 incoace, au fost Salvatore Toto Riina, Giovanni Brusca, Bernardo Provenzano si Leoluca Bagarella, considerati responsabili de moartea judecatorilor Falcone si Borsellino.