Tragicul sfârşit al Prinţesei Zăpezilor
“ Au fost odată un Rege şi o Regină care se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminţi şi frumoşi. Au fost fericiţi până în ziua când drăgălaşul cap al reginei s'a zdrobit de un copac. Atunci regele îngenunchie lângă ea, în mijlocul drumului, în noroi. O luă în braţele sale şi dânsa îşi dete sufletul. Iar regele se întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum pustiu...”
Nu aţi citit începutul unei poveşti. E relatarea din presa românească interbelică a unui teribil accident de maşină în care frumoasa Regină Astrid a Belgiei şi-a pierdut viaţa. Teribila veste a cutremurat Europa la sfârşitul lunii august a anului 1935. Durerea colectivă a fost imensă. Nu numai a belgienilor ci a întregii lumi. Comparabilă - dacă tristetea ar putea avea grad de comparaţie - poate doar cu tristeţea copleşitoare resimţită o jumătate de secol mai târziu, la moartea Dianei - prinţesa de Wales. Vă mai spun doar ca articole pe acest subiect au apărut săptămâni întregi în presa românească.
 |
| Regina Astrid a Belgiei |
Astrid – Prinţesa Zăpezilor
Prinţesa Astrid a Suediei s-a născut in 17 noiembrie 1905 la Stockholm. A copilărit la palatul din Parudden – printre pasiunile ei numărându-se sporturile de iarnă si automobilismul. Se spune că “nu dispreţuia munca de casă şi dragostea ei faţă de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice de gospodărie. De o simplitate înduioşătoare, înzestrată cu un tact rar şi o voioşie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpuşilor, pregătindu-se pentru augusta menire a maternităţii. Cu toate acestea, situaţia ei de principesă îi impunea şi datorii. Astfel, învăţă la perfecţie germana, engleza şi, cu mai puţină uşurinţă, franceza.
În 1921, tânăra principesă apare pentru întâia oară în toaletă de gală, la o serbare prezidată de ea însăşi în beneficiul Crucei Roşii.”
Povestea de dragoste
 |
| Astrid şi Leopold doi tineri îndrăgostiţi |
“ La câţiva ani mai târziu, începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă pe principesa din basme în ţara Belgiei. Acolo, se ştie că regele Albert şi regina Elisabeta se străduiseră să păstreze cu supuşii lor raporturi din cele mai strânse şi iubitoare.
Ziariştii cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepţia din palatul regal când regele şi regina, fără să dea prea multă atenţie etichetei Curţii, anunţară ştirea logodnei Principesei Astrid cu Principele moştenitor Leopold.
- Regina şi eu - spune regele Albert- am ţinut să anunţăm personal presei logodna prinţului Leopold cu prinţesa Astrid a Suediei, fiica principelui Carol-Oscar, nepoata regelui Suediei dinspre tată şi nepoata regelui Norvegiei şi al Danemarcei dinspre mamă. Prinţesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese şi a fost crescută într'o ţară liberă ca şi a noastră.
Pe urmă veni rândul- reginei Elisabeta care zise:
- Aş fi fericită să aduceţi la cunoştinţa publicului că e vorba de o căsătorie din dragoste şi că nici o consideraţie politică n'a avut vreun rol in hotărirea ce vi s’a anunţat.
În ziua aceea, prinţul Leopold avea 25 ani, iar prinţesa Astrid 20. Doi principi care, în floarea tinereţii şi amândoi frumoşi se uneau din dragoste.”
Regina Astrid
Căsătoria religioasă a Prinţesei Astrid a Suediei cu Printul moştenitor Leopold al Belgiei a avut loc la Bruxelles în 10 noiembrie 1926. Noua regină a fost iubită încă de la început de catre belgieni datorita simplitătii, frumuseţii şi farmecului personal. Foarte curând, cei doi tineri soţi au avut copii: în 1927 s-a născut prinţesa Josephine-Charlotte iar în 1930 prinţul Baudouin – viitor rege al Belgiei.
Leopold şi Astrid devin regi ai Belgiei în anul 1934 – în urma morţii Regelui Albert într-un accident de alpinism. În anul 1935 s-a născut şi al treilea copil al cuplului regal, viitorul Rege Albert (numit astfel în memoria bunicului său).
De ce a fost iubită prinţesa devenită mai apoi regină de către noul său popor ? Aflăm răspunsul tot cu ajutorul gazetarului “Realităţii ilustrate”:
 |
| Frumoasa Regină Astrid |
“ Regina dobândise popularitate chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire neaşteptată de dragoste spre prinţul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung şi nu tocmai protocolar în faţa mulţimii, o clipă împietrită de groază şi cucerită. Deşi
regină, era la urma urmei o fiinţă omenească şi o femeie, iar poporului i-a plăcut să fie aşa, să nu fie decât aşa.
Se vorbeşte astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează în toate sălile de cinema, acest salut al braţului ridicat, cu mâna ce se agită drăgălaş, aşa
cum fac păpuşile.
Se vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.
La începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franţuzeşte şi, după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemţeşte. Faptul acesta avu darul să ridice critici discrete în anturajul ei.
(…) Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului sau amestecându-se prin mulţime ca să-l vadă pe prinţul Leopold, trecând în fruntea regimentului său.
Ori toate acestea nu prea erau pe placul reginei Elisabeta şi Astrid, fiinţa atât de simplă, atât de burgheză, femeie în toată făptura ei şi nepoata lui Bernadotte, — se zice că a fost pusă la arest. Regina mamă vedea în felul său că tanăra prinţesă nu se sinchisea, ba chiar dispreţuia demnităţile rolului de viitoare suverană. Însă popularitatea Astridei spori de pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului şi această popularitate, din ce în ce crescandă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.”
Accidentul
La sfârşitul lunii august 1935, Regele Leopold al III-lea si regina Astrid a Belgiei îşi petreceau vacanţa în Elveţia. După câteva zile ploioase, în 29 august 1935 – o zi însorită. Regele şi regina au vrut să profite din plin de ultima zi de vacanţă şi au plănuit să escaladeze un munte din apropiere. Au plecat împreună cu automobilul: Leopold la volan iar Astrid în dreapta, urmărind harta. La un moment dat regele şi-a aruncat ochii pe hartă şi a pierdut controlul volanului:
 |
| Automobilul regal scufundat în lac în urma accidentului |
“Era noapte. Plouase. Şi maşina gonea cu 80 km. pe oră. La volan, Regele. Un moment de neatenţie şi automobilul a derapat, izbindu-se cu putere de
un copac. Regele Leopold, după ce îşi pierduse conştiinţa câteva clipe, s'a ridicat şi încă complet ameţit a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ s’a apropiat de ea şi luând-o în braţe a început să o cheme pe nume. După câteva minute Regina şi-a dat sufletul în braţele soţului ei.
(…) Corpul neînsufleţit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călărie. Regele rătăcea ameţit pe câmpia pe care îi murise soţia. În momentul în care a sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prostaţie abia mai putând să vorbească. Întrebat fiind asupra identităţii sale a răspuns că paşapoartele se găsesc în automobile, în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Grefierul s'a interesat de adevăratul nume al contelui şi a aflat astfel că vorbeşte cu Regele Belgiei.
Tânărul rege plânge. Îşi plânge soţia, a cărei ultimă suflare o simţise în braţele sale. Şi împreună cu el plânge întreaga Belgie. Plânge întreaga lume...”
Belgia în doliu
Durerea unei naţiuni nu poate fi transmisă. Dar ea poate fi bănuită citind reportajul reporterului anonim - M.J.V.– martor al funeraliilor reginei:
 |
| 1935 - Cortegiul funerar al Reginei Astrid |
“ În dimineaţa aceasta întregul oraş s'a trezit din toropeala aşteptării. E cu neputinţă să răzbeşti până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la locurile rezervate presei, trebue să faci ocoluri mari. Ferestrele, închiriate cu preţuri fantastice, gem de siluete negre, tăcute... În vitrina bazarului unei societăţi de binefacere s'au instalat câteva bănci şi femeile tricotează, aşteptând „ora".
Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale invitaţilor: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai, judecătorii şi întreaga magistratură în automobile. Apoi urmează trăsurile Curţii în care, ţepene ca nişte statui, se întrevăd siluete în mare doliu.
— Regina Elisabeta !
Zdrobită, coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanţi regali; în spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axel a Danemarcei şi multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de sosirea cortegiului.lată gărzile şi muzica tăcută a regimentului coloniilor, foştii combatanţi belgieni şi aliaţi, unităţi din toate regimentele, ofiţeri...
Vin apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate şi capul plecat în jos, preoţi îmbrăcaţi în stihare aibe, cardinalul episcop de Malines cu mitra pe cap, în fruntea tuturor preoţilor din Bruxelles.
Regina... Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru şi hermină, este acelaşi care a transportat rămăşiţele pământeşti ale lui Leopold
II şi ale Reginei Marie-Henriette.
Regele...
— Ce tânăr e !... — se aude din mijlocul mulţimii o voce de femeie.
— Sărmanul de el !
 |
| Regele Leopold în timpul funeraliilor, cu mâna fracturată în urma accidentului |
Suferinţa pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Păşeşte cam şchiopătând, cu braţul bandajat şi un pansament pe obrazul drept. În faţa noastră se opreşte aşteptând coborârea corpului. Ochii îi sunt roşii de plâns. Şi în clipa când apare sicriul de mahon cu ornamentaţii grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca să nu se prăbuşească, vedem cum pleoapele i se agită şi, pe furiş, îşi şterge lacrima ce-i alunecă pe obraz. Îţi face milă... Acum încremeneşte peste sicriul care duce ceea ce avea mai scump pe lume şi o suferinţă sfâşietoare i se citeşte pe chipul atât de pustiit.
Omul acesta să fie un Rege ? Nu, un sărman, un prea sărman tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează — pare-se — să repete către sine:
- Am omorât-o, am omoriâ-o, am omorât-o !
În spate, prinţul Charles, fratele lui şi prinţul de Piemont, pentru paza căruia poliţia judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă acum
câţiva ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină cu grandoarea-i regală această mulţime abătută.
Marii demnitari, din nou câteva Alteţe regale, ambasadori, academiile, întregul cortegiu care însoţeşte suveranii când pleacă spre lăcaşul de veci...
Dar nimeni n'are ochi pentru altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se şi dispărând apoi între draperiile negre de la Sainte-Gudule, unde trompetul sună onorul iar corurile îşi înalţă vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio din casele vecine.
Acolo am văzut sute de femei plângând şi chiar bărbaţi ştergându-şi câte o lacrimă.În strada Montagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate
de T. F. F. a deschis uşile şi o mulţime enormă asculta serviciul divin de la catedrală. Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină şi-l podideşte plânsul.
Un automobil prevăzut cu radio e oprit cu sila în loc până la sfârşitul ceremoniei. Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslegarea de păcate, apoi aceea care a fost până ieri regina Belgienilor e dusă de un grup de ofiţeri în cutia-I de mahon. Pe piaţa din faţa catedralei înaintează un fel de caretă, trasă de şase cai conduşi de lachei în costume de paradă...
E sfârşitul unei poveşti, o poveste crudă şi dureroasă. Regina face acum ultimul drum spre Laeker unde va dormi de veci într’o criptă, alături de Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru acestă scumpă suverană iacrimi de adevărată mâhnire…”
Regina Astrid este si astăzi - în memoria poporului său adoptiv – considerată un model al reginei, mamei şi al soţiei perfecte.
Sursa: articolele apărute în “Realitatea liustrată”– numerele din