Frontul National din Franta macinat de scandalul dintre fondatorul partidului si fiica acestuia

Criza a izbucnit săptămţna trecută, când pe site-ul partidului a fost postată o înregistrare video, care ulterior a fost ştearsă, în care Jean-Marie Le Pen a făcut un joc de cuvinte aparent antisemit la adresa mai multor artişti de stânga, ultimul dintr-o serie mai lungă de declaraţii controversate. Evident, şi de data aceasta, militanţii antirasişti au condamnat prompt remarcile postate pe site-ul FN, scrie AFP. Totuşi, de datat aceasta, derapajele tatălui riscă să se repercuteze asupra fiicei sale, Marine, care a preluat şefia partidului în 2011 şi de atunci a încercat permanent să “spele imaginea” Frontului Naţional, catalogat de multă lume ca fiind de “extremă dreapta”.
În înregistrarea video, Le Pen tatăl a promis că îi va pune la punct pe criticii săi, inclusiv pe cântăreţul francez Patrick Bruel, care este evreu, folosind un joc de cuvinte ce aminteşte de cuptoarele şi camerele de gazare din lagărele de concentrare.

Jean-Marie Le Pen nu a întârziat însă cu replica faţă de fiica sa, declarând luni, la postul de radio RMC, că”singura lui eroare politică a fost aceea de a cădea într-o modalitate corectă de gândire”, relatează AFP. Apoi, pe Twitter, el a comentat că regretă comentariile făcute de preşedintele FN (propria lui fiică) şi că a devenit o “victimă” în toată această afacere a declaraţiilor politice. Deasemenea s-a declarat şi “rănit”, deoarece “sunt obişnuit cu atacurile făţişe, nu cu înjunghierile pe la spate”.
În urma scandalului, blogul lui Jean Marie Le Pen a fost scos temporar de pe adresa oficială de internet a Frontului Naţional.

Jean Marie Le Pen, care a suferit de-a lungul anilor numeroase condamnări pentru “incitare la ură”, “rasism” şi “antisemitism”, a surprins întreaga Europă în 2002 când a ajuns în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa unde a fost înfrânt de Jaques Chirac. Fost combatant în Legiunea Străină, servind ca ofiter de informatii în Algeria şi ca paraşutist în Indochina, Le Pen a fost imaginea nationalismului francez timp de aproape patru decenii.
Una dintre cele mai controversate afirmaţii de ale sale a cauzat în 2005 o furtună de indignare la scară internaţională, acesta insistând că lagărele germane de concentrare au fost “doar un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.

Imediat de la preluarea funcţiei, aceasta a implementat o strategie de “dediabolizare” a Frontului Naţional. Marine Le Pen a îndepărtat din prima linie elementele radicale, încearcând să scape partidul de eticheta de “formaţiune de extremă dreapta”, sintagmă contestată chiar în instanţă. Mai mult, pentru a scăpa de acuzaţiile de “rasism”, pe listele Frontului Naţional au candidat simbolic şi cetăţeni cu origini străine, inclusiv câţiva maghrebieni.
Până în prezent strategia Marinei Le Pen a dat roade atât la alegerile municipale cât şi la cele europarlamentare din 2014, Frontul Naţional devenind pentru prima dată în istoria sa un actor de primă mână în politica franceză. Sursa: FrontPress.ro
