Anularea evenimentului programat pentru seara de 16 iunie 2014 în sediul PNŢCD din Piaţa Rosetti, ne-a pus într-o situaţie delicată faţă de oamenii care au dat curs anunţului difuzat pe internet, între care s-au aflat şi victime ale mineriadei şi foşti deţinuţi politici. Tuturor dorim să le adresăm scuze pe această cale.

Trebuie să precizez că, deşi organizarea a fost stabilită timp de 2 săptămâni cu conducerea PNŢCD, cu doar o oră înaintea începerii evenimentului am fost anunţat că preşedintele acestui partid se opune folosirii spaţiului din Rosetti în scopul acestei dezbateri.

Consider că este neprincipială anularea cu o oră înainte a unui eveniment public, punând organizatorii în imposibilitatea anunţării publicului. După cum lipsită de omenie consider că este situaţia în care cei sosiţi la eveniment au găsit poarta încuiată.

În condiţiile acestea, am cerut să am o explicaţie cu preşedintele PNŢCD, dl Aurelian Pavelescu. Motivul invocat de d-sa este existenţa unor presiuni din partea anumitor cercuri exterioare partidului, cu privire la prezenţa subsemnatului. Mai exact cu privire la un anumit ideal spiritual pe care îl împărtăşesc. Ideal care nu este altul decât cel pe care l-a împărtăşit şi Ogoranu, căci doar este unul din mentorii în umbra cărora m-am format. Fiecare are dreptul în particular să aibă un ideal. Şi nu am de gând să mă delimitez de nimic din ceea ce Moşu a iubit şi a crezut.

Ceea ce nu a înţeles bine dl Pavelescu, este că nu Dobrescu era cel care conta în manifestarea din această seară. Ci prestigiul unor ONG-uri în numele cărora organizasem acest eveniment: Federaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Fundaţia Ogoranu şi Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România, condusă de dl Viorel Ene. Dar mai ales era vorba de morţii acelor zile însângerate, cărora de 24 de ani nu li se face dreptate şi care nu ne dau pace. În această dezbatere doream să anunţăm demararea unei suite de acţiuni în perspectiva împlinirii în 2015 a unui sfert de veac de la represiune şi în scopul impulsionării demersurilor pentru pedepsirea celor vinovaţi. Lor, acestor morţi, consider că li s-a închis astă seară uşa grea de la intrarea sediului din Piaţa Rosetti. Păcat…

Consider că se cuvine să mai fac o precizare, cu privire la Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu. Aceasta este o instituţie civică, apolitică, înfiinţată de foşti luptători anticomunişti şi urmaşi ai acestora, în scopul promovării adevărului despre rezistenţa împotriva comunismului şi victimele acestui regim totalitar.

Nu pot fi acceptate separările artificiale pe criterii ideologice, pe care încearcă să le impună, în numele aşa numitei corectitudini politice, tocmai urmaşii direcţi ai celor care în urmă cu 60 de ani bolşevizau România.

Acum două săptămâni, la sediul PNŢCD a avut loc o dezbatere pe tema rezistenţei armate anticomuniste, cu participarea unor prestigioşi cercetărori ai fenomenului. Am fost prezent şi eu şi mărturisesc că am fost plăcut impresionat. L-aş întreba pe d-l Aurelian Pavelescu: anume care rezistenţă a fost omagiată în acea manifestare publică? Cea ţărănistă, în detrimentul celei legionare sau liberale? Are cineva dreptul să pună problema în felul acesta?

Cu acel prilej, fiecare dintre vorbitori a făcut mai multe referiri la numele lui Ion Gavrilă Ogoranu: la grupul său de partizani, la opera sa, chiar şi la activitatea fundaţiei care îi poartă numele. Cine are dreptul de a scoate numele lui Ogoranu din cartea de aur a Rezistenţei anticomuniste?

Personal, am fost cu Ion Gavrilă Ogoranu în sediul PNŢCD. Era bine primit de fiecare dată. Era invitat la congrese. Apartenenţa sa legionară era de notorietate, dar nimeni nu îşi permitea să-i cenzureze credinţele personale.

În fine, despre Federaţia Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, al cărui departament de presă îl conduc, ce să spun? Că este un for moral al societăţii româneşti? Că am cunoscut aici laolaltă ţărănişti – precum Nicolae Ionescu Galbeni ori Paul Dumitrescu, legionari – precum Gheorghe Jijie şi Constantin Iulian , liberali – precum Neculai Enciu şi ofiţeri ai armatei regale – precum generalul Constantin Lăţea? Că unul din fondatorii săi – regretatul Octavian Rădulescu a fost, împreună cu studenţii din jurul său, iniţiatorul manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii şi unul din ultimii rezistenţi ridicaţi de Poliţie în zorii zilei de 13 iunie 1990?

Inutil. “De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii…”

Emblematică pentru această seară rămâne imaginea fostului deţinut politic, octogenar, cetăţean româno-american, venit cu greu, întârziat, la eveniment şi care, cerând să discute cu preşedintele Pavelescu, i s-a răspuns într-un târziu că acesta este ocupat şi nu-l poate primi.

În ce mă priveşte, rămân consecvent idealurilor pentru care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a fost înfiinţată. Rămânem deschişi colaborării cu toate acele persoane şi organizaţii civice sau politice, indiferent de ideologie, care doresc să se implice în activitatea de recuperare şi promovare a memoriei rezistenţei anticomuniste şi victimelor regimului totalitar. Cu condiţia respectării unor valori precum onoarea şi omenia.