Opera jurnalistică a lui Mihai Eminescu este extrem de contondentă pentru vremurile de azi şi publicarea articolelor sale a stârnit aprige controverse înainte de 1989. Principala problemă este reprezentată de antisemitismul unor articole, însă acest lucru ar trebui tratat având în vedere epoca şi felul antisemitismului lui Eminescu. Articolele sale cele mai dure asupra acestui subiect se învârt în jurul emigraţiei masive a evreilor din Rusia țaristă în România care abia îşi obţinuse independenţa şi se referă mai ales la obligaţia impusă prin Tratatul de la Berlin care conţinea o prevedere pentru acordarea cetăţeniei române acestui val de imigranţi. De ce fugeau evreii din Imperiul Ţarist? Cu siguranţă, nu de prea mult bine, dar aceasta este o altă discuţie. Atitudinea lui Eminescu faţă de imigranţi aş pune-o în oglindă cu atitudinea de azi din multe state occidentale faţă de emigranţii economici din ţările Europei de Est. Există cel mult o îndulcire a tonului, însă în esenţă atitudinea este în continuare una de respingere. Dacă înlăturăm această problemă spinoasă, publicistica lui Mihai Eminescu rămâne una cât se poate de actuală. I s-ar putea reproşa militantismul prounionist, naţionalismul românesc, însă în ziua de azi ne cam lipsesc aceste atitudini din spaţiul public.

Eu aş preda articolele lui Mihai Eminescu la cursurile facultăţilor de Jurnalism, pentru că amprenta lui se simte până în ziua de azi în scriitura jurnalistică. Sunt sigur că tinerii de azi pot citi fără probleme articolele lui Eminescu vechi de aproape 150 de ani. Însă am mari îndoieli că Eminescu ar fi de acord cu schimonosirea barbară a limbii române (o problemă a şcolilor şi a profesorilor, până la urmă), chiar dacă am îndepărta neologismele de factură tehnologică inexistente la 1880. Iar la Chişinău, mai ales, ar trebui să fie cât mai prezente articolele lui Eminescu despre Basarabia. Dincolo de publicistica lui Eminescu aruncată sub masă, rămâne prea puţin lămurită activitatea sa politică pentru unirea tuturor românilor. Eminescu a apucat să umble încă din tinereţe prin toate ţările locuite de români şi a cunoscut foarte bine ce înseamnă spargerea unei naţiuni în cioburi pentru folosul imperiilor. Un document al serviciilor secrete austro-ungare ni-l dezvăluie pe Eminescu în ipostază de organizator de echipe de studenţi ardeleni propagandişti în favoarea „Daciei Mari”. Însă această istorie abia acum începe să fie desţelenită, o istorie care ne spune că Mihai Eminescu a fost un luptător şi cu fapta, nu doar cu vorba. De George Damian – Timpul