Secesionistii scotieni au protestat impotriva postului BBC si au cerut din nou independenta
Peste 2.000 de persoane au demonstrat duminică în fața sediului din Scoția al postului britanic BBC pentru a protesta față de lipsa de imparțialitate a jurnaliștilor, care ar face campanie împotriva votului pentru independența țării față de Londra la referendumul programat pentru această toamnă.
Manifestația din Glasgow a fost organizată de cei care vor vota ”DA” pentru independență, aceștia fiind supărați că postul public, finanțat de la bugetul de stat, a încălcat etica profesională și nu păstrează echidistanța în abordările legate de referendum.
O demonstrație similară, dar de dimensiuni mai mici, a mai avut loc și acum patru săptămâni.
O demonstrație similară, dar de dimensiuni mai mici, a mai avut loc și acum patru săptămâni.
După un referendum desfăşurat în 1997, Scoţia se bucură de o autonomie extinsă în cadrul Regatului Unit, care mai cuprinde Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Parlamentul său are în prezent competenţe în educaţie, sănătate, mediu şi justiţie, în timp ce problemele apărării şi politicii externe sunt controlate de Londra.
Cu toate acestea, în luna septembrie va fi organizat un nou referendum care vizează independenţa totală faţă de Marea Britanie. Londra se pronunţă categoric împotrivă şi ameninţă Edinburgh-ul cu tot felul de restricţii politice și economice. Sursa:FrontPress.ro