Sebastian Novović – E important de amintit că Timişoare are, într-adevăr, o istorie bogată în protestele împotriva mafiei şi mafioţilor din fotbal. Încă de la sfârşitul anilor 90 la noi puteau fi văzute pe gardul stadionului mesaje precum „FRF – Mafia” sau „Mircea Sandu – un gunoi”. Asta ne-a atras foarte multe antipatii la nivel înalt şi trebuie să recunoaştem că în peisajul fotbalistic românesc Timişoara nu a fost niciodată iubită de către „mai-mari”. Totul a culminat cu nebunia din ultimii ani, atunci când Federaţia şi Liga au reuşit să termine complet echipa noastră, cu largul concurs al patronului Iancu. Au avut un ţel şi l-au îndeplinit, prin orice mijloace. Însă pentru noi tot acest război cu această adevărată mafie nu ne-a adus decât avantaje pe termen lung. Toate bătăliile pe care le-am purtat, toate încercările la care am fost supuşi ca grup de suporteri, ca polişti, ca timişoreni, ne-au făcut să fim mai puternici, să ne unim şi să găsim noi resurse în această unitate pentru a lupta mai departe. Până şi desfiinţarea echipei din vara asta a avut o consecinţă pozitivă, ne-a făcut să conştientizăm cine suntem de fapt, care este rolul nostru şi care ar fi drumul ce ar trebui urmat. „Per aspera ad astra”.

Sebastian Novović -În vară eram debusolaţi, încercam să înţelegem ce se întâmplă, ne luptam cu acceptarea faptului că Politehnica nu mai este şi nu va mai fi, în felul în care o percepeam noi. În toată nebunia creată am înţeles că avem două alternative: fie agăţăm fularele în cui, ne resemnăm şi mergem mai departe plângându-ne de milă şi lamentându-ne cu privire la ce ni s-a întâmplat, fie încercăm să facem ceva. Ceva onorabil, cu rădăcini solide, ancorat în tradiţie şi în istorie. Am regăsit aspectele pe care le căutam în echipa Universităţii din campionatul judeţean. Echipa e formată din studenţi, elevi, oameni ca şi noi, joacă pe terenul „Ştiinţa”, acolo unde Poli a evoluat din 1928 până în 1963 în perioada aceea atât de frumoasă a fotbalului romantic. Am încercat să luăm un proiect de la zero şi exact despre asta e vorba, despre luare de atitudine şi anti-resemnare. Am reuşit să atragem lângă noi oameni care nu mai veneau la stadion de ani de zile, scârbiţi de manevrele murdare din fotbalul aşa-zis „mare”, scârbiţi de patroni de club care nu dau doi bani pe onoare, scârbiţi de aranjamente, blaturi, mese verzi şi altele asemenea. Oameni care au regăsit în acest „proiect” valorile la care odată se raportau şi care au dispărut încet cu timpul. Oameni care sunt fericiţi că pot sta la sfârşit de săptămână umăr la umăr cu prietenii lor, urmărind-o pe Poli şi păşind pe acest adevărat drum iniţiatic. Putem vorbi de o purificare, de o reîntoarcere la adevăratul fotbal pe care l-am avut odată şi care a dispărut, o reataşare de nişte valori dispărute de mult. Am sperat, sperăm şi vom spera că gestul nostru va deschide minţile şi ochii mai multor grupuri de suporteri care vor înţelege că aşa nu se mai poate. Ceva trebuie să se întâmple în fotbalul românesc, o revoluţie care să zguduie totul din temelii trebuie să aibă loc, ori asta o putem face doar împreună, prin asemenea acţiuni. Am demonstrat că cetăţenii pot lupta împotriva sistemului, însă doar unitatea şi coerenţa în acţiuni îţi aduc putere de luptă şi tăria de a merge mai departe!

Sebastian Novović -Marşul pe care îl organizăm în fiecare decembrieeste pentru mulţi cel mai important eveniment al anului. Important din punct de vedere al simbolisticii, îl considerăm o datorie a noastră faţă de cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi. Moto-ul marşului de anul trecut (2012) exemplifică cel mai bine raţiunea pentru care organizăm acest marş: „Cine uită e complice!”. Identitatea şi mândria locală are rădăcini adânci în Revoluţia Română din 1989 şi în nebunia acelor tineri, părinţii, surorile sau fraţii noştri, nebunia de a înfrunta gloanţele cu piepturile goale, totul pentru un singur ideal, totul pentru un cuvânt pe care aceşti peste 20 de ani care s-au scurs l-au aruncat în derizoriu: LIBERTATE. Timişoara şi timişorenii zilelor noastre, vorbim aici de marea masă a cetăţenilor, minimalizează evenimentele ce s-au petrecut atunci şi iau de bun, pus pe tavă, ceea ce au primit atunci. De aceea e vital ca o mână de oameni să aducă, an de an, omagiul faţă de ceea ce s-a întâmplat atunci, încercând să trezească în mentalul colectiv recunoştinţa faţă de cei care au înfăptuit Revoluţia.

Sebastian Novović - Apropierea de Vest, deschiderea faţă de nou, toate acestea au contribuit la dezvoltarea a tot felul de mişcări mai mult sau mai puţin underground şi la apariţia subculturilor, chiar dacă cu întârziere faţă de alte ţări. Probabil că fenomenul ultras a fost subcultura care a prins rădăcinile cele mai adânci şi care a cuprins cei mai mulţi oameni. Conflicte izolate izvorâte din diferenţele de concepţii au existat şi probabil că vor mai exista, însă asta nu a împiedicat fiecare mişcare să progreseze şi să îşi atingă scopurile. Consider că la momentul actual există delimitări clare şi fiecare ştie care este „felia” pe care poate acţiona şi care sunt limitele.

Sebastian Novović - Privind prin prisma aşa-zisului scandal cu Naţionaliştii Autonomi (artificial şi fără nici o bază legală), putem spune nu că timişorenii sunt rasişti, ci că îşi iubesc oraşul şi le pasă. Mafia imobiliară ţigănească este un subiect foarte fierbinte şi sensibil, ignorat complet de autorităţi şi de cei care au puterea de a face ceva. Oraşul se scufundă, dispare în mâna acestor samsari de clădiri iar mesajul transmis de autorităţi a fost clar: nu încercaţi să faceţi ceva împotriva lor, nu încercaţi să ridicaţi vocea, nu încercaţi să trageţi un semnal de alarmă despre ce se întâmplă. Legăturile, conexiunile şi influenţa de care dispun ţiganii fac ca orice tentativă de luptă împotriva acestui flagel să fie stopată din faşă cu intimidări şi acţiuni ale autorităţilor ce au izul începutului anilor 50. Da, vorbim de toleranţă şi coabitare între etnii, însă vorbim de unitate şi înţelegere între indivizi care au aceleaşi valori, cred şi promovează aceleaşi lucruri. Ori problema ţiganilor este decupată complet, este dintr-un alt peisaj şi, repet, este ignorată şi minimizată.

Sebastian Novović - Fenomenul e mult mai profund şi trebuie analizat cu mare atenţie. Nu cred că îi putem numi „puştani teribilişti” pe profesorii Nicolae Ţăran sau Daniel Vighi, personalităţi ale culturii româneşti, ambii fervenţi susţinători ai autonomiei, ai descentralizării. Cauzele sunt multiple şi înainte de a ridica degetul şi de a acuza ar trebui analizat contextul în care apar aceste doleanţe ale bănăţenilor. Frustrarea apărută, aşa cum spui, din indolenţa politicului de la Bucureşti, din nepăsarea şi din ignoranţa lor, neputinţa pe care ţi-o inspiră actualul sistem, toate te fac să te gândeşti şi să încerci să construieşti o alternativă. Şicanele făcute de diferitele guvernări, din diverse motive personale, au întărit toate aceste idei referitoare la autonomie. Personal, sunt adeptul unei federalizări, unei descentralizări economice şi administrative, însă acest lucru se poate realiza numai cu sprijin politic puternic din partea unei formaţiuni cu dorinţă de a face lucrurile aşa cum trebuie, ori la momentul actual nu există aşa ceva. Repet, problema e mult prea complexă, are mult prea multe implicaţii şi vorbim despre lucruri interdependente, care trebuie analizate ca un tot.

Sebastian Novović – E prima oară când mă gândesc la prietenia noastră cu cei din Monchengladbach ca ceva care ne poate aduce vizibilitate. Niciodată nu am privit aşa lucrurile şi nu e deloc corect să privim din acest unghi. Valorile comune de care vorbeşti sunt exact cele care ne-au adus împreună şi au dezvoltat relaţia aceasta. E o prietenie care a crescut normal, în timp, şi care nu e alimentată artificial de o parte sau de cealaltă. E pur şi simplu fericirea de a te întâlni cu camarazi, cu oameni cu care ai multe lucruri în comun şi alături de care te simţi bine.

Sebastian Novović - Nu consider că suntem eco, bio, sau în trend. Deplasarea pe biciclete a fost un eveniment menit să ne aducă împreună într-un mod mai neobişnuit, demonstrând în acelaşi timp tuturor că suporterii sunt altceva. Nu sunt monştrii creaţi de presă, prezentaţi ca o problemă fundamentală a societăţii româneşti, cei care vor să dinamiteze siguranţa statului. Pentru că fiind un spectator neimplicat e de ajuns să citeşti 3-4 articole de presă despre suporteri sau să urmăreşti o emisiune dedicată la televizor şi să îţi faci impresia asta.

Sebastian Novović – Foarte de acord cu tine. Mândria locală şi patriotismul sunt două lucruri separate, care trebuie privit separat şi care nu sunt legate. Sunt mândru de ceea ce sunt, sunt mândru că sunt bănăţean, că sunt timişorean, dar în acelaşi timp sufăr atunci când văd că România nu e ceea ce ar putea fi. Sufăr atunci când văd că se atentează grav la libertatea de exprimare, sufăr când văd că valorile adevărate sunt aruncate în derizoriu şi se promovează în schimb incultura, prostia crasă şi ignoranţa. Însă mi-e teamă că ne afundăm tot mai adânc şi poate că atunci când ne vom trezi va fi prea târziu. Am fost tot timpul învăţaţi să aşteptăm să vină altcineva să ne salveze şi să ne întindă o mână pentru a ieşi din mizerie, ori cred că asta e cel mai important să conştientizăm: că salvarea sau schimbarea pot veni numai de la noi şi că poate a venit momentul să facem ceva pe forţe proprii. De Mircea Gheorgheosu – Alfanews