Nationalista condamnata la INCHISOARE pentru ca a facut-o “maimuta” pe ministrul justitiei din Franta
O fostă candidată la alegerile municipale din Franţa din partea partidului Frontul Naţional a fost condamnată de tribunalul din Cayenne la nouă luni de închisoare, după ce l-a comparat pe Facebook pe ministrul justiţiei, Christiane Taubira, cu o maimuţă.
Decizia tribunalului din Cayenne, din Guyana Franceză, vine în urma unei plângeri din partea unui partid local, transmite Mediafax. În afară de pedeapsa cu închisoarea, fosta candidată a Frontului Naţional, Anne-Sophie Leclere, a fost amendată cu 50.000 de euro şi o interdicţie de cinci ani de a mai candida pentru funcţii publice. De asemenea, tribunalul a amendat Frontul Naţional cu 30.000 de euro.
Replica naţionaliştilor nu a întârziat să apară, Frontul Naţional denunţând într-un comunicat de presă sentinţele “revoltătoare” ale tribunalului şi şi-a anunţat intenţia de a depune recurs.
În octombrie anul trecut, Anne-Sophie Leclere a postat pe Facebook o fotografie cu o maimuţă, alături de o poză cu ministrul de culoare, care îşi are originile în Guyana Franceză. Imaginea era însoţită de comentariile “la 18 luni” şi “acum”. Anne-Sophie Leclere a asigurat că totul a fost o “glumă” şi “nu are nicio legătură” cu rasismul. Ea a şters însă fotografiile la câteva zile de la declanşarea scandalului în presa franceză.
Frontul Naţional, o formaţiune care s-a clasat pe primul loc în Franţa la scrutinul din luna mai pentru Parlamentul European, a exclus-o din partid pe Anne-Sophie Leclere în decembrie anul trecut, cu trei luni înaintea alegerilor municipale.
Ministrul francez al justiţiei a mai fost vizat anul trecut de atacuri cu “tentă rasistă”, mai ales după ce s-a declarat în favoarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi. Sursa: FrontPress.ro