Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Voluntari

$
0
0

Nationalisti europeni, voluntari in gruparile paramilitare din Ucraina

autor: FrontPress17.07.2014

azov batalionVoluntari ai “Batalionului Azov”
Conflictul din Ucraina a atras atenţia naţionaliştilor europeni, mulţi dintre aceştia susţinând poziţia Rusiei, cum este şi cazul ungurilor de la Jobbik sau al francezilor de la Frontul Naţional. Cu toate acestea şi tabăra ucraineană a reuşit să atragă simpatii şi chiar voluntari pentru grupările paramilitare care luptă alături de armată contra rebelilor separatişti pro-ruşi.
BBC a prezentat cazul unui astfel de voluntar, suedezul Mikael Skillt, cunoscut pentru vederile sale naţionaliste. Acesta are experienţă şi pregătire militară, fiind lunetist în armata suedeză timp de 7 ani. În prezent şi-a oferit serviciile “Batalionului Azov”, o grupare naţionalistă paramilitară care activează în estul Ucrainei. Insurgenţii pro-ruşi au aflat de prezenţa sa în zonă şi au oferit o recompensă pe capul lui de puţin peste 5.000 de euro.
“Prezenţa mea aici are cel puţin trei aspecte: să fiu comandantul unei mici unităţi de recunoaştere, să îmi folosesc abilităţile de lunetist şi câteodată să fiu coordonator al operaţiunilor de verificare a clădirilor suspecte”, a declarat acesta într-o conversaţie telefonică cu jurnaliştii de la BBC.
Mikael Skillt,Mikael Skillt
Din punct de vedere al convingerilor sale politice, Mikael Skillt neagă faptul că ar fi “neo-nazist” şi susţine că se consideră doar “naţionalist”. “Totul depinde de cum vede fiecare lucrurile. Aş fi un idiot să spun că nu îmi doresc supravieţuirea albilor. După cel de al Doilea Război Mondial cei care au ieşit câştigători au scris istoria. Ei au decis că este un lucru rău să spui că eşti alb şi mândru de asta”, a mai declarat suedezul care a precizat că după terminarea misiunii sale în Ucraina este pregătit să meargă în Siria să lupte pentru regimul naţionalist secular al preşedintelui Bashar al Assad contra teroriştilor islamişti.
Din cei circa 300 de membri ai “Batalionului Azov”, cel puţin 20 ar fi străini. Unitatea a fost creată şi înarmată de Ministerul de interne din Kiev.
Anton Gerashchenko, un oficial al ministerului, întrebat de reporterii britanici în legătură cu ideile politice radicale ale voluntarilor, acesta a răspuns că îi aşteaptă pe englezi să lupte cu ruşii, nu numai să-i susţină pe ucraineani de la distanţă. “Batalionul este sprijinit de patrioţii ucrainieni care îşi dau viaţa în lupte în timp ce europenii bogaţi doar vorbesc despre susţinerea Ucrainei. Când vor veni englezii să lupte cu noi contra teroriştilor trimişi de preşedintele rus Vladimir Putin în loc să ne ţină lecţii despre valori morale şi despre opiniile politice ale oamenilor?”, s-a întrebat retoric acesta.
Conform Irish Times, Oleg Odnorozhenko, unul din liderii “Grupării Social Naţionale”, o organizaţie radicală ucraineană care are legături cu “Batalionul Azov”, a declarat că în brigăzile de voluntari care luptă contra rebelilor susţinuţi de Moscova activează câteva zeci de străini din Franţa, Italia, Marea Britanie, Bielorusia, Suedia, Slovenia şi chiar Canada. Sursa: FrontPress.ro

w

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48