Alpinistul Alex Gavan a dedicat ascensiunea de pe unul din cele mai inalte varfuri muntoase din lume memoriei partizanilor anticomunisti
Alpinistul român Alex Găvan, în vârstă de 32 de ani, a dedicat ascensiunea sa pe Broad Peak (8.047 m) din masivul Karakorum din Pakistan, reușită în data de 23 iulie, memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, se arată într-un comunicat de presă al acestuia.
Alex Găvan a escaladat vârful amintit fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, acesta fiind al șaselea vârf de peste 8.000 de metri pe care l-a urcat în cariera sa sportivă, toate ascensiunile realizate fiind fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine sau șerpași.
Alpinistul român, care a făcut echipă cu alpiniștii bulgari Boian Petrov, Mladen Dankov și Ivan Tomov, a dedicat ascensiunea vârfului Broad Peak memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, care, prin lupta și prin sacrificiul lor, au fost și sunt încă o sursă de inspirație și o dovadă a faptului că nu toți românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieții.
”Să-ți pese cu adevărat înseamnă să acționezi și să pui în practică ceea ce afirmi, iar acest exemplu l-au dat luptătorii din rezistența anti-comunistă”, consideră alpinistul.
De asemenea, Alex Găvan dedică această ascensiune “tuturor celor care cred în puterea gândurilor, a faptelor și a lucrurilor bune, precum și a transformării pozitive care începe cu fiecare dintre noi; celor pentru care calea cea mai simplă nu reprezintă neapărat și opțiunea aleasă; celor care vor să lase o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o”.
Aceasta a fost a doua ascensiune românească pe Broad Peak, prima fiind realizată de alpinistul Constantin Lăcătușu, în 1992, care a reușit atunci să aducă primul optmiar României.
În 2014, Alex Găvan a mai avut o expediție, în Nepal: în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m). Ascensiunea de pe Everest a fost amânată ca urmare a avalanșei produse pe 18 aprilie, care a dus la închiderea părții sudice a muntelui. În cursul lunii mai, Alex Găvan a încercat ascensiunea muntelui Dhaulagiri, de unde s-a retras pe fondul condițiilor meteo și de sănătate care au împiedicat continuarea ascensiunii în condiții pe care alpinistul să le considere rezonabile. Ultimul vârf de peste 8.000 m urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar și fără șerpași era Shisha Pangma (8.027 m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013. Sursa: FrontPress.ro