Îmi aduc aminte de un moment al campaniei electorale, în care un vajnic necunoscut era invitat la postul de televiziune al PC-ului, pentru a-l lăuda pe un anume domn Diniţă (alt vajnic necunoscut). O replică mi-a rămas în minte, din toată propaganda, o replică, ce ar fi trebuit să aducă un plus de credibilitate candidatului. Astfel, invitatul se adresează moderatoarei: „Credeţi că eu sunt credincios? Apoi să vedeţi câte icoane are domnul Diniţă în birou… Multe şi frumoase!”

Şi, aşa cum credinţa d-lui. Diniţă se arată prin numărul de icoane proptite în biroul dumnealui, aşa, noi, cei ce trăim în altă Românie decât România parlamentarilor, îi vedem faţa adevărată a acestui om prin prisma acţiunilor sale.

Dl. deputat are nouă apartamente şi şase case. Două dintre apartamente sunt în Bucureşti. Şi nu vorbim aici de apartamente micuţe, ci de locuinţe în care multe familii ar putea să îşi crească familia. Şi ce face dl. deputat, care, printre altele mai deţine şi conturi grase, colecţii de artă şi câte şi mai câte? Bagă mâna tot în buzunarul contribuabilului.

Bineînţeles, se acoperă cu legi date de aceeaşi teapă de nenorociţi, care încearcă să îşi ascundă faptele penale prin legi, care să le asigure o imunitate absolută. Este moral? Nu! este posibil, mulţumită legilor scrise de borfaşi şi nesimţiţi? Da!

Şi iată cum, în timp ce bătrânii se luptă pentru ajutoare de 30 de lei, îşi rup hainele şi se calcă în picioare, în timp ce părinţii şi bunicii noştri îngheaţă aşteptând un pui şi nişte mălai pomană de la primărie, îmbuibaţi ca dl. Diniţă doresc cazare de la stat. Şi nu oricum, ci la 4000 de lei pe luna!

Dacă ar fi dl. Diniţă aşa creştin precum dovedesc numeroasele icoane din biroul dumnealui, ar lua cei 4000 de lei şi ar face fericiţi 133 de bătrâni, dintre cei care s-au călcat în picioare pentru acest tip de ajutor, şi ar locui pe parcursul mandatului într-unul dintre apartamentele sale din Bucureşti.

Dar la ce să te aştepţi? El este parlamentar şi trăieşte în România lui, România bogaţilor, România alimentată de un sac fără fund: Bugetul de Stat.

Noi, ceilalţi români, trăim în România noastră, cu nevoi, dureri şi cozi. Cozi la medic, cozi la alimente, cozi până şi la plata impozitelor. Impozite, pe care le plătim, pentru ca oameni ca dl. Diniţă, care are 40 de terenuri, 15 locuinţe, două maşini, dar şi venituri anuale de circa 840.000 de Euro să aibă unde să locuiască. De Remus Radoiu – BrasovPress