Bucureştenii se ascund de caniculă…
 |
| Sete mare... |
Azi, ca și în perioada interbelică, orășenii care nu pot pleacă “în vilegiatură” la munte sau la mare, caută soluții pentru a păcăli canicula. Și soluțiile de azi sunt aproape aceleași ca și cele din anii ’30:
La grandiosul Bazin „Lido“ cu valuri maritime
 |
| Bazinul cu valuri "Lido" - 1930 |
“ Bucureştenii au în sfârşit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin „Lido“ cu valuri maritime, situat în centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colţ cu strada Franklin…
În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenţie a valurilor Bazinului
„Lido“, valuri cari au forţa şi eficacitatea valurilor mării…
Când ies din valuri, vizitatorii bazinului „Lido “ găsesc în jurul piscinei splendide grădini şi terase solare, înzestrate cu admirabile aparate electrice de gimnastică şi masaj.
 |
| Aglomerație la ștrandul Kiseleff - 1929 |
La ora aperitivului, după amiaza la ceai, seara la dineuri, animaţia întreţinută de un jazz excelent şi de renumitul restaurant „Cina-Lido” e extraordinară. Inutil să adăugăm că Bazinul „Lido" cu valuri maritime e centrul sezonului bucureştean şi ţinta străinilor şi provincialilor care vin în Bucureşti.”
(articolul “Numai aşa scăpaţi de căldură” – “Ilustraţiunea română” – 17 iulie 1930)
Prin grădinile de vară ale oraşului…
 |
| "Şofeurul" care se prăjeşte toată ziua în staţie în arșita soarelui, se răcoreste cu apă rece de la micul rahagiu |
“ Zorile se revarsă pe la patru... Dar de la trei jumătate cheflii din grădinile de vară, care încununează marginile Capitalei ca o ghirlandă de verdeaţă cu lăutari, presimt ca o adiere de răcoare: intâia adiere de răcoare după douăzecişitrei de ore zăduf !...
Cucoanele de lux rochiile, decolteurile şi chipurile sifonate de nesomn şi sbucium sentimental se ridică de la mesele mişcate de la locul lor, urmate de domni cu beţia solemnă, salutaţi de chelneri şi picoli, cari adastă ultimul, supremul bacşiş.
Automobilul a pornit şi el in penumbra zorilor, nesigur, ca şi cum ar fi luat parte la cheful bucureştean, intr'un zbarnăit furibund de motor străvechi. Şofeurul, care n'a
dormit cumsecade de opt zile, mână maşina în legănări, abia ferind-o să nu izbească micile faetoane cu un singur cal şi un vizitiu de muere cu tulpan alb, care aduce în paie căldările cu lapte cald, de curând muls, din ugerele cu arome de sulfină, ale vacilor idilice, dintre salcâmii foşnitori de la ţară.
 |
| Porumbielul ! Ia porumbielul fierbinte ! |
Primii vardişti, cari apar în uniform colonială la intrările şi răscrucile din Bucureştii propriu zişi, salută automobilele, în care bănuesc că sunt superiorii în stare de ebrietate, uimiţi şi ei de liniştea neobişnuită a acestui amestec de timp, despre care se spune atât de frumos româneşte că „se'ngană zorile". Cu întâile raze ale soarelui, câte o mână albă de cucoană, sau păroasă de bărbat, trage storul la etaj, unde de Aseară nimeni n'a putut închide bine ochii, în speranţa unui somn mai adânc, o oră sau două.
Dar ce iluzie!... În răcoarea înşelătoare a dimineţii, încep să fluere sirenele fabricilor, care-şi cheamă lucrătorii de la cinci dimineaţa. Tramvaiele au inceput să dudue pe şinele prelungi cere împânzesc oraşul, pănă'n ţarinele de la margini, zguduind casele, de zornăie geamurile,pocnind încheieturile şinelor, ca o prevestire de cataclism. În străzile ferite de această calamitate şi unde chiriile sunt duble — s'au ivit întâii precupeţi,cu zarzavaturi cărate în spinarea deşălată, spre a fi vandute „boerilor" cu preţ de speculă. În străzile aşa-zise liniştite, unde vor să doarmă „intelectualii" - medicii, avocaţii, funcţionarii superiori, ziariştii, miniştrii, ofiţerii de stat major - se iscă harmalaia fără pereche decât în Orient a „oltenilor", cu glasuri exasperante,
 |
| Sergent bucureștean cu cască colonială își permite luxul unei înghețate cumpărate de la negustorul ambulant |
ţipând ca dervişii muşcaţi de vipere, toate legumele lumii, peştele cu tarif de parc'ar fi fost adus din Australia, cărbunii de care n'are nevoe nimeni.
Galbeni, de parc’ar fi scăpat din camere de tortură bucureştenii işi părăsesc căminul cu ochii furioşi, îndreptându-se neurastenizaţi spre serviciile unde-i aşteaptă o muncă insipidă, un „şef" tot atât de isteric ca şi ei, puşi cu toţii pe harţă şi pe crimă. Numai zidarii pe binalele ridicate asemenea unor jucării copilăreşti, cântă cu voci de Şaliapin şi Carusso, de la ora nouă dimineaţa, zămislind un adăpost confortabil şi graţios, de care ei nu vor avea parte niciodată. Prin mahalale au început să fumege grătarele şi aerul se încarcă de un parfum iute de usturoi şi carne prăjită. La amiază din cadele uriaşe, de la colţuri şi răscruci de străzi încep să se scurgă pe trotuar gheaţa topită, din care un mic vanzător, cu şorţul lung al lui taică-său, vinde câte un sifon sau o limonadă, care până la destinaţie dobândeşte temperatura şi gustul ceaiului stătut.
 |
| În lipsă de clienţi lustragiul a adormit la umbră |
După dejunul luat în sudori de „burghezi” la marginea de trotuar sau la măsuţa umedă, pe la cârciumile de la periferie, începe tortura muştelor şi bondarilor, puşi să alunge ultima încercare a disperaţilor bucureşteni de-a fura un sfert de ceas de somn - şi noua năvală a barbarilor cari iau locul precupeţilor, cumpărătorii de haine vechi, cu picioare negre goale, pantaloni ferfeniţiţi de gală şi pălării rupte de panama. De pe ia şase seara băeţii din bodegi şi carciumi „răcoritoare“, stropesc un prundiş grosolan şi trotuarul din faţa localului, cu pâlnia umplută de apă încropită, care mai mult ridică praful şi face noroi.
Lăutarii cu gâturi prelungi, feţe oacheşe de mumii şi ochii holbaţi de o foame ancestrală, intonează întâiul marş, scandalos şi fără ritm, singuri în fundul grădinii cu mesele goale şi feţele de mese pătate de chefurile din ajun. Înebuniţi de-o zi de iad, bucureşteni uită cu dinnadinsul de amăgirea petrecerii din ajun şi cu riscul de-a nu plăti chiria, sau de-a intra în puşcărie, pentru delapidări de bani publici, îşi iau prietena sau soţia şi copiii şi pornesc spre „grădina de vară" a periferiei, în speranţa de-a găsi o nouă climă şi un suflet nou.
 |
| La o terasă cu... jazz-band |
La Şosea, în boschetele cu flori suave şi colonade amintind graţiile partenonului, drama e aceiaşi deşi chelnerii sunt mai sclivisiţi, preţurile mai mari, domnii mai pretenţioşi şi cucoanele mai capricioase. Prostraţia iniţială devine însufleţire pe la miezul nopţii şi entuziasm pe la ora două... Pentruca la patru povestea să înceapă iar, cu revărsatul zorilor, vardiştii in costume coloniale, lăptăresele, sirenele fabricii si tramvaele… “ ( articolul “Într’o zi de vară” – apărut în “Realitatea ilustrată” din 22 iulie 1936)
La răcoare, pe iarba verde, în aerul parfumat al pădurii…
 |
| Un picnic romantic |
“ Oamenii au părăsit oraşul cu aerul asfixiant al sufrageriilor de toată mâna, pentru câteva ceasuri de plăcere, de odihnă, la umbra stejarilor. Alungati de monotonia vieţei de oraş, iată’i “la iarbaă verde", voioşi, în jurul unei mese improvizate...
Aşa petrec oamenii în alte ţării. Aşa au început să petreacă şi la noi, cum petreceau odata bătrânii noştri care aveau cultul odihnei duminicale şi al petrecerilor câmpeneşti.
Ce e drept, bătrânii nu petreceau cu gramofonul încărcat cu jazz-uri sau lăutari cu saxofoane miorlăite. Aveau “cobzarul" lor, cu cântece duioase pentru nervii liniştiţi care nu reclamau flagelaţia artistică a orchestraţiei de astăzi.... Cobzarul cu cântecele fermecate, vinul din Cotnarul autentic isvor de viaţă si de veselie sănătoasă.
Un reviriment s'a produs şi la noi în mentalitatea oraşenilor. Astăzi, la ceasul prânzului, păduricile din preajma oraşelor sunt pline de oamenii care fug de larma şi aerul viciat pentru un ceas de petrecere şi de odihnă “pe iarba verde". Acolo, omul uită confortul pe care'l socoteşte, în viaţa de toate zilele, indispensabil. Acolo, omul lasă pretenţiile şi eticheta.
Întins pe iarba verde, românul, după “ce se face comod"... mănâncă. În graba mare, furculiţele au fost uitate acasă şi solniţa argintată este inlocuită simplist cu puţină sare, pusa într’un petec de jurnal... N'are a face ! E bine şi aşa! Ce gust incomparabil are puiul bine fript, rumenit şi topit cu mujdei de usturoi ! Ce minunată este telemeaua ruptă cu mâna şi combinată savant cu ceapa verde ! Spuneţi’mi mie câte parale face o bucaţică de pastramă crenelată ca un turn de cetate medieval şi friptă... la faţa locului!
lar vinul, răcit în pârâiasul care şerpuieşte discret la picioarele noastre, nu ştiu cum, dar par'că are o aromă specială, un gust deosebit... “sparge cerul gurii" să se sature şi cei însetaţi să se răcorească !
 |
Picnic interbelic in familie |
Ce bine se simte omul scăpat din corsetul civilizaţiei. După o mâncare straşnică, udată din belşug, un pic de odihnă nu strică. Şi românul nostru îşi face siesta.Pitpalacii şi mierlele îi şoptesc de dragoste în crângul apropiat. 0 boare de vânt răcoreşte faţa pământului. Cerul e atât de albastru şi zarea atât de senină. Gândurile se încâlcesc şi se amestecă şi somnul te fură încet, ducându’te pe nesimţite în ţara zânelor pădurii, cu pitici, cu broaşte mari de’o şchioapă şi cu palate de cristal.” (articolul “Pe iarba verde” – “Ilustrațiunea română” din 15 august 1939)
deieri-deazi.blogspot.com