În vizită la Maria Filotti
 |
Maria Filotti |
Maria Filotti (n. 1883- d. 1956) a fost una dintre cele mai apreciate actriţe ale României din perioada interbelică. A jucat în 167 de piese de teatru. A apărut pe scenă în compania selectă a unor mari actori ai teatrului românesc: C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu, Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu, Tony Bulandra. A fost deasemenea una dintre cele mai apreciate profesoare a Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, societară de onoare a Teatrului Naţional din Bucureşti si reprezentantă a României în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru.Cred că sunt suficiente aceste scurte informaţii biografice pentru a vă stârni curiozitatea să citiţi un interviu acordat în anul 1932 de Maria Filotti săptămânalului “Ilustraţiunea română”:
Casa din Vasile Pârvan nr. 12
 |
| Maria Filotti în faţa şemineului |
“0 minunată după amiază de toamnă, cu belşug de soare primăvăratec. Automobilul a oprit în faţa unui imobil înalt, alb, svelt, respirând cu destulă cochetarie liniile unei arhitecturi moderne: locuinţa d-nei Maria Filotti, distinsa şi talentata noastră artistă, din str. Vasile Pârvan No. 12.
Câteva clipe şi iată-mă asteptând “in biroul de lucru"încărcat cu carţi, tablouri şi flori. Un ochi deprins cu “meşteşugul interioarelor" desluşeşte limpede, dintr’o simplă privire, că biroul şi celelalte “încăperi" sunt ispititoare bijuterii de artă şi de bun gust, pe care o minte înţelegătoare le-a gândit cândva, îndelung şi le-a realizat cum nu se poate mai frumos. De aceea fiecare lucru, fiecare mobilă, fiecare frântură de zid poartă ceva din cădura unui suflet adevărat de artist. 0 căldură umană, diferită de aceea pe care ne-o procură modernismul “artei în interior", ce e drept impresionantă, dar artificială. 0 căldura care împrumută lucrurilor ceva din viaţa care le-a creat... Aşa'şi trăesc lucrurile viaţa lor tainică, fermecătoare, odihnind ochiul celui obosit, desfătând spiritul celui frământat de nimicurile vieţii de toate zilele...
 |
Casa din str. Vasile Pârvan nr. 12 azi Casa memorială Maria Filotti |
Ca să ajung în biroul cu lumina picurând printre jaluzele, am trecut prin hall-ul cel mare, în care un cămin majestos evoca o întreagă epocă: “Renaşterea italiană”. Mai târziu am putut afla că minunatul cămin este o copie credincioasă după o piesă din Palazzo Davanzati pe care d-na Filotti îl vizitase la Florenţa. Acolo am admirat şi dantelăriile sculpturii uşilor de nuc, lucrate cu deosebită măestrie după opera lui Michelozzo pe care îndrăgostiţii artei de odinioară o pot admira în sacristia Domului din Florenţa. Dar portalul sacristiei bisericii San Giorgio din Geneva, reprodus în arcada zidului care desparte hall-ul de luxoasa sufragerie! Cine ar putea trece pe lângă asemenea comori de cămin fără ca privirea să nu le dijmuiasca vraja ?...”
Menageria de porţelan
 |
| La oglindă... |
“Sus, pe un raft de cărţi scumpe, cineva a rânduit o menagerie de porţelan. Un căţel, o pisică, un cărăbuş, o gâscăşi trei elefanţi stau gata să povestească celui dintâi indiscret ce mâini delicate i-au aşezat aşa, în atitudini de minusculmuzeu. Singur un pui de raţă cu puful ca gălbenuşul oului, stă bosumflat într’un colţ. A fost pedepsit, sau îl jenează tovărăşia animalelor de uscat ? Încântată peste măsură e doarpisicuţa neagră, care, cu coada ridicatăîn forma unui semn de întrebare, a împietrit aşa, într’o mişcare felină.Micuţa menagerie nu-i decât o colecţie de fetişe. Fiecare “animal" poartă noroc. Cine ştie!Poate că elefantul aduce mai mult noroc decât pisicuţa, cărăbuşul sau puiulde raţă. Dar superstiţia e superstiţie şi credinţa fiecăruia e adevăratălege.
Mă gândeam tocmai la supersţiile marilor artişti, când o voce mlădioasa mă făcu atent că“numai şapte elefanţi aducîntr’adevăr noroc": era doamna Filotti care, zâmbind, mă făcu să înţeleg că“în materie de fetiş fiecare’şi are socoteala proprie".
Maria Filotti: despre teatru şi cinematograf
 |
| Instantaneu cu Maria Filotti la "cafeluţa de după amiază" |
“ Îmi cerui scuze pentru vizita pe care i-o făceam poate la o oră nepotrivită şi convorbirea alunecărepede asupra câtorva subiecte de artă şi de teatru. Vorbeam pentru întâia oarăcu strălucita artistă pe care o văzusem, pe scena Teatrului Naţional, în atâtea creaţiuni nepieritoare. Acelaşi glas adânc, convingător, acelaşi timbru fin şi nuanţat, aceeaşi prestanţă princiară, aceeaşi disticţie, graţie şi cochetărie captivantă. Aceiaşi ochi arzători strălucind de inteligenţă şi de aristocratică intelectualitate; aceeaşi naturaleţe în tot ceea ce spune şi ceea ce gândeste...
- Aţi avut, D-nă, în “Pasărea de foc", o nouăşi strălucităcreaţie. I-aţi asigurat, desigur, o serie lungă de reprezentaţiicu săli arhipline. Şi asta într`o vreme în care teatrele,orice s'ar spune, trec printr’o pronunţatăcriză...
- Cine ştie! Poate căşi genul piesei contribuie la succes...
Vorbirăm apoi despre criză, despre cinema, despre prezenţa artiştilor de teatru pe ecran.
- Constataţi şi Dv., doamnă, o criză a teatrului ? Există o corelaţie între aceastaşi desvoltarea gustului pentru cinema?
- Că există o crizăa teatrului, e adevărat. Dar cred că, nu e decât un simplu reflex al crizei economice generale. Organic, teatrul suferăcel mult de frământările unei adaptări la atmosfera, mentalitateaşi preocupările vremii Nu cred însăcăcinematograful ar putea fi socotit drept provocatorul crizei teatrale. Concurenţa lui e de ordin,dacă se poate spune aşa, exterior, de modalitate practică. Frecventarea cinematogratului e mai comodă. Nu eşti silit să te integrezi în ţinutaşi pretenţiile sălii; uzezi de spectacol aşa cum îţi convine, intri, ieşi, rămâi sau pleci cănd şi cumîţi place.
 |
| Repetând un rol... |
La teatru, dimpotrivă, persoana spectatorului trebue săse supuna unei ordonanţe şi unui stil caresunt al sălii, să se integreze lor, să le suporte rigorile. Poate căfăcând această comparaţie, mulţi spectatori grăbiţi au renunţat la teatru în favoarea cinematografului. Dar cred cănu pierderea acestora ar putea sădetermine soarta teatrului. Influenţa cinematografului esteînsă realăasupra actorului, aşa cum este reală asupra literaturiide pildă. Filmul dă o importanţă, un accent excesiv detaliilor. De aceia el cere un stil special concentrat, dozat, nuanţat. Actorii cari de pe scenăau trecut pe ecran, au trebuit săse adapteze acestui imperativ, dacă au vrut să aibăsucces. De aceia cinematograful mi se pare căa contribuitîn largă măsura săimpună“un fel de a juca mai sobru, mai interiorizat",deci mai în nota vremilornoastre. În schimb cinematograful a folosit enorm de pe urma întrebuinţării elementelor educateîn arta dramatică, căci a mutat astfel accentul de pe interesul aspectului exterior, plastic, pe interesul dramatic al jocului...”.
În turneupentru promovarea teatrului
 |
| Maria Filotti acordând interviul |
“ Prin uşa balconului larg deschisă năvălea un soare de primăvară. Este poate cea din urmă zi frumoasă de toamnă. În bătaia razelor argintii, interiorul îşi scaldă măreţia în nesfârşitul joc de lumini... Iată o masă antică de bronz lustruit: un bulgăre de aur care arde ca într’o poveste orientală. În desmierdarea soarelui căldut, căminul îşi cânta poezia vrajei. Intrăm în sufragerie. Oglinzi de cristal pe care deabea le cuprinzi cu ochii, împodobesc pereţii... Un asernenea perete stă sprijinit pe umerii unor lei de marmoră de Carrara : o sculptură pompeiană de savuroasă factură. Cristale, porţelanuri fine, tablouri, flori, obiecte de artă, rânduite cu grijă completează cum nu se poate mai frumos acest colţ de interior...
Reluăm firul convorbirei:
- Mi-aţi putea spune, doamnă, ce mai studiaţi pentru actuala stagiune ?
- Deocamdată plec într'un mare turneu de propagandă culturală. Şi celelalte oraşe au dreptul să cunoască producţiile artistice ale Capitalei...
Cineva ne întrerupse brusc convorbirea: d-na Filotti era chemată la telefon.
Cine a avut norocul să vadă ca şi mine “cuibul d-nei Filotti", a rămas impresionat de ceea ce a putut realiza, după ani de muncă şi inimoase străduinţe. 0 latura nouă, puţin cunoscută marelui public şi totuşi o manifestare din acelaşi domeniu al artei, care întregeşte personalitatea acestei strălucite şi occidentale artiste, fruntaşă
a primei noastre scene.”
Sursa: articolul “Un ceas la d-na Maria Filotti” – semnat “T.” – fotografii semnate “Rădulescu” – publicat în “Ilustraţiunea română” din 9 noiembrie 1932 răsfoita în Biblioteca Digitală a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com