Arestul cerut in mod abuziv de DNA si incuviintat de judecatoarele supreme Mariana Ghena, Rodica Aida Popa si Magdalena Iordache nu a dezarmat-o pe fosta sefa a Biroului de Relatii Internationale din Parchetul General, procuroarea Angela Nicolae (foto 2), care a trimis pe adresa redactiei Lumeajustitiei.ro o noua scrisoare deschisa, intitulata sugestiv "Botnita nazista. Kovesi mi-a furat din nou cu brutalitate libertatea". Atitudinea Angelei Nicoale, care alege sa vorbeasca in continuare si in termeni extrem de duri in ciuda incercarii de intimidare prin suprimarea dreptului la libera exprimare, este cu atat mai demna de apreciat, cu cat contestatia formulata impotriva deciziei de inlocuire a controlului judiciar cu masura cea mai grea a arestului preventiv nu a fost inca supusa dezbaterii la Completul de 5, aceasta urmand a fi judecata abia marti, 16 septembrie 2014.
Angela Nicolae critica aspru, dar in mod justificat si argumentat, masura dispusa de instanta suprema, la termenul din 4 septembrie 2014, in dosarul de trafic de influenta deschis de DNA impotriva sa si a fiului sau, Daniel Nicolae. Fosta sefa a Biroului de Relatii Internationale din PICCJ sustine, pe buna dreptate, ca nu a incalcat nicio obligatie stabilita de instanta prin incheierea din 20 iunie 2014, atunci cand a fost pusa sub control judiciar, si considera ca rearestarea sa la cererea DNA reprezinta un"caz de cenzura nazista, care aduce atingere grava democratiei, libertatii de exprimare si statului de drept". In esenta, Angela Nicolae arata ca masura rearestarii este una eminamente represiva, rod al dorintei sefei DNA Laura Codruta Kovesi de a se razbuna pe ea pentru scrisorile prin care a dezvaluit public abuzuri pe care Kovesi le-ar fi comis in calitate de procuror general al Romaniei, inclusiv in dosarul "ALRO".
Prezentam integral scrisoarea Angelei Nicolae:
"Botnita nazista. Kovesi mi-a furat din nou cu brutalitate libertatea
Simt ca nu mai am aer, in mica celula situata in arestul central din Bucuresti, unde am fost aruncata, fara mila, din nou, de Kovesi.
Noptile sunt albe pentru mine, deoarece ma gandesc tot timpul la soarta copiilor mei bolnavi, care sunt singuri, fara niciun sprijin, si ma intreb ce obligatie stabilita de instanta am incalcat, ce a necesitat revocarea masurii eliberarii mele sub control judiciar, cu cea mai grea, mai extrema, masura, a arestului preventiv. Si repet de sute de ori obligatiile stabilite de instanta, care au fost respectate de mine in totalitate: obligatia de a nu parasi tara, obligatia de a ma prezenta saptamanal la organele de politie de domiciliu, obligatia de a anunta schimbarea locuintei.
Nu, eu nu am incalcat nicio obligatie, iar raspunsul vine de la sine, putand fi confirmat si de organele de politie. Aruncarea mea din nou in arest preventiv a fost o maura ceruta de Kovesi, care a dorit sa mi se puna pumnul in gura, sa mi se puna botnita nazista, sa fiu strivita de gheata sistemului nazist existent in momentul de fata in justitia romaneasca, pentru a nu mai dezvalui si alte abuzuri savarsite de mafia din justitie. Si m-am asemuit cu un culegator de struguri de pe un teren imens cu vita de vie, care incearca sa simta gustul strugurilor copti si aromati, dar care nu poate, din cauza ca are o botnita pe gura. Similara este si situatia cand vrei sa stii care este democratia in tara ta, care este libertatea de exprimare, si nu poti pentru ca ti se pune pumnul in gura sau o botnita pe gura si te arunca intr-o mica celula de unde, din spatele gratiilor usii, isi fac iluzia ca nu se mai poate spune nimic, niciodata. Si cat de mult se insala!
Motivarea procurorului de sedinta, care, la termenul din 4 septembrie 2014, a cerut masura arestului preventiv, a fost halucinanta, apartinand unei persoane ce nu cunoaste dispozitiile Cpp, si anume, ca eu sunt "vinovata pentru ca in loc sa ma ocup de apararea mea (de cand intereseaza parchetul daca inculpatii isi fac temele, apararile?) si de copii, eu trimit scrisori la Lumea Justitiei" si cer probe, fac cereri in afara unui cadru procesual.
Eu nu am formulat probe, nu am ridicat exceptii, nu am facut decat sa dezvalui unei reviste de specialitate, "Lumea Justitiei", abuzurile la care am fost supusi eu si fiul meu, cei carora ni s-au furat nelegal, inuman, mai multe luni din viata.
Dar ma intreb atunci cand DNA ne-a plimbat pe mine si pe fiul meu cu catusele la maini in fata unor "televiziuni prietene", afirmand ca sunt "marea protectoare a mafiei carnii", desi nu am legatura cu mafia carnii si nici in rechizitoriu nu mi se retine asa ceva, cand DNA a prezentat interceptari fara drept la replica inainte de arestarea noastra preventiva, a actionat intr-un cadru procesual? Cu alte cuvinte, DNA-ului ii este permis orice, sa te terfeleasca in public, sa-ti strice imaginea, dar tu, cel nevinovat, cand vrei sa te aperi si sa prezinti niste abuzuri grave, esti arestat imediat.
Evident ca DNA nu a actionat intr-un cadru procesual permis, dar DNA este stat in stat, un instrument, mai bine zis, al unui sistem de tip nazist, care poate sa puna botnita la gura tuturor celor care indraznesc sa-i dezvaluie fata hidoasa si abuzurile. Este un caz de cenzura nazista, care aduce atingere grava democratiei, libertatii de exprimare si statului de drept.
De ce mi-ai luat din nou libertatea, stimata doamna Kovesi (desi, nu stiu cine va mai stimeaza acum), pentru ca stiai ce informatii detin si ti-a fost frica de dezvaluirile mele? Ca mi-am permis sa-mi exprim adeziunea si fata de alti oameni nevinovati, cum ar fi profesorul Voiculescu, care a fost tot timpul o obsesie pentru Basescu si care va scapa curand de inchisoare pentru ca este nevinovat, sau fosti magistrati, ca Florin Costiniu, Gabiela Ghita si multi altii, care au fost executati la ordinul nazisto-basist?
Aceasta este adevarata democratie, aceasta este libertatea de exprimare, valori cu care te laudai pe la cancelariile europene?
Acum, tu, doamna Kovesi, mi-ai luat din nou libertatea si poti sa-mi iei si viata (pe care ti-o ofer pe tava, executandu-ma de exemplu in Piata Constitutiei, sau poate voi intra in greva foamei), dar nu te gandesti ca o sa-ti vina si tie randul, iar atunci toti oamenii nevinovati carora tu le-ai facut atat rau si care, chiar daca acum nu vorbesc de frica "cizmei naziste", vor vorbi in curand?
Iar faptele copilului meu bolnav care cerea sume modice de bani pentru a-si procura droguri si alcool pronuntand numele si functia mea nu se compara cu abuzurile tale comise atunci cand ai fabricat dosare folosindu-te de denuntatorii si martorii recidivisti sau cu probleme, care au fost obligati sa spuna ce ai dorit tu.
Am fost un procuror onest, care si-a facut meseria cu corectitudine 35 de ani si nu puteam la sfarsit de cariera sa-mi bat joc de munca de-o viata.
Dar nu uita, in viata totul se plateste mai devreme sau mai tarziu. Sistemul nazisto-basist va cadea, iar odata cu el, si scaunul tau. Si atunci va veni judecata de apoi.
dr. Angela Nicolae, fost procuror sef la Parchetul General"
Foto (T): acuvio.blogspot.ro
Accesari:6162