Dincolo de gluma, Japonia va fi deschizatoare de drumuri in ceea ce priveste impactul inevitabil al unui spor al natalitatii negativ. Neavand nici romani care sa imigreze in masa, nici turci sau polonezi, spre deosebire de Germania care a reusit sa isi incropeasca o uniune care sa o alimenteze cu sange proaspat, Japonia va trebui sa rezolve prin minune problema piramidei contributiilor sociale.

Si asta in conditiile unei crize prelungite pe decenii, a scaderii consumului produselor japoneze, a concurentei din ce in ce mai puternice din partea Chinei, a tiparirii deja a celui mai mare volum de bani raportat la PIB-ul (da, i-au depasit chiar si pe americani!) si in pofida a altor si altor probleme (renasterea nationalismului, cresterea tensiunilor cu China, Fukushima, etc).

Situatia actuala a Japoniei este greu de explicat. O sa incerc totusi sa o fac. In prezent, pentru 2015, Japonia a bugetat deja (da, la ei se intampla!) 31,7 trilioane yeni pentru serviciile sociale, cu 3% mai mult ca anul curent. Pentru plata datoriilor la credite, au bugetat o crestere de 11% de la 25,8 trilioane cat platesc acum. Deci 25% din bugetul Japoniei merge pe plata dobanzii, in conditiile in care rata dobanzii de referinta este de doar 0,5% (pentru obligatiunile de peste 10 ani) si chiar mai mica pentru cele intre 1 si 10 ani! Adunate, serviciile sociale + plata datoriei = peste 57,5 trilioane yeni. Avand in vedere ca veniturile la buget sunt de doar 50 trilioane, sunt deja in deficit de 7,5 trilioane inainte sa se gandeasca la educatie, investitii, armata etc. O crestere la 1% a dobanzii ar insemna ca aproape toate veniturile Japoniei s-ar duce pe plata datoriei.

Intr-o asemenea situatie sa ne mai miram oare ca unul dintre ministrii japonezi sugera pensionarilor patrioti sa se sinucida pentru a scuti tara de o povara? Cand esti pe muchie de cutit, nebunia este redefinita. Mai explicam intr-un articol cu ceva timp in urma de ce civilizaţia şi anarhia sunt doar la 7 mese depărtare. Cine stie cu ce scenarii opereaza acum japonezii si ce solutii extreme incearca ei sa implementeze pentru a evita prabusirea care este inevitabila daca o minune nu se intampla.

Nu stim realitatile concrete si probabil japonezul de rand o duce mult peste romanul de rand. De fapt, sigur, nu probabil. Insa niciodata japonezul nu va ajunge sa traiasca ca romanul, inainte de scaderea drastica a nivelului de trai, chestii interesante din punct de vedere istoric se vor intampla. Este doar problema de timp pana cand arcul va crapa, fie in Japonia, fie in SUA, fie in Spania unde somajul in randul tinerilor se apropie vertiginos de 100%. Nu vrem sa speculam ci doar atentionam ca Japonia pare de departe candidatul cel mai probabil catre care trebuie sa ne indreptam atentia pentru a stii cand incepe domionul sa pice. Nu de alta, dar ar fi bine ca stirile care vor veni din Japonia, chiar daca sunt de la coltul lumii sa nu ne lase reci ca in 2008 cand auzeam ca a picat Lehman Brothers si ziceam: “ce chestie, a picat o banca”. Habar nu aveam ce inseamna asta si ce urmeaza. Cand m-am intalnit cu un amic prin 2009, imi povestea ca el cu sotia facusera sedinta de familie sa stabileasca un plan de actiune. Nu am cerut detalii, doar m-am simtit cam idiot ca eu nici nu-mi pusesem problema. De data asta, sper sa fiu pe faza. Nu ca ar exista pregatiri pentru asa ceva, dar macar sa cadem glorios daca o sa fie cazul. Evident, fiecare intelege altceva prin glorie in fata foamei. De Gigel Chiazna