Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Joc corect

$
0
0

Exemplul Ungariei. Bancile, obligate sa joace corect

autor: FrontPress23.09.2014

banciBăncile din Ungaria ar putea fi obligate să returneze împrumutaţilor circa 1.000 de miliarde forinţi (3,17 miliarde euro), după ce guvernul premierului Viktor Orban a extins obligaţiile instituţiilor financiare legate de modificarea unilaterală a contractelor de creditare, transmite Bloomberg.
Liderul parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz, Antal Rogan, a prezentat vineri un proiect de lege referitor obligaţiile băncilor faţă de împrumutaţii dezavantajaţi de modificarea contractelor.
Banca centrală a Ungariei estima anterior pierderile băncilor legate de aceste rambursări la peste 900 de miliarde de forinţi (2,85 miliarde euro).
Guvernul Orban a obligat deja băncile să convertească împrumuturi în valută, majoritatea în franci elveţieni, în credite în forinţi, după ce clienţii au avut dificultăţi să ramburseze datoriile, din 2008, din cauza deprecierii monedei ungare.
Curtea Supremă a stabilit totodată, retroactiv, un set de “criterii corecte” privind modificarea unilaterală a contractelor, pe care, potrivit instanţei, băncile nu le-au respectat în majoritatea cazurilor.
Proiectul de lege prezentat vineri în Parlament extinde obligaţiile băncilor, de returnare de fonduri către clienţi, la toate împrumuturile rambursate de aceştia în ultimii cinci ani, inclusiv cele rambursate în 2011 în cadrul unui program special, în care cursul de schimb a fost stabilit sub nivelul din piaţă.
“Fidesz se pare că intenţionează să penalizeze la maximum sectorul bancar, o mişcare populară înainte de alegerile locale din 12 octombrie”, a declarat Phoenix Kalen, analist la Societe Generale.
Forintul s-a depreciat cu 0,2% în urma informaţiei, declinul din trimestrul al treilea fiind de 1,6%, cea mai slabă performanţă în rândul a 24 de monede emergente analizate de Bloomberg, cu excepţia rublei ruseşti.
Acţiunile OTP Bank, cea mai mare bancă din Ungaria, au scăzut cu 0,5%.
Parlamentarii ungari intenţionează să elimine în totalitate împrumuturile în valută, dar discuţiile se concentrează deocamdată pe rezolvarea problemei rambursării sumelor percepute incorect de bănci.
Aceste modificări vor face ca ratele să scadă în medie cu 25%, a spus Rogan, în timp ce Orban a estimat scăderea la o treime.
Primele rate vor scădea în aprilie, a mai spus Rogan, adăugând că pentru creditele deja achitate băncile vor plăti clienţilor compensaţii în numerar.
Legea se va aplica împrumuturilor ipotecare, pentru automobile sau pentru locuinţe din ultimii10 ani, ai căror termeni au fost modificaţi incorect şi unilateral, precum şi creditelor în valută cu rate de schimb dezavantajoase.
Băncile au acţionat în instanţă pentru a dovedi corectitudinea contractelor, iar unele au protestat faţă de natura retroactivă a legii.
Cele mai importante bănci din sectorul bancar ungar, în afara OTP, sunt Erste Bank, Raiffeisen Bank International, UniCredit, Intesa SanPaolo şi KBC Groep.
Orban, la putere din 2010 şi reales în 2014, a adoptat deja o serie de măsuri dezavantajoase băncilor, fiind introduse cea mai mare taxă specială din Europa şi o taxă pe tranzacţiile financiare. În 2011, guvernul a promovat un program de rambursare anticipată a creditelor în valută, la un curs de schimb sub cel din piaţă, care a costat băncile 1,7 miliarde de dolari. De pe Money.ro


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48