Mars nationalist in memoria soldatilor sarbi cazuti in luptele cu Austro-Ungaria
Militanţii organizaţiei naţionaliste “Acţiunea Sârbească” au organizat zilele trecute un marş comemorativ în cinstea soldaţilor şi voluntarilor sârbi căzuți în bătăliile de la Țer, Kolubara și Moicovaț, dar și de pe teritoriul întregii țări, în timpul Primului Război Mondial.
“Activiștii noştri au celebrat centenarul Primului Război Mondial, amintinudu-şi de eroismul strămoşilor lor care şi-au dat viaţa pentru libertatea Patriei”, se arată într-un comunicat al celor de la “Acţiunea Sârbească”.
Ca loc al desfășurării manifestației a fost aleasă Pădurea Legetsko, în apropierea orașului Sremska Mitrovița, acolo unde pe 6 septembrie 1914 au murit eroic pentru independenţă, luptând contra armatelor austro-ungare, toți soldații diviziei “Hajduk Veljko”, dar şi mulţi membri ai diviziei “Stevan Sindjelic”.
Tinerii naţionalişti sârbi au depus coroane de flori la monumentul care marchează sacrificiul de sânge al înaintaşilor şi au rostit scurte cuvântări.
La manifestare a fost fluturat şi steagul verde cu crucea maramureşană al organizaţiei Noua Dreaptă din România, în semn de respect pentru relaţiile camaradereşti bilaterale dintre cele două grupări naţionaliste şi faţă de sacrificiul soldaţilor români şi sârbi în luptele cu Austro-Ungaria. Sursa: FrontPress.ro