Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Germania invadata

$
0
0

Germania “invadata” de straini

autor: FrontPress 22.01.2013
germaniaÎn 2012, populaţia Germaniei a sporit considerabil. Un nou “baby-boom”? Nici pe departe. Conform ziarului Capital, imigranţii sunt cei care au dus la creşterea populaţiei.
Sute de mii de străini, mai ales din sud-estul Europei şi din statele membre ale UE, s-au stabilit în cursul anului trecut în Germania. În Republica Federală au fost înregistraţi cu 300.000 mai mulţi imigranţi ca emigranţi. Astfel, conform Oficiului Federal de Statistică, populaţia ţării a sporit la aproape 82 de milioane. Majoritatea nou-sosiţilor a ales să se stabilească în marile centre urbane Frankfurt, Köln şi München. În zonele rurale, numărul locuitorilor a rămas aproape neschimbat.
Din cauza numărului mare de străini, germanii vor trebui “să înveţe ce înseamnă ospitalitatea”, afirmă Steffen Kröhnert de la Institutul Demografic din Berlin: “În trecut, Germania a fost o ţară destul de închisă. Acum avem nevoie de imigranţi bine calificaţi. Va trebui să le recunoaştem mai uşor studiile şi experienţa profesională, pentru a se putea stabili aici împreună cu familiile lor.”
Imigranţii din UE par dornici atât să muncească în Germania, cât şi să se integreze, consideră acesta. Kröhnert mai crede că în cazul imigranţilor din statele membre ale UE nu există pericolul apariţiei unei societăţi paralele cu cea germană, datorită apartenenţei noilor veniţi la culturi oarecum similare.
Imigranţii sunt invitaţi să înveţe limba germană în cadrul aşa-numitelor “cursuri de integrare” – etapă obligatorie în procesul de încetăţenire, informează Deutsche Welle. Cu toate acestea, noua generaţie de străini are nevoie de mai mult, susţine Günter Heinecker, reprezentant al şcolii de limbă “Arenalingua”. “Imigranţii primesc oferte de lucru ca ingineri, cercetători, medici sau infirmieri şi este de la sine înţeles că, de exemplu, cunoştinţele de limbă ale unui medic trebuie să difere de cele ale unui cercetător sau ale unui chelner”, crede acesta.
În aproape toate domeniile de activitate, angajatorul decide dacă angajatul străin trebuie să urmeze cursuri de limbă sau nu. Dar, în sistemul medical, este prevăzut prin lege că, pentru a putea munci în Republica Federală, personalul medical străin trebuie să facă dovada unei diplome de limbă germană, cel puţin la un nivel mediu. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care, în ultimii ani, numărul participanţilor la cursurile de germană a explodat pur şi simplu – explică Heinecker, citat de Deutsche Welle.
În opinia lui Steffen Kröhnert, valul de străini este “benefic” pentru societatea germană. Totuşi, politicienii ar trebui să pregătească mai bine populaţia în vederea acceptării fără rezerve a noilor cetăţeni. Pe de altă parte, Germania ar trebui să se gândească din timp cum ar arăta situaţia în cazul unei crize economice. Cel mai apropiat exemplu ar fi cel al Spaniei. “În 2005, Spania a acceptat foarte mulţi străini. Mulţi munceau în construcţii, un domeniu înfloritor la momentul respectiv. Ulterior, aceştia au fost primii care şi-au pierdut joburile. Şi Germania este pândită de acelaşi pericol: în eventualitatea unei recesiuni, tocmai migranţii se vor confrunta masiv cu probleme sociale”, adaugă Steffen Kröhnert.
Cu toate acestea, în ciuda afirmaţiilor “multiculturaliste”, marile oraşe germane se confruntă cu un adevărat efect de enclavizare pe criterii etnice. Acest lucru se datorează nu atât imigranţilor europeni, cât străinilor din ţări asiatice şi africane, mulţi dintre ei musulmani. Diferenţele culturale şi religioase au făcut posibilă transformarea unor cartiere întregi şi suburbii în zone unde nativii germani sunt minoritari. Problema aceasta este însă ignorată şi nu este discutată deschis de către factorii de decizie, deşi acest lucru ar putea afecta definitiv şi irevocabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, ţesătura socială a societăţii germane, avându-se în vedere sporul demografic al imigranţilor.
Germania este una din ţările Uniunii Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 5 milioane (dintre care 3 milioane de etnici turci), adică peste 5,5 de procente din totalul populaţiei. Sursa:FrontPress.ro


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48