BIKERI vs. ISLAMIŞTI: Motocicliştii olandezi au pornit să lupte alături de kurzi contra jihadiştilor
Cel puţin trei membri ai grupării de motociclişti “Nu ne predăm” (No Surrender) au plecat săptămâna trecută să lupte alături de miliţiile kurde din Siria şi Irak contra teroriştilor de la Statul Islamic.
Întrbat de jurnalişti despre legalitatea deciziei bikerilor, purtătorul de cuvânt al procurorului şef a declarat marţi că cei trei au dreptul să lupte împotriva jihadiştilor.
“Înrolarea într-o forţă armată străină era înainte în afara legii, acum însă nu mai este un lucru interzis”, a spus purtătorul de cuvânt al Procuraturii, Wim de Bruin, citat de AFP. Acesta a mai precizat că totul este perfect legal, dacă voluntarii nu luptă contra Olandei şi nu comit crime de război sau violuri, caz în care vor fi chemaţi în faţa instanţei.
Acesta a mai fost întrebat de ce autorităţile din Olanda abordează un dublu discurs, când vinde vorba de rezidenţii musulmani care aleg să plece la rândul lor să lupte în Orientul Mijlociu, dar de data aceasta în tabăra extremiştilor. “Marea diferenţă este că Statul Islamic este pe lista organizaţiilor teroriste”, a precizat De Bruin.
Liderul grupării de moticiclişti, Klaas Otto, a confirmat presei onalndeze că voluntarii care au plecat pe front sunt din Amsterdam, Rotterdam şi Breda.
Pe de altă parte, pentru Statul Islamic luptă peste 15.000 de persoane din 80 de ţări, inclusiv 2.000 din Europa şi 100 din SUA, majoritatea fiind imigranţi musulmani în aceste state sau descendenţi ai acestora. Oficialii americani au informat zilele trecute că jihadiştii din Occident încearcă să pătrundă în Europa, deghizaţi în refugiaţi, cu scopul de a desfăşura activităţi teroriste. Sursa: FrontPress.ro
Membru al grupării de motociclişti din Olanda (dreapta), alături de un luptător kurd din Siria