La pas prin tavernele bucureştene
După ce vi l-am “prezentat” mai demult peZoltan – regele cerșetorilor, azi împreună cu reporterul Ion Tik al revistei “Ilustraţiunea română” vom hoinării prin câteva dintre tavernele bucureştene din perioada interbelică. Dar pentru că reporterul intra într-o lume a hoţiei şi a viciului, a păcatului şi întunericului, el pleca în insolita plimbare prin craşmele rău famate însoţit de comisarul Niculescu, de poliţişti şi de un medic.
O vizită aşadar prin localurile în care pungaşii, spărgătorii şi borfaşii îşi urzeau loviturile, cârciumi în care oamenii cinstiţi își beau cafeaua păzindu-şi buzunarele iar poliţiştii intrau cu măna pe revolver:
“Café New-York "
 |
| Joc de cărți după miezul nopți la Cafe New York |
“ Intrăm într'un ochi de prăvalie din strada Cantemir, mărunt și tenebros, căruia i se spune în limbajul curent al clienților ”cafeneaua mică”. Fum de țigară, miros de cafea, ceai, cremă de ghete, ceapă, acreală de trupuri nespălate, un ciudat amestec, care te sufocă.
La mese, oameni cu fețele cafenii, afumate, par mai mult manechine de panoramă scăpate dintr'un incendiu, decât oameni care trăiesc. Totuși. prezența noastră tulburăimobilitatea oamenilor asupra cărților de joc sau asupra partidelor de biliard.
Câteva siluete de tineri cu șepcile trase pe ochi,încearcă să se strecoare pe lânga noi. Zadarnic omul stapânirii, cu arma la umăr, baricadase ușa.Și consemnul este destul de aspru : nimeni nu intră, nimeni nu iese !
Comisarul Niculescu îmi arată mai multe cunoștințe vechi, care-și petrec viața în taverne :
- - Uite-l pe Severică, client vechi, învârtindcărțile!
Severică surprins de vizita noastră și de amesteculnumelui său în discuție, ridică mirat capul...Doi ochi inteligenți fixează mustrător pe comisar, ca și când ar fi vrut să spună : ce ai cu mine, domnule ?
Patronul localului, un bătrâior simpatic, încearcă să-mi demonstreze cămica lui “cafenea”este local public ca oricare altul, care nu poate refuza ospitalitatea nimănui și că dacă se strecoară, când și când, câte un urmărit de poliție, el n'are nici o vină...
- La urma urmei, cine te intreabă pe d-ta ?- se răsti un uscațiv cu cotleții roții.
- Domnul vreasă știe ce-i aici, săbea cafea și să privească...
Omul cu cotleții roșii, pe când vorbea, zări, în norii de fum ai cafenelei, figura comisarului.... El amuți, se aplecă pe una din mese, și se făcu atât
de mic încât avui impresia că a intrat... într'o ceașcă cu cafea.
- Este singurul stăpân de a cărui frică știe. Încolo, agresiv ți obraznic. Nae Doktorul, cunoscut pungaș de buzunare,v'ar fi spus poate și o necuviință, spuse un alt “client" al New-York-ului...
Comisarii și medicul care ne însoțeau procedează la cercetarea actelor...Iată unul fărăacte, unul cu mutra de apaș,care sta nepăsător, ca și când controlul nu-l privea nici pe departe.... Este un vechi client al Văcăreștilor, o tristă“celebritate" a cartierului, pecare politiștii îl cunosc ca pe un cal breaz.
- Tot pe aici, “Ciocolată”? - întrebăunul din polițiști. De ce nu te apuci de muncă de vreme ce ai scăpat de închisoare ?
“Ciocolată” – acesta îi era numele-poreclă. Clatină din cap; apoi răspunse:
- Ce să muncesc? N'au oamenii de treabă ce munci, d'apoi eu!
“CLUBUL AMBULANȚILOR”
 |
| Uite roșia ..nu e roția |
În drumul tavernelor, m'am oprit la un local din Dudești căruia i se zice “Clubul ambulanților".Un fel de cafenea-tavernă, ceva mai spațioasădecâtcelelalte, dar deopotrivă de afumată și de tenebroasă.
La mese, ici și colo capete de funcționari îmbrăcați cu paltoane, gata de fugă... În fund două domnișoare destulde suspecte, jucau deasemeni cărți. Într’o , cameră restrânsă, o mare de capete. S'au legitimat în cele din urmă cu cărți de “vânzatori ambulanți". Dar ei probabil, jucau cărți pe bani.
Patronul mi-a explicat căaici se întrunesc seara ambulanții "cei cu ..marfa de la foc"- și cătoți câti defileaza pe dinaintea noastrăsunt din aceiași categorie.
“Ambulanții" printre care se strecurasera destule haimanale au ieșit, doi câte doi, oarecum grăbiți. Comisarul mi-a explicat că a recunoscut o sumă de tipi care ar prezenta un interes deosebit pentru ,,galeria tavernelor", dar că este mai prudent să renunțăm pentru moment la identificarea lor.
Mi-a arătat în schimb câti-va care merită să fie pomeniți:
Unul, Leiba, cunoscut sub numele de ,,Gașperu",maestrul tuturor pungășiilor, unul care se mișca ca argintul viu, care “operează"toată ziua și care scapă de cele mai multe ori “printre degete". Cum face, cum drege, “Gașperu" cade întotdeauna capisica în picioare. Scandalagiu cu fălcile forficate de cuțitele apașilor,Gașperu' pare o pisică cu ochii de sticlă, care miaună, sforăie, se lingușește. Gasperu’ figurează pe toate fișele poliției, cu “observatiile" necesare : “furt prin grant" ; “pungaș de buzunare", “uite popa-nu e popa", “marfă de furat", “bătaie cu rănire",etc.
Altul, Take Ocnașu - omul ou ochiul de sticlă, este un stâlp al tavernelor. Condamnat pe vremuri pentru crimă, Take se îndeletnicește cu jocuri de
noroc care întotdeauna sunt jocuri la sigur.Dacă de o bucată de vreme nu mai calcăpragul pușcăriei,îl calcă în schimb pe al poliției unde are de regulă“treburi incurcate”: Un cap spart la un chef, un portofel sfeterisit cu viteză de scamator, o mâna ,,scăpatâ in tuflă (poșetă)”, un caraiman(portvizit) anexat"de la un provincial, sunt “belele" de care știe să se scape vârând pe alții “mesa". Take Ocnașul este temut de “colegi"și de aceea adeseori alții se scuzăpentru a scapape “omul cu ochiul de sticla”.
Atât pentru astăzi, dar voi reveni curând cu un articol în care vă voi vorbi despre înselatoriile folosite de “meseriașii” tavernelor pentru a golii de bani clienții localurilor - metode folosite în mare parte și astăzi:“uite popa...nu e popa" ;“uite roșia…nu e roșia", “jocul degetarelor”, “jocul cu lanțul sau cureaua” etc.
Sursa informațiilor și fotografiile: articolul “Colindând tavernele” semnat de Ion Tik, apărut în săptămânalul “Ilustrațiunea română” numărul din 12 martie 1931 “răsfoit de pe rafturile” Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.
deieri-deazi.blogspot.com