Dacă ar fi să ne luăm după politica de securitate a Federaţiei Ruse, atât cât o putem bănui din declaraţiile şi comportamentul şefilor de la Kremlin, România este importantă pentru lanţul muntos al Carpaţilor de pe teritoriul său, care întârzie semnificativ o eventuală ofensivă armată dinspre vest către Rusia, pe direcţia sud, atâta vreme cât acest lanţ nu este străbătut de autostrăzi.

Pentru Germania, Franţa sau Belgia, se pare căRomânia este importantă ca a doua piaţă ca mărime din Europa de Est, de desfacere pentru produsele lor, inclusiv cele alimentare. Aceiaşi importanţă se pare că o are România şi pentru Turcia sau China. Pentru Austria, România este importantă ca piaţă bancară, iar pentru Grecia, pentru piaţa serviciilor de telecomunicaţii.

Desigur, România mai este importantă şi pentru oricine a apucat ori va apuca să pună mâna pe aurul, uraniul, cuprul şi alte minerale din subsolul său, ori chiar pe fierul vechi rezultat din dezmembrarea unităţilor industriale româneşti. Chiar şi oamenii din România se pare că sunt importanţi pentru alţii dinafară, cu condiţia ca aceşti oameni să nu vieţuiască sau să lucreze în România. Asta, cu excepţia românilor ce îşi spun ţigani, care sunt trimişi cu regularitate înapoi, de pe unde se stabilesc ei în Europa, cu preponderenţă din Franţa.

De mai multă vreme, circulă pe Internet o glumă vizuală, sub forma unor hărţi, în care statele sunt înscrise nu cu numele lor, ci cu ce însemnătate au ele pentru un anumit segment de public internaţional, cum ar fi berea Carlsberg sau Tuborg pentru Danemarca, ori fetele frumoase pentru Ucraina. Păstrând ideea şi renunţând la umor, România ar fi înscrisă, deci, pe o asemenea hartă, ca locul unde vieţuiesc ţiganii, de unde pleacă definitiv doctorii, inginerii, profesorii ori zidarii şi, temporar, căpşunarii, locul de unde le vin altora banii pe produsele lor de doi lei, precum şi aurul, uraniul, cuprul sau fierul de care au nevoie pentru industriile lor. Şi mai este locul care apără Rusia de o invazie a Vestului. Într-un viitor apropiat, România va mai fi şi locul de unde pleacă cel mai ieftin gaz european şi unde nu mai poate nimeni locui sau trăi, din cauza exploatării acestuia din şisturi.

Sunt mulţi români care acuză deschis străinătatea pentru faptul că România se află pe harta Europei doar cu asemenea semnificaţii şi cu o asemenea importanţă şi nu pentru valorile sale şi pentru calitatea poporului său. Ei consideră reprobabil faptul că străinii sunt interesaţi de România exclusiv în sensul exploatării ei şi pentru maximizarea profitului rezultat în urma acestei exploatări. Mai ales, cu ocazia repunerii domnului Băsescu Traian în scaunul prezidenţial, prin intervenţie străină deschisă şi părtinitoare, după referendumul din iulie 2012, de demitere a acestui domn, mulţi români au identificat, ca elemente anti-româneşti, Uniunea Europeană personificată prin comisarul şef Barroso, Germania individualizată prin cancelarul Merkel şi Statele Unite ale Americii reprezentată de ambasadorul său la Bucureşti şi de un funcţionar de la centru.

Numai că românii cei acuzatori pierd din vedere un adevăr elementar. Este foarte natural că străinilor nu le pasă de România ca să îi fie României bine, ci doar ca să le fie lor bine. Uneori, se întâmplă ca acest bine să fie unul comun, alteori, el este divergent. Iar atunci când binele este divergent, străinii aleg, fireşte şi explicabil, să le fie lor bine în pofida României. Nu la fel de natural este că românilor, în imensa lor majoritate, nu le pasă de România, în general, şi nici de locul pe care aceasta îl ocupă în Lume, în special. Deşi ar fi trebuit să le pese, pentru că numai românii, ca naţie, pot pune România pe orice hartă, în orice loc vor ei. Aceata este, de fapt, raţiunea de a fi a statelor, de când s-au inventat ele, de acum 365 de ani, să fie aşa cum vor suveranii lor. În cazul României, conform Constituţiei, poporul român este singurul  său suveran, deci statul ar trebui să arate şi să fie aşezat pe harta Europei şi a lumii exclusiv aşa cum vrea acest suveran.

Ar trebui să ne lămurim, odată pentru totdeauna, dacă românii nu pot, ori nu sunt lăsaţi să îşi pună Ţara pe ce loc vor ei în Lume, sau că ei pot şi acesta este locul pe care ei vor să fie aşezată Ţara lor, undeva la coada Europei şi a Lumii vestice, exploatată şi siluită de cine are chef, fie dinăuntru, fie dinafară.

Toate datele disponibile arată că adevărul se înclină spre a doua ipoteză. Cele 16 – 17 milioane de români maturi au o deplină libertate de exprimare a propriilor opinii, năzuinţe, aşteptări şi chiar interese, atât în spaţiul public, cât şi în cel politic. Jumătate dintre ei aleg să îşi arate preferinţele şi prin vot, la diferite alegeri şi referendumuri, iar cealaltă jumătate preferă să tacă. Ce rezultă din aceste preferinţe şi tăceri este aşa-zisa „clasă politică”. Ea, clasa, nu are cum să fie nici mai bună, nici mai rea decât preferă poporul român. Ca urmare, faptul că această clasă politică administrează Ţara în halul în care o face, de o dă pe mâna străinilor sau o jefuieşte ea însăşi, este numai consecinţa preferinţelor românilor liberi şi suverani în România lor.

Degeaba se ridică voci din rândul poporului care deplâng soarta Ţării, care îi acuză pe străini de anti-românism, ca şi când aceştia ar trebui să fie mai grijulii cu România decât românii însişi, ori care condamnă diverşi politicieni pentru dezastrul în care au adus statul şi poporul său. Aceşti protestatari vocali nu înţeleg faptul atât de simplu că nici străinii, nici politicienii români nu au ajuns prin forţă în fruntea mesei cu bucate, ci invitaţi de români.

Nu ştiau aceşti români că atât străinii cât şi politicienii aborigeni pe care i-au invitat să se aşeze în capul mesei vor face rău României şi poporului său? Ba da, ştiau! Şi chiar dacă nu ar fi ştiut de la început, tot şi-ar fi dat seama după unul sau două cicluri electorale că nu la binele Ţării şi poporului se gândesc ei, ci doar la binele propriu şi că nu au nicio tresărire să îşi satisfacă acest bine propriu în detrimentul celui comun, al tuturor românilor.

Pe domnul Băsescu Traian, cel vândut străinilor sau care a vândut Ţara străinilor, care şi-a făcut din România „stat de mâna a doua”, care a îndemnat românii să plece din Ţara lor şi a invitat firmele străine să îi siluiască României subsolul, până la moartea pămânului, l-au ales românii în 2004, l-au votat la referendumul de demitere din 2007, l-au reales în 2009 şi l-au lăsat în pace la referendumul de demitere din 2012. Aşa că, ori de câte ori vine cineva şi demonstrază că domnul Băsescu este malign pentru România, trebuie să ne aducem aminte că sunt multe milioane de români care ştiu şi ei acest lucru dar l-au preferat în fruntea Ţării. Şi mai sunt mult mai multe milioane de români care şi ei ştiu acelaşi lucru, dar îl tolerează în fruntea Ţării, prin absenteism sau dezinteres. Iar domnul Băsescu Traian este doar un simplu exponent al „clasei politice” româneşti. Aceiaşi atitudine au avut şi o au românii faţă de toţi politicienii, mai vechi sau mai noi.

Acum, la conducerea României se află generaţia a doua dintre „conducătorii” de sorginte comunisto-fesenistă. Indiferent din ce partid fac acum parte, ori de ce au zis ei în alegeri, pentru a fi votaţi, şi indiferent de cât de naivi sau de indolenţi au fost cei ce i-au votat, este evident că politica lor este ca totul să rămână la fel ca înainte, ca şi când nu ar exista nicio problemă de guvernare, alta decât cine să fie la guvernare, şi ca şi când nu ar fi nici măcar o singură îngrijorare despre viitorul nostru, în această Ţară. Adică, ei vor să guverneze de parcă, în Lumea în care unii dintre noi am vrea ca poporul român să aşeze România mai bine pe hartă, nu se refac fundamentele arhitecturale ale construcţiei societale, în vederea unei alte ordini mondiale globalizante, nu se redefinesc formele de putere hard şi soft, nu se fac şi mai bogaţi cei bogaţi şi se sărăcesc şi mai tare cei săraci, nu se pregăteşte o reaşezare fundamentală a controlului resurselor de orice fel, în ajunul schimbărilor climaterice majore ce bat la uşă şi a sporului de populaţie ajuns deja aproape dincolo de posibilităţile de nutriţie ale Terrei. În asemenea condiţii, românii se preocupă de alegerea unor politicieni care le promit cinci lei la pensie şi zece lei la salariu, care îi mai lasă să facă, în continuare, blatul pe autobuz sau tren şi să fure lumina electrică de pe stâlp, sau să meargă la „mica înţelegere” cu funcţionarii de stat şi cu agenţii de ordine. Şi mai sunt multe astfel de „libertăţi” pe care guvernanţii le distribuie, cu dărnicie, guvernaţilor.

Pentru că schema de funcţionare a statului român este că guvernanţii îi lasă pe alegători să înşele statul cu doi lei, ca să poată, la rândul lor, păgubi şi ei statul de zeci de miliarde de lei. Iar această schemă nu este una conjuncturală sau improvizată. Este o schemă pregătită să dureze generaţii. De aceea, învăţământul românesc este aşa de deplorabil şi inutil cum este. De aceea armata nu mai este armată. De aceea infrastructura nu este infrastructură şi nici sănătatea nu este sănătate. Pentru că schema aceasta presupune ca statul să nu producă niciun serviciu sau bun public de calitate, ci doar oportunităţi de furt, jaf ori delapidare.

Deci, România ocupă în Lume locul pe care i-l doreşte poporul său suveran. Faptul că acest loc este unul de ruşine nu are nimic de-a face nici cu stăinii, nici cu politicenii români, ci cu preferinţele românilor, în majoritatea lor. În viitorul mai apropiat ori mai îndepărtat, locul României în lume nu se va schimba decât atunci când vor vrea românii cei mulţi să se schimbe. Întrebarea care se pune este dacă românii ăştia cred oare că s-ar putea găsi un loc şi mai rău, sau nu? De Hari Bucur-Marcu – Ziua Veche