REPERE: De la “Dăscălița” lui Goga la “Domnul Trandafir”
31 December
00:00 2014
La Sărbătoarea şcolii nemţene din acest an, au primit recunoaştere din partea comunităţii şi acei dascăli, nu puţini la număr, care nu apar, poate, niciodată pe lista premianţilor la olimpiadele şcolare, care nu au funcţii de conducere, care nu iau decizii care să schimbe soarta şcolii sau care au predat toată viaţa într-un sat izolat de lume, dar care şi-au pus amprenta asupra formării a generaţii şi generaţii de elevi. Nominalizările pentru această secţiune, fericit intitulată “Domnul Trandafir”, s-au făcut cu inima şi cu sufletul, pentru că dragostea pentru elev şi dăruirea nu se consemnează în adeverinţe şi nu sunt cuantificate în puncte şi în dosare. Sunt certificate, însă, de dragostea cu care elevii lor se întorc mereu la şcoală, pentru a-şi împărtăşi bucuriile şi necazurile cu “Doamna”. Vă prezentăm, în continuare, dascălii romaşcani care au fost premiaţi la “Gala şcolii nemţene” la categoria “Domnul Trandafir”.
Ioan Vâtcă este învăţător de 42 de ani. A dus la capăt, până acum, zece generaţii de elevi. A avut o singură întrerupere în carieră, determinată de perioada în care a abandonat şcoala pentru a-şi satisface stagiul militar. Originar din judeţul Alba, a crescut având în minte “Dascălul” şi “Dăscăliţa” lui Octavian Goga, care l-au determinat să se îndrepte spre cariera didactică şi care i-au fost modele toată viaţa. Cariera la catedră şi-a început-o la Oţeleni, în judeţul Iaşi, de unde s-a transferat, apoi, în 1990, la şcoala care astăzi se numeşte “Carol I”, din cartierul Nicolae Bălcescu.“Când am absolvit şcoala pedagogică, primeam repartiţie ministerială. Nu cunoşteam judeţul Iaşi sau Neamţ, am ales şcoala Oţeleni pentru că acolo erau posturi mai multe, ceea ce însemna pentru mine că era o şcoală mare, care asigura stabilitate. Nu mi-a plăcut niciodată să mă mut dintr-o şcoală în alta. Am avut posibilitatea, de multe ori, de a mă transfera la o şcoală din centrul oraşului, dar nu acesta mi-a fost scopul carierei”, spune Ioan Vâtcă.
Adaptarea la tehnologie, cea mai mare provocare
Învăţător cu gradul didactic I, metodist, membru în Consiliul Consultativ pentru învăţământul primar, responsabil de cerc pedagogic, învăţătorul Ioan Vâtcă crede că, în cei 42 de ani, nu doar i-a învăţat pe alţii, ci a învăţat şi s-a adaptat la cerinţele sistemului şi la aşteptările elevilor în fiecare zi. Numai în anul şcolar trecut a participat la trei proiecte naţionale, nouă simpozioane regionale, naţionale şi internaţionale şi a semnat numeroase articole în publicaţiile de specialitate.
“Consider că întotdeauna trebuie să fii racordat la noutăţi. Cred că elevii mei sunt printre foarte puţinii care studiază ca opţional disciplina «Calculatorul, prietenul meu». Sunt deja la a treia promoţie cu acest opţional, pe care l-am introdus în 2004, în anul în care am avut în şcoală un laborator dotat cu calculatoare. Am ales această disciplină pentru că îi atrage şi pentru că le uşurează munca şi la celelalte discipline. Consider că cea mai mare provocare a activităţii mele a constituit-o tocmai adaptarea la tehnologia informaţiei. Când am descoperit calculatorul, am crezut că îmi va fi imposibil să lucrez. Am realizat, apoi, însă, că atât mie, cât şi copiilor, ne va fi, de fapt, imposibil fără calculator”, spune Ioan Vâtcă.Învăţătorul bun construieşte viitorul elevului
Atunci când le vine vremea să îşi dea copiii la şcoală, foştii elevi ai lui Ioan Vâtcă îl aleg pe fostul lor învăţător. Gestul lor reprezintă, pentru acesta, cel mai mare premiu pe care l-ar putea obţine, confirmarea că este un învăţător bun şi că întotdeauna s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor elevilor săi şi a părinţilor acestora.“În 42 de ani, sistemul de învăţământ a evoluat foarte mult şi, odată cu acesta, şi rolul învăţătorului. Dacă, în urmă cu 42 de ani, învăţătorul era un fel de dirijor al clasei, acum este mai apropiat de elev, este cel care îl învaţă să gândească, să-şi exprime abilităţile, îl învaţă să înveţe. Calităţile necesare pentru a fi un învăţător bun au rămas, însă, aceleaşi. Un învăţător bun trebuie să fie bun la matematică, bun la limba română şi la toate celelalte dicipline din orar şi, mai presus de toate, să aibă tact pedagogic. Să aibă abilitatea de a înţelege elevii, de a fi corect atât când apreciază, cât şi atunci când îi pedepseşte pe elevi, să fie sever în mod moderat, să ştie să ierte greşelile, să fie creativ, afectiv, ingenios şi, mai ales, responsabil, pentru că învăţătorului îi revine o parte din responsabilitatea de a forma personalitatea copilului care va fi adultul de mai târziu. Învăţătorul pune fundamentul pe care se construieşte, apoi, viitorul copilului. Și nu este mulţumire mai mare decât să-l vezi obţinând rezultate frumoase, începând cu cele de la testele şi concursurile din şcoală, la care se adaugă reuşitele din liceu şi din facultate”, spune “Domnul Trandafir” de la Școala “Carol I”.