“Statul social”, un stat al minoritatilor? De ce grupurile majoritare devin tot mai violente?
Iată că la Voronej (Rusia) au avut loc violenţe împotriva reprezentanţilor „comunităţii LGBT”, care protestau împotriva unui proiect de lege care interzice propaganda modului de viaţă homosexual. Nimic deosebit, s-ar părea. Acelaşi peisaj îl putem urmări în majoritatea ţărilor lumii. Totuşi, un gând mi-a venit când priveam un video cu evenimentele din Rusia: furia cetăţenilor normali este generată de sentimentul de nesiguranţă, de lipsa unei autorităţi puternice, a unui sistem de valori, a unui cadrul legal care ar apăra comunităţile tradiţionale. Cetăţeanul simte că ţara în care el locuieşte, nu îi mai aparţine, iar statul este o instituţie străină, care se dirijează după alte principii decât cele care ţin convieţuirea oamenilor care alcătuiesc un singur popor.
Astăzi, Europa crede într-un stat social – „apărător al celor slabi”, care se vede nevoit să aplice politici „afirmative”. Într-un astfel de stat, orice bărbat este considerat din momentul naşterii un potenţial „maniac”, „violator” şi „criminal”. Într-un astfel de stat, prin definiţie, majoritatea populaţiei este considerată „totalitară”, iar minorităţile – cele „opresate”. Într-un astfel de stat, orice om de afaceri este considerat – „hoţ”, iar muncitorul – „victimă a capitalismului”. Într-un stat social, familia şi părinţii sunt prin definiţie – „fascişti”, iar copiii „potenţiale victime” (cum ar fi cazul Suediei sau Norvegiei, spre exemplu). Într-un astfel de stat, Biserica este – „totalitară”, iar ateii şi sataniştii – „promotori ai libertăţii”.Desigur, discursurile umaniste despre necesitatea apărării celor slabi şi nepăstuiţi nu pot lăsa pe nimeni insensibil, însă sistemul politic construit pe un astfel de sentimentalism pseudoumanitar, are mereu consecinţe nefaste chiar şi pentru cei “protejaţi”.
În momentul în care unui stat îi lipseşte un cadrul legal care să-i apere pe cei consideraţi „răi” (bărbaţii, grupurile majoritare, oamenii de afaceri, familia, Biserica), izbucnirea violenţelor de stradă împotriva minorităţilor sexuale, etnice, rasiale şi religioase, vor rămâne mereu actuale în orice colţ al globului, indiferent de cultură şi de nivelul de civilizaţie. Desigur, la un moment dat, statul ar putea aplica întregul arsenal represiv pentru a impune prin forţă „respectarea legii”. Dar, nu cumva, un astfel de stat va înceta să mai fie democratic, transformându-se într-o tiranie cu mască democrată? De Octavian Racu