Argumentul adus de autorităţile americane este că decizia este menită să ofere femeilor „aceeaşi oportunitate de a reuşi ca şi bărbaţilor”, deoarece serviciul militar în poziţii de luptă este crucial pentru avansarea în grad, femeile neputând până acum să îndeplinească acest criteriu.

Momentul ales pentru a face această schimbare nu a fost întâmplător. Decizia deriveă din vasta şi ambiţioasa agendă liberală, în special în privinţa egalităţii şanselor, pe care a prezentat-o preşedintele Barack Obama, în discursul său inaugural, explică jurnaliştii de la New York Times.

În fapt, decizia secretarului Apărării, Leon Panetta, luată la recomandarea militarului cu cel mai înalt grad din armata americană, generalul Martin Dempsey, validează o situaţie cu care femeile s-au confruntat deja în conflictele fără linie de front din Irak şi Afganistan.

Astfel, deşi o femeie nu poate să facă parte dintr-o secţiune a infanteriei sau să conducă un tanc, multe dintre femeile care aveau responsabilităţi ca infirmiere sau ofiţeri de informaţii au fost nevoite să înveţe să se apere şi să folosească arme de foc în faţa insurgenţilor care puteau apărea oricând.

Însă decizia Pentagonului este privită cu o doză mare de scepticism, dintr-o serie de considerente etice şi psihologice.

Pe de o parte există o reticenţă puternică faţă de implicarea femeilor în lupta pe front, din cauza întrebărilor legate de puterea şi rezistenţa acestora în a împlini anumite sarcini, dar şi de afectarea coeziunii unităţilor militare, prin simpla lor prezenţă.

Puterea mai mică a femeilor nu este doar o opinie. Într-o analiză comparativă a cercetărilor din ultimii 30 de ani, profesorul William J. Gregor de la Şcoala de Studii Militare Avansate din Fort Leavenworth, Kansas a concluzionat că „foarte puţine femei posedă capacităţile fizice de a reuşi în lupta de comando sau în specialităţile militare ce necesită o rezistenţă ridicată şi nicio femeie nu poate depăşi forţa unui bărbat bine antrenat. În plus, antrenamentele egale pentru bărbaţi şi femei cresc incidenţa leziunilor osoase şi musuclare în rândul femeilor”, arată un reportaj Washington Times.

Iar studiile sunt confirmate de Katie Petrinio, fost căpitan în Marina Americană, autor al unui eseu publicat în Marine Corps Gazette. Petronio, fost jucător de hochei, obişnuită cu antrenament cu greutăţi de 90 de kg, s-a întors după cinci luni petrecute pe frontul din Afganistan cu atrofie musculară şi sindromul ovarelor polichistice. „Nu am putut să rezist cerinţelor fizice la care erau supuşi infanteriştii cu care lucram”, a concluzionat ea.

Şi din perspectivă biblică, bărbatul şi femeia au fost creaţi diferiţi. Bărbaţii sunt, în general, mai înalţi, mai puternici, mai rapizi, au o capacitate pulmonară superioară, un metabolism mai rapid şi un nivel de testosteron de 11 ori mai mare decât al femeilor. „Ignorarea acestor diferenţe se face pe propria răspundere”, declară cercetătorii Anne şi Bill Moir, autorii cărţii „De ce nu calcă rufe bărbaţii”.

Totodată, sacrificiul de sine este un principiul central al creştinismului, dar la fel este şi protejarea celor care sunt slabi şi nu se pot apăra.

Pe de altă parte, există şi un aspect practic de care trebuie să se ţină cont. Social, cultural şi biblic, bărbaţii sunt educaţi să aibă grijă, să protejeze femeile. Chiar dacă femeile trebuie să muncească de două ori mai mult pentru a reuşi să ţină pasul, o femeie care luptă la egalitate cu un bărbat afectează atitudinea şi comportamentul acestuia faţă de ea, comentează jurnaliştii de la agenţia Reuters.

Din punct de vedere social, chiar dacă sondajele de opinie arată că americanii susţin implicarea femeilor în armată, cel mai probabil că publicul va reacţiona defavorabil faţă de un număr mare de femei ucise în război, dar şi faţă de abuzurile şi violurile cu care acestea se confruntă în unele regiuni de pe glob.

În cele din urmă, din punct de vedere psihologic, nu doar abuzurile pot afecta pe termen lung echilibrul şi sănătatea psihică a femeilor, ci şi actele sângeroase şi tragice, tratamentul inuman la care pot fi supuşi deţinuţii de război şi răpirile, toate punându-şi amprenta ireversibil pe dezvoltarea mentală ulterioară.

„Nu toţi soldaţii se întorc răniţi de pe front, dar nimeni nu se întoarce neschimbat”, a declarat Paul Rieckhoff, fost soldat în Marina Americană şi fondatorul Organizaţei Veteranilor Americani din Irak şi Afganistan. În condiţiile în care America suferă de o adevarată epidemie de sinucideri în rândurile veteranilor de razboi traumatizaţi de experienţele trăite pe front, este nevoie şi de o generaţie de femei de sacrificiu? De pe Semnele Timpului