Liviu Rebreanu, un mare aparator al SPORTULUI
Posedând o temeinică educaţie fizică însuşită nu doar corporal, ci şi în concepţie, Liviu Rebreanu s-a aflat printre scriitorii români de mare prestigiu, care au luat atitudine fermă vizavi de colegii de breaslă – evident, intelectuali prin definiţie – ce, acuzând sportul de… barbarie, îl tratau ca pe duşmanul numărul 1 al culturii… Pledând pentru netemeinicia unui antagonism artificial creat, ilustrul scriitor a susţinut, dimpotrivă, că gradul de sportivitate indică, într-un fel, şi gradul de civilizaţie al unui popor.Sigur că se va fi bucurat de faptul că, în epoca în care a trăit şi şi-a desfăşurat rodnica sa activitate literară, au existat suficiente exemple destinate să-i susţină opiniile. Dora d’Istria cutreierase Alpii, Mihail Sadoveanu se dovedise nu numai un şahist pasionat ci şi un vânător iscusit, Ionel Teodoreanu şi Camil Petrescu erau nelipsiţi de la galele de box, mergând însă mult mai departe, evidenţiind arta pugilatului. Ca să nu mai insist asupra pasiunii Marthei Bibescu pentru automobilism, prima femeie din România cucerită de fascinaţia volanului sau de sportul pe două roţi foarte aproape de Alexandru Macedonski, un biciclist împătimit. De bună seamă că exemplele ar mai putea continua…
Peste ceea ce dialoga frecvent cu colegii săi scriitori pe tema utilităţii sportului, Liviu Rebreanu a ţinut să-şi concretizeze pledoaria şi într-o publicaţie a funcţionarilor municipiului Bucureşti. Articolul său, apărut la 22 octombrie 1933, este intitulat Civilizaţia sportului. Nu are o întindere prea mare. Suficientă, însă, pentru a cuprinde o serie de aforisme despre sport, în sprijinul educaţiei fizice. Între altele, autorul menţionează:„Educaţia sportivă adevărată se împacă perfect cu educaţia intelectuală“.
În acelaşi an, câteva luni mai târziu, pe 29 decembrie, Rebreanu se manifestă din nou ca un fervent susţinător al sportului, de data aceasta, într-o publicaţie de specialitate – „Gazeta sporturilor”. Un articol care evidenţiază, încă o dată – dacă mai era necesar – calitatea sa de lucid observator al realităţii: „Manifestarea cea mai modernă a virtuților individuale şi colective ale unui popor sporturile sunt mijlocul cel mai expresiv al unei propagande naţionale inteligente. În puţinul timp de când sportul şi-a cucerit şi la noi un loc de frunte în manifestările publice, s-a făcut dovadă că românul are bune aptitudini sportive. Să sperăm că în tot atât de scurt timp vom face aceeaşi dovadă şi dincolo de graniţele ţării în faţa lumii întregi.”
Ce sentiment de împlinire ar fi trăit scriitorul, dacă firul vieţii lui nu s-ar fi rupt în anul 1944. Vremea visată de marele romancier avea să vină abia după trecerea sa în nefiinţă… De Tiberiu Stama – Revista Clipa via Foaie Nationala
